Piticii care înfruntă viaţa cu zâmbetul pe buze

Am ajuns la Buesti vineri dupa amiaza. In curtea gradinitei erau doi pusti care se jucau foarte fericiti cu un disc rupt de pick-up. Unul il arunca, celalalt incerca sa -l prinda. Uneori alergau dupa el, cine ajungea primul castiga.

Erau atat de bucurosi in joaca lor! Si m-am gandit ca sunt copii care se bucura cu atat de putin si altii care au de toate si nu se mai bucura de ceea ce primesc. Mi-ar placea sa pot descrie fericirea de pe chipul celor care au primit cadouri de la Mosu' sambata trecuta. Nu cred sa reusesc.

M-au impresionat povestile catorva copii, despre care am vrut sa scriu de cand m-am intors, insa nu am apucat. Acum am 5 minute libere (sper!) si as vrea sa va povestesc despre Cosmina, Irinel, Veronica si Stefania.  

Cosmina (cea in rochita roz) este o fetita draguta de la grupa mare pregatitoare. Si-a dorit de la Mos Craciun doi caluti. Toata lumea s-a intrebat de ce vrea doi caluti si nu un calut si o papusica sau altceva. Insa, toti au vazut cat a fost de fericita cand i-a primit. Am aflat raspunsul abia luni, cand mergand la gradinita, i-a spus doamnei ca ei i-a adus Mosul calutii doriti: unul era pentru ea si al doilea pentru fratiorul ei mai mic, de 2 ani. S-a gandit sa ceara si pentru el, sa nu cumva sa fie uitat si sa nu aiba cu ce sa se joace. 

Irinel are 4 ani, mai are un frate, care este la scoala si sunt crescuti de bunici. Parintii lor s-au despartit. Din cauza violentei tatalui, mama a plecat de acasa si i-a lasat pe cei doi baieti cu bunicii din partea sotului. Tatal lui Irinel s-a recasatorit si a plecat de ceva timp de acasa, bunicii nu stiu unde. La serbare am observat un baiat de vreo 7-8 ani prin sala si l-am intrebat pe cine cauta. Mi-a raspuns simplu "Il caut pe Irinel, sunt fratele lui." Pentru mine Irinel era unul dintre copiii cu o situatie foarte grea in familie, care urma sa primeasca un pachet in plus. Am uitat sa spun, ca spiridusii au facut ca 9 familii , dintre cele mai nevoiase sa primeasca si cateva alimente de baza. Toate pachetele pentru familiile nevoiase au fost impartite de sambata, a ramas o singura punga , cea a lui Irinel. Dna educatoare mi-a spus ca la Irinel nu au venit parintii, ci doar fratele, de aceea nu au putut sa i-o dea. Abia marti, dupa ce a fost chemat la gradinita special, bunicul a luat pachetul. A plans mult batranul, nu ii venea sa creada bucuria ce s-a abatut asupra sa, a multumit si a promis sa trimita punga inapoi dnei educatoare. (era o punga mare de Carrefour, un lucru asa banal pentru noi, pentru el insa asa important!). Aceasta l-a asigurat ca va transmite multumirile celor care au contribuit la bucuria familiei si i-a spus ca poate pastra linistit punga. 

Veronica are 6 ani si e crescuta de bunica ei. Mai are 2 frati, insa acestia sunt in plasament. Mama a plecat de acasa, iar pana anul acesta Veronica s-a aflat in grija tatalui, violent de multe ori. Nu a lasat-o niciodata la gradinita, desi dna educatoare a insistat foarte mult. Au existat plangeri ale vecinilor si bunicii si, in urma unei anchete sociale, s-a decis ca Veronica sa mearga si ea intr-un centru de plasament. Ea nu a rezistat acolo, ca fratii sai, a vrut la bunica si cei de acolo au ascultat rugamintile ei. Din toamna, Veronica a venit zilnic la gradinita si, desi situatia bunicii este una foarte grea, aceasta incearca sa nu o priveze de aceasta bucurie ei.  Bunica nu stie ca Veronicai ii trebuie ochelari, dna educatoare a observat ca ea nu vede bine si, dupa vacanta, ii va spune acest lucru. Nu a vrut sa ii incarce sarbatorile cu o grija in plus. Veronica si-a dorit de la Mosul o papusica, isi cunostea situatia de acasa si ca s-ar putea sa nu poata sa ii aduca nimic. A primit si un urs urias de plus. Iar bunica a primit si un pachet cu mancare, lucru care a bucurat-o foarte mult. 

Pana sa trec la urmatoarea poveste, trebuie sa fac o rectificare. Fetita despre care am povestit aici era Stefania, nu Veronica. Stiam de amandoua, le stiam situatia in mare, dar le-am incurcat. Mii de scuze.

Stefania este o fetita de 5 ani, nou venita la gradinita. Parintii si fratii sai au fost dati afara din casa bunicii, acum locuind la o matusa, in Buesti. Sunt 6 copii la parinti, tatal a lucrat toata toamna "cu ziua" prin sat, iar mama este casnica si are grija de pitici. Sora cea mare a Stefaniei este bolnava de inima, a si fost internata vreo cateva zile, chiar inainte de serbare. Ce mi-a placut mie la Stefania si mama ei, pe care le-am cunoscut la serbare a fost faptul ca erau curate si cu foarte mult bun simt, ca toti copiii din Buesti. Ce m-a impresionat a fost imaginea mamei, care pe frigul din dimineata aceea , venise incaltata cu niste papuci de guma. Nu avusese cu ce sa se incalte. Stefaniei i-a luat dna educatoare o hainuta groasa si o pereche de cizmulite din banii stransi de Lili si Ramona. Le-am povestit ca venea la gradinita intr-o geaca de blugi pentru un copil de 3 ani si in niste tenesi. De cand a venit la gradinita, Stefania nu a avut pachet, insa parintii s-au ingrijit sa ii cumpere o parte din rechizite, sa nu simta foarte mult diferenta fata de ceilalti copii. 

Ar fi mult de povestit de copiii de acolo, toti au o situatie grea in familie, fiecare in parte poate reprezenta un "caz", i-am ales pe cei patru pentru ca m-au impresionat cel mai mult. 

Mi-au placut pentru ca erau frumosi, veseli, nerabdatori sa isi vada cadourile, mi-a placut bucuria de pe fetele lor cand au primit darurile de la Mosu', mi-au placut ca sunt copii. Mi-au placut si mamicile pentru ca s-au pregatit si ne-au asteptat atat cat au putut ele de frumos: s-au mobilizat si au spalat fete de mese si de scaune, au aranjat sala de festivitati, au aranjat in gradinita, au facut prajituri. Multumim penru primire!

ps. Multumesc celor care au contribuit la bucuria acestor copii si parinti, inca o data Multumesc pentru Ramo, Lili, Cili, Alina, Ali G, Alex si craciunitele (scuze, dar nu am retinut numele), Diana, Florina, Inge, Oana N, Oana S, Corina si Nicu, Simona si restul pe care nu ii stiu eu.

Poveste din Buesti - Un Mos darnic, copii fericiti. Va multumesc!

Sambata a fost o zi frumoasa la Buesti, dar destul de friguroasa. La 9 dimineata, atunci cand am ajuns noi, se simtea in aer un miros de fum, asa cum numai la tara, iarna, se simte. Miros pe care eu il asociez de fiecare data cu Craciunul si cu "acasa". Asta m-a facut sa intru un pic in pielea copiilor care se revarsau, unul cate unul, de pe ulitele satului. Erau atat de frumosi, atat de curati , atat de aranjati si mai ales, atat de nerabdatori sa il intalneasca pe Mos. Stiau ca vine si se pregatisera cu hainute de sarbatoare, poezii, cantece si multa voie buna sa il intampine. Fiecare purta in gand o dorinta sau mai multe, pe care sperau sa le indeplineasca batranelul venit, in ziua aceea geroasa, dar senina, de iarna, tocmai de la Polul Nord, pentru ei.

Prima fetita care a ajuns la gradinita a fost Alexandra, de la grupa mare-pregatitoare. Asa mi-a fost de draga cand am vazut-o! Era imbracata in costum national si parea tare mandra de asta. Pentru ca, de Mos Nicolae au avut sezatoare, unii copiii au venit imbracati in costume nationale. 

Am incercat sa vorbesc cu cat mai multi copiii, insa, de departe cea mai vorbareata a fost Patricia. Era imposibil sa nu o remarci, avea o rochita rosie si o bentita cu un pampon intr-o parte. Cand am intrebat-o daca nu moare de frig, mi-a raspuns cu zambetul pe buze, ca nu, s-a aranjat asa pentru ca vine Mosul si trebuie sa fie frumoasa. Si chiar era... Ca sa fie sigura ca nu o uita s-a asezat chiar langa batranel, caruia i-a spus ca ea il tine minte de anul trecut.

Pe la ora 11, Mosul, alaturi de 5 craciunite frumoase si vreo 20 de spiridusi draguti si veseli si-au facut aparitia in sala de festivitati. I-au intampinat 3 pitici imbracati in costume nationale, si i-au servit cu colac de casa si sare. Copiii erau deja sus pe scena, pregatiti sa inceapa spectacolul, insa cu greu s-au abtinut sa nu atace cutiile de jucarii, pe care spiridusii le-au pus in fata scenei. Nu trebuie sa va spun ca nu vazusera atatea jucarii in viata lor si ca bucuria li se citea pe chipuri. 

Au inceput sa recite, sa cante, care mai de care mai frumos si mai hotarat sa il impresioneze pe Mos. Au si reusit, daca ne gandim, ca Mosul a facut ca fiecare pitic sa primeasca exact ce a scris in scrisoare ca si-ar dori. Pentru asta multumim mult lui Alex si prietenilor lui pentru gestul pe care l-au facut.

Pentru ca au fost doua gradinite, dupa terminarea programului pregatit, copiii de la Buesti au coborat de pe scena, lasandu-i pe cei de la Marsilieni sa ne arate ce stiu. A fost un pic cam greu sa ii dam jos de pe scena in conditiile in care nu primisera nimic de la Mosul. De pe scena au plecat, dar de langa jucarii, nu. Nu i-au mai interesat de parinti, de bunici, pur si simplu nu se puteau dezlipi de cutiile pline cu jucarii. Daca batranelul se razgandea si nu le mai dadea nimic? Asa ca ,au tinut sub asediu scena si pe Mos, sa nu cumva sa le scape cadourile printre degete.Craciunitele au incercat sa ii tina de vorba, insa gandul si mai ales ochii le erau la cadouri.

A venit, intr-un final, si momentul mult asteptat. Bucuria ce i-a cuprins este greu de exprimat in cuvinte. Fiecare era strigat si primea o punga cu dulciuri, carte de colorat, culori, suc, porto, caciula, fular, manusi, impreuna cu jucariile cerute in scrisoare. Erau asa fericiti ca le-au fost ascultate dorintele si ca au primit jucariile dorite! Parca nu le venea sa creada ca sunt ale lor si ca le pot lua acasa. 

Au trecut cateva zile de atunci, in care eu m-am tot chinuit sa termin postarea, copiii de la Buesti nu contenesc sa ii povesteasca doamnei ce le-a adus Mosu' si mamicile sa multumeasca celor care au contribuit la bucuria lor si a piticilor. 

Ps. Patricia a intrebat-o astazi pe dna educatoare oare de ce era Mosul asa de tanar?

Scrisoare catre Mosu'

Am promis ca o sa arunc un ochi pe scrisorile trimise de copiii din Buesti catre Mos Craciun. Am facut-o, insa abia acum reusesc sa scriu. Cam greu cu mamicia asta, mai ales de cand bebelusul incepe sa se intoarca intr-o fractiune de secunda, de te lasa fara cuvinte si mai ales, fara pic de timp liber. 

Dar, sa revenim la ale noastre. O sa va povestesc un pic in ce stadiu suntem. Dupa ce am gatit, unele dintre noi si prajiturit, altele, am reusit sa strangem ceva banuti pentru copiii. Eu am reusit sa adun un sac de hainute, ciorapei pentru pitici, de la nasica lui Alice. Mai am o promisiune de la Corina, insa hainutele de la ea le iau abia vineri, atunci ne intalnim. Corina si sotul ne-a ajutat cu rechizite pentru pitici si materiale didactice, pe care doamnele educatoare le-ar fi cumparat din banii lor. Multumim Corina si Nicu. Cu fetele de la Because we care, am vorbit si sunt pe ultima suta de metri cu pregatirile. Saptamana aceasta mai asteapta de la cei care vor sa ne ajute,  banuti, hainute si jucarii. Iar intr-una din seri, spiridusii vor pleca la cumparaturi si vor pregati totul pentru ca sambata, tolba Mosului sa fie cat se poate de plina. 

Cititi si : Buesti, un sat din Baragan. La ei vine Mos Craciun?

             Pusculita Mosului e un pic mai plina

             Because we care

Sa nu credeti ca la Buesti e liniste. De Mos Nicolae au sezatoare, copiii, mamicile, bunicile vor fi toti imbracati in costume nationale, vor canta colinde, vor spune ghicitori si zicatori. Saptamana viitoare o sa vin cu poze si o poveste despre cum a iesit. Piticii sunt nerabdatori sa vina Mosu', iar mamicile si educatoarele sunt emotionate sa iasa totul bine si se pregatesc sa isi primeasca oaspetii cu cateva surprize "rustice".

Pentru ca am ajuns la capitolul scrisorelele copiilor, trimise de doamna tocmai la Polul Nord, trebuie sa va spun ca doamnele au insistat foarte mult ca fiecare sa spuna o singura dorinta / jucarie pe care sa o primeasca de Craciun, mai ales ca posibilitatile Mosului lor sunt foarte reduse. Unii au reusit sa se limiteze la o singura jucarie, altii, in schimb nu s-au putut abtine si , ca orice copil, au mai adaugat cel putin cate o jucarie. 

,Grupa mare-pregatitoare isi prezinta dorintele: o masina cu telecomanda (Stefan), un dinozaur (Cristi), un tir, o sabie cu armura (Catalin),un calut si o papusa (Stefania), un calut, un microfon si 2 papusele (Patricia), o papusa (Veronica), 2 caluti (Cosmina), un tractor (Gabi), un tractor cu remorca, disc, plug (Vasilica), o papusa cu carucior (Mihaela), un joc de constructii, cuburi de lemn (Valentina), o papusa (Mariana), un microfon si o papusa Hannah Montana (Alexandra). 

Cei de la grupa mica-mijlocie ar vrea: cuburi de construit si animale de plus (Andrei), o papusa mare (Irina), un catelus (Rodica), o bentita de par, carti de colorat si jucarii (Cristina), o masina rosie, un tractor (Laurentiu), un elicopter si 4 carti de colorat (Alex, nu ma intrebati de ce 4, poate mai are niste frati acasa!), un ATV (Irinel), o masina de politie rosie (Adi), o carte (Carmen), o papusa care merge singura (Nicoleta), o masina albastra (Andi). 

Nu am reusit sa fac rost , in timp util, si de dorintele copiilor din Marsilieni , insa sunt sigura ca se vor bucura foarte mult de tot ce vor primi de la Mosu', mai ales ca e mult mai bogat decat ar fi fost (daca ar fi fost) in mod normal la ei. Listele o sa le trimit pe email spiridusilor si sunt sigura, ca in masura in care vor putea, vor tine seama si de dorintele piticilor. 

Veronica este o fetita de 5 ani care provine dintr-o familie cu mai multi copiii, familie care a fost alungata de acasa de bunica si care acum a fost primita de o ruda indepartata la Buesti. In prima zi de gradinita a venit cu ghiozdanelul gol si de atunci doamna educatoare ii cumpara in fiecare zi ceva de mancare. Ramo, Lili si Alina au reusit sa stranga niste banuti si i-am cumparat o geaca groasa si o pereche de ghetute imblanite (venea la gradinita in tenesi si o geaca de blugi pentru un copil de 3 ani).Isi doreste o papusica, dar isi constientizeaza foarte bine situatia si de aceea o intreaba pe doamna daca crede ca a fost destul de cuminte si mai ales, daca e vreo sansa sa vina si la ea Mos Craciun. I se raspunde afirmativ de fiecare data, dar a doua zi nu uita sa puna aceiasi intrebare. Abia astept sa o cunosc si sa vad cum va reactiona cand va fi fata in fata cu Mosul. Pentru ca la Veronica va veni Craciunul cu bucurie si nu numai la ea, trebuie sa le multumesc fetelor de la Because we care, Ramo, Lili si Alina.

Jurnal de bord- diversificarea- noutati de pe frontul de vest

Suntem in luna a doua de diversificare si parca stam un pic mai bine. Nu am mai scris despre asta pentru ca am asteptat sa vad cum evoluam, sa nu ne laudam prea repede. Dupa ce in prima luna a fost greeeeuuuuu, luna aceasta am inceput sa ne "miscam" mai bine. Pentru ca am avut probleme la inceput, cantaresc totul, prin urmare sa nu va speriati ca stiu exact cat mananca pitica in fiecare zi. Cantaresc totul in fiecare zi. Vorba Corinei, as fi in stare sa cantaresc si "aerul din lingurita". 

Cititi si : Jurnal de bord- diversificarea- supa de legume  

               Jurnal de bord- diversificarea- prima zi 

               Intalnirea cu Alice 

 

Daca in prima luna manca la micul dejun, cca 90 g de mar cu para, acum mananca cca 200 g, +/- 10 g. Cea mai mare realizare a noastra este pranzul. Am inceput si continuat, timp de o luna, cu 20 g si restul supa "chioara" si laptic. Recordul personal la intalnirea cu dna dr, de pe 15 noiembrie, era 30 g supa crema. I-am explicat eu atunci, cum m-am gandit sa ii pun in biberon si niste supa strecurata si sa bea mai usor. Mi-a spus ca supa "clara" (asa se spune in spital) nu o ajuta deloc, prin urmare, trebuie sa incerc sa ii dau mai multa supa crema. Usor de zis, foarte greu de facut. Norocul meu a fost Corina, care mi-a soptit un mic truc : sa pun in supa crema o masura de lapte praf si s-ar putea sa am succes. Ei bine, daaaaaaaaaaaa! am avut mare succes, acum Alice papa cca 200 g la pranz. Am reusit sa eliminam, dupa aproape 2 luni de diversificare, lapticul de la micul dejun si pranz. 

Perioada de inceput nu e usoara, dar cand lucrurile incep sa se "miste", apar si bucuriile. Revenim :)

Obiceiuri de Sfantul Andrei

Sarbatoarea Sfantului Andrei (30 noiembrie), cel care a predicat in primele decenii dupa nasterea lui Isus pe teritorului Daciei, s-a suprapus pe sarbatoarea unei mari divinitati precrestine, personificare a lupului. Numele zeului geto-dac nu se mai cunoaste, insa au dainuit o multime de traditii si obiceiuri, care nu au valente crestine. 

In Oltenia, copiii taie ramuri de pomi fructiferi si le pun in apa, in casa, sa infloreasca pana de Sf Vasile pentru a putea sorcovi cu ele. 

Cititi si Spiridusii pregatesc Craciunul

             Buesti, un sat din Baragan. La ei vine Mos Craciun?

             Pusculita Mosului e un pic mai plina 

 

In Bucovina, femeile nu torc cu cateva zile inainte, iar  de Sf Andrei nu matura, nu duc gunoiul din casa, nu se piaptana pentru a nu aduce lupul prin apropiere. In seara de 29-30 noiembrie are loc o petrecere, gen Revelion cu mancare si bautura multa. Baietii neinsurati, care participa, aduc in caciuli capatani de usturoi si le pun intr-o covata. In timp ce tinerii petrec, o batrana pazeste covata plina de usturoi, toata noaptea, la lumina unei lumanari. A doua zi, in zori, tinerii se prind in hora si este "jucata" covata de un flacau. Usturoiul este impartit la toti care au participat si dus acasa cu mare grija, pus la icoane, folosit ca leac impotriva bolilor sau pentru descantece si vraji. Astfel in unele localitati cand fetele sosesc acasa de la Pazitul usturoiului, seamana un catel de usturoi priveghiat toata noaptea, intr-un cocolos de aluat. Dupa felul in care incolteste si creste acest usturoi, se fac prognosticuri de maritis.

Pentru ca spiritele rele sa nu se cuibareasca in case, femeile intorc seara toate oalele si canile cu gura in jos. Scot din soba cenusa calda de peste zi, pentru ca spiritele nelinistite sa nu-si gaseasca adapost la caldura. Alteori, imprastie resturi de piine prin curte, pentru ca spiritele flaminde sa nu caute prin camari de mancare.

In unele zone, in podul casei sint urcate 12 cepe sanatoase, la fel de mari, care sint lasate acolo pina in seara de Craciun, cind se afla rezultatul. Fiecarei cepe ii este atribuit numele unei luni. Cepele care s-au stricat indica luni ploioase sau cu grindina, iar cele care au incoltit luni favorabile recoltei.

La multi ani celor care poarta numele Sfantului Andrei!

Electrica si contorul

Hranisem copilul, eram in al 10-lea cer (stiu ca vorba e cu al 9lea, dar eu asa ma simteam!) pentru ca reusisem sa o fac sa pape mai multa supa crema de legume, cand la usa bate cineva. Intreb cine e , ma uit pe vizor. Erau 2 tipi si mi se raspunde ca sunt de la Electrica, vor sa imi schimbe contorul. Am raspuns ca nu am incredere, ca noua ni l-au schimbat de curand si ca nu am vazut nici un anunt, ei imi repeta poezia. Pentru ca insistau, am spus ca vreau sa verific sa vad daca sunt ok si o sa le dau un raspuns. Am sunat sotul sa imi dea numere de telefon de la vecini, am sunat o vecina, ea nu stia nimic. Am incercat cu administratorul, nu raspundea la telefon. Intre timp chiar am crezut ca au plecat de la usa, mie imi luasera ceva timp verificarile, dar au batut din nou la usa. M-au luat cu " Va trec cu refuz, da? stiti ce riscati daca refuzati?" Intre timp in mintea mea se instalase haosul, copilul urla, eu eram speriata si stresam sotul, caruia ii cer scuze, aia tot continuau sa fie la usa mea. Sotul mi-a dat ideea de a suna la Electrica sa verific daca aia erau intr-adevar de la ei sau nu. Si aici incepe partea pentru care viata in Romania "ne ocupa tot timpul" vorba lui Mircea Badea. Dupa 10 minute de asteptat in telefon si apasat pe o mie de butoane, ca asa e construit meniul lor de relatii cu clientii, un pic "mai simplu", am reusit sa dau peste un operator. Ma prezint, spun problema, iar raspunsul lui este: 

Cititi si Dormi linistit, Electrica vegheaza!

             Mic dejun romantic 

             Incercarile vietii de mama- stecherul 

 

Operator Electrica: - Stiti, aveti un aviz de plata, din 21 noiembrie 2011. 

Clientul isterizat:- Lasa domnule avizul, ca platesc, am uitat de factura, tu spune ce te-am intrebat, ce fac cu astia de la usa mea?

Operator Electrica: -Puteti astepta 2 minute, va rog? sa verificam ceva...

Clientul isterizat: -Ok

Operator Electrica: -Am verificat, contorul dumnevoastra nu a mai fost schimbat de ...mai e un pic si se fac 8 ani, deci trebuie schimbat, de aceea au venit la dvs. 

Clientul isterizat: -Contorul meu a fost shimbat de curand(intre timp mi-am adus aminte si l-au schimbat acum 4 ani fix), dar daca trebuie schimbat, de ce nu ne-a anuntat nimeni? Trimiteti pe cineva la mine la usa, iar eu pe incredere sa deschid si sa ii las sa il schimbe? Vreau sa stiu, ati trimis sau nu pe cineva la noi?

Operator Electrica: - Pai, stiti, firma cu care colaboram schimba contoarele, nu va costa nimic. Puteti sa il schimbati. 

Clientul isterizat (simteam cum imi creste tensiunea, direct proportional cu volumul plansului copilului din dotare): - Cred ca nu ne intelegem, vreau sa imi confirmati ca aia sunt de la dvs sau nu, eu nu am vazut afise, administratorul nu raspunde, cum sa le dau drumul?

Operator Electrica: - Mai incercati la administrator, poate raspunde Pai deschideti si cereti legitimatiile.

Clientul isterizat: Frate, esti nebun? Eu te sun pe tine sa imi spui daca sunt de la voi si tu imi raspunzi ca ar trebui sa deschid si sa le cer legitimatiile? Asta puteam sa fac din prima, daca mi se parea ok si nu mi se parea ceva dubios. 

Operator Electrica: -O secunda, sa mai verific ceva... Daca va este teama sa deschideti, refuzati, dar mergeti totul la centrul zonal sa vedeti daca trebuie schimbat contorul, sa va dau adresa.

Clientul isterizat (in timp ce persoanele de la usa, mai bat de vreo 2-3 ori si intreaba ce se intampla, daca refuz sau nu?) - Deci, daca refuz, nu risc nimic, da?

Operator Electrica: -Nu, nu riscati nimic, totusi mergeti la centrul zonal. 

Clientul isterizat: -Ok, o sa refuz

Operatorul Electrica: -Va multumesc ca ati apelat la serviciile noastre, ne bucuram ca v-am putut fi de ajutor. Va mai pot ajuta si in alta problema? (mesajul standard de final a tuturor operatorilor din call center-uri, ei nu au nici o vina, insa cei care le-au creat, parca le-au compus special sa enerveze clientul apelant)

Clientul isterizat: -Nu m-ati ajutat cu nimic, asta e problema mea. 

Am mers la usa, le-am spus sa plece, ei s-au suparat ca i-am lasat sa astepte atat, m-au intrebat inca o data daca ma risc, le-am raspuns ca da si dusi au fost. 

Cum e posibil sa se intample una ca asta, pe banii nostri, nu as putea sa raspund. Tu, firma de renume, nu esti in stare sa confirmi unui client daca ai trimis sau nu pe cineva sa execute o lucrare, pe care nu ai avut bunul simt sa o anunti, pe care nici nu stii foarte exact cand ai executat-o ultima data.

Si uite asa dupa amiaza mea plina de bucurie si liniste s-a transformat intr -una deloc placuta!

Raluca Uzum- un om, un doctor

Am promis de ceva timp sa scriu despre doctorita care mi-a urmarit sarcina si datorita careia am nascut un bebe sanatos si frumos, fara probleme. Se numeste Raluca Uzum si o puteti gasi la Spitalul Elias si la Sanador. Cu mult inainte de a ramane insarcinata am decis ca vreau sa nasc la Elias si, cum firma ne oferea un abonament la o clinica privata, am fost nevoita sa caut un doctor printre cei de acolo, profitand astfel de consultatii, analize si ecografii gratuite. Singurul medic ginecolog de la Sanador, care lucra si la Elias, era dr Uzum. Fusesem la o singura consultatie inainte de a ramane insarcinata la dumneaiei si mi s-a parut un pic dura, dar m-am tot gandit ca nu o iau acasa si deci, e ok, daca e buna profesional. 

Cititi si 230 de zile 

           Amniocenteza-o experienta deloc traumatizanta

           Intalnirea cu Alice

Prima ecografie, insarcinata fiind, am facut-o la o alta dr, pentru ca nu am gasit liber la Uzum. Dr era de la Polizu, foarte draguta si vorbareata, dar am citit despre ea pe net lucruri nu foarte imbucuratoare si nu am continuat sa merg la ea. Cand am ajuns la dna dr Uzum mi-a spus ca nu vrea sa ma ia pentru ca nu vrea sa fure pacientii nimanui. I-am explicat ca eu nu sunt pacienta nimanui pana in prezent si prin urmare, as dori sa imi urmareasca sarcina. Si a urmarit-o cu foarte multa atentie. Eu  asa cum am mai scris, am avut o multime de probleme in sarcina, dar m-a incurajat mereu si mi-a fost alaturi. Stiu ca sunt dr care nu fac ecografiile, insa eu pe toate le-am facut la ea si, desi multi se feresc sa spuna sexul copilului la eco de 12 saptamani, mi-a spus ca o sa am fetita si asa a fost. De fiecare data cand mergeam la consultatii stia exact care sunt problemele mele, inainte sa se uite pe fisa, stia ce o sa am (fetita). 
Pana in saptamana 25, cand am facut cerclajul, mie mi s-a parut tot rece cu mine, insa profesional nu aveam ce sa ii reprosez. Ei bine, nu e  asa, chiar deloc. De cand m-a internat pentru cerclaj mi s-a parut cu totul alt om, un om cu un suflet minunat. M-a incurajat inaintea operatiei, m-a tinut sub observatie vreo 3 zile, desi in alte spitale se sta doar o zi , a vrut sa se asigure ca imi este foarte bine si apoi mi-a dat drumul acasa. Evident, a venit si momentul "darului", desi citisem ca nu primeste nimic si fusesem atentionata si de o "sursa" din interior ca dna dr nu accepta bani sau alte daruri. Ei bine, nu a primit nimic, s-a si suparat ca am vrut sa ii dam ceva. Noi am incercat, stiti cum e cu doctorii in Romania, nu trebuie sa va povestesc eu. Din acel moment am simtit-o altfel si cred ca si ea ne-a simtit altfel. Cand am mers la urmatoarea consultatie i-am dus un buchet de frezii, sunt florile preferate, informatie primita de la aceiasi sursa, careia ii multumesc mult acum.
Cand am ajuns in saptamana 36, m-a intampinat cu un zambet si mi-a spus: " dna am ajuns pana aici, de acum incolo se poate intampla orice, bebe e bine, se poate naste oricand." Nu stiti cat de bine mi-au facut aceste cuvinte! 
Desi aflasem cu 2 luni inainte sa nasc ca dna dr va pleca la un congres chiar in saptamana mea 39-40, i-am spus foarte hotarat, ca nu stiu cum, dar eu vom naste cu ea. N-am uitat ca mi-a spus ca 18 iunie este ultima garda si ca de pe 21 nu mai este in spital. Ma gandeam cu frica sa nu treaca data si eu sa nu nasc. Ei bine, bebe a avut grija si de aceasta ultima dorinta a mamei si s-a hotarat sa vina pe lume in saptamana 38. Ne-am externat chiar pe 18 iunie, ultima garda inainte de congres. 
Nasterea la mine a fost iar o intreaga poveste, cu suisuri si coborasuri, dar care s-a terminat intr-un mod fericit. Pentru ca am avut facut cerclaj si un col plin de fitze, dilatatia nu a fost mai mare de 2 cm, desi bebe dadea semne ca vrea sa iasa. Am stat o zi si o noapte in sala de travaliu. Apropo, foarte civilizata la Elias , sunt doar 2 paturi in sala de travaliu si nu mai trebuie sa suporti plansul, durerile, tipetele altor viitoare mamici. Cand a plecat acasa, m-a incurajat si mi-a spus sa stau fara grija, la orice ora se va intampla fericitul eveniment, va fi sunata si va veni imediat. Evenimentul nu s-a intamplat in noaptea aceea, ci abia a doua zi. Dupa raport, a venit imediat la mine, m-a luat pe salon , mi-a explicat ce se intampla, mi-a vorbit frumos si m-a incurjat tot timpul. Pentru ca lucrurile s-au precipitat un pic, m-au bagat la cezariana in ziua respectiva la pranz si am nascut fara probleme. Insa, a fost alaturi de mine si trebuie sa spun ca nu mi-a fost o secunda frica pentru ca mi-a dat increderea de care aveam nevoie. Dupa ce m-au adus de la terapie intensiva, a venit imediat la mine sa vada cum ma simt, m-a invatat sa nu mananc nimic pana a doua zi, pentru ca o sa ma doara operatia, sa beau doar lichide si mi-a repetat de cateva ori sa pun copilul la san imediat de cum o vad. 
M-a tinut o zi in plus fata de restul fetelor care nascusera in aceiasi zi cu mine, sa imi termine tratamentul cu antibiotic in spital si sa fie sigura ca sunt ok si nu sunt complicatii. 
Am uitat sa spun ca la Elias sunt 2 sectii de gineco, una a dr Vladareanu, unde sunt toti dr cunoscuti din Elias si una a dr Razvan Mateescu, unde este dr Uzum si unde eu am fost internata. Desi sectia unde lucreaza dr Uzum, nu arata la fel de modern ca cea a dr Vladareanu, desi te obliga sa porti camasile de noapte din spital (un lucru bun din pct meu de vedere, chiar daca sunt mai uzate), este foarte curat si ai parte de asistente foarte dragute, care te ajuta de fiecare data cand ai o problema. 

Din septembrie avem abonamente la o alta clinica privata, despre care am scris aici, eu, insa o sa merg in continuare la Sanador, la dr Raluca Uzum, un om nemaipomenit cu un suflet mare si un profesionist pe care il recomand cu toata increderea. Daca va fi sa fie un al doilea bebe, desi e destul de prematur, va fi sigur tot cu ea.

Pusculita Mosului e un pic mai plina

Asa cum am povestit aici, fetele de la Because we care, au hotarat sa vina in ajutorul Mosului, in preajma Craciunului mergand la un centru de tineri bolnavi de SIDA si, apoi la doua gradinite din judetul Ialomita. Vineri, spiridusii au avut o zi plina. Au organizat o strangere de fonduri la birou. Cu mic, cu mare, fetele s-au mobilizat si au prajiturit sau au gatit mancarica de post, pentru cei care nu aveau pofta de ceva dulce. 

Cititi si  Buesti, un sat din Baragan. La ei vine Mos Craciun?

              Spiridusii pregatesc Craciunul

              Because we care

Am facut si eu doua prajiturele, a donat si bunica mea vreo 2 feluri si le-am trimis prin Lili. Am regretat ca vineri sotul a lucrat, iar eu nu am avut cu cine sa o las pe Alice. Mi-ar fi placut sa merg si eu la munca, sa le ajut sa strangem cat mai multi bani. Dar acesta e doar inceputul, sigur vor urma si alte astfel de zile si voi fi acolo. 

Au fost multe prajituri, a fost mancare multa, iar colegii au fost foarte generosi. La final, pusculita Mosului s-a adunat o suma frumoasa, ceea ce va permite spiridusilor sa ofere un Craciun un pic mai generos si mai vesel unor copiii sarmani si unor tineri bolnavi. 

Cei care vor sa le ajute sunt asteptati, in continuare, cu mult drag

Cu cantec inainte!

In perioada sarcinii, nu m-am uitat deloc la televizor, pur si simplu simteam ca ma incarc cu foarte multa energie negativa. Prin urmare, de pe la 4 luni am ascultat Europa FM. Pe langa radio, am ascultat de pe youtube multe cantecele pentru copiii, imi dadeau o stare pozitiva, ma binedispuneau. Am tot citit ca lui bebe in burtica ii place sa auda muzica si este ajutat sa se dezvolte, deci am ascultat multa muzica vesela de pitici. Dupa ce s-a nascut Alice, am primit un ursulet cantator, ii puneam mereu sa ii cante si chiar se linistea. L-am uitat la ai mei intr-un weekend si simteam ca am uitat cel mai bun prieten, am dat fuga la magazin si i-am luat o albinuta, care i-a placut la fel de mult.

Cititi si : Dormi linistit, Electrica vegheaza

               Incercarile vietii de mama - stecherul

               Sfaturi practice de la Chicco

Cand au inceput colicii, am trecut in alta etapa, cea in care mami canta pana cand se linistea bebe mic. Si repertoriul era foarte variat: de la elefanti, la broscute oac, la ratuste, la muzica populara, tot ce vrei gasesti la noi. Programul dureaza in functie de cat cere "clientul" zis si copil. Cel mai mult au linistit-o elefantii care se leganau pe o panza de paianjen ... si se leganau..., si se leganau..., si se tot leganau pana ajungeau pe la 20-30 de elefanti? Si ei toti pe o panza de paianjen. Cand mami isi dadea seama ca e pericol de prabusire o lua de la capat si elefantii se urca, din nou tacticos pe panza. Asta a ramas in continuare melodia care o linisteste pe Alice. De fiecare data cand plange, cand e agitata, elefantii se aliniaza precum soldateii, pe panza. 

Acum, la 5 luni, recunoaste melodiile si incepe sa rada la cele care ii plac. Daca plange foarte tare si aude un cantecel cunoscut se opreste macar si pentru cateva secunde si ma urmareste sa vada daca e cazul sa continue sau sa se linisteasca un pic...

De cele mai multe ori se linisteste

Azi am fost la Talcioc

In sfarsit am ajuns in casa dupa o zi destul de aglomerata, dar frumoasa. Printre altele, am fost la Talcioc Urban, care a avut loc la Casa Margaritar. Sunt mamica de 5 luni si am intrat usor, usor in diferite grupuri de mamici pe facebook. Acolo am aflat de Talcioc si tot acolo am aflat si despre cazul lui Bibi, un baietel care sufera de o forma foarte rara de anemie si care are nevoie de un transplant de maduva. Parte buna in cazul piticului este ca s-a gasit un donator, dar pentru ca suntem in Romania, trebuia sa existe si o parte proasta. Parintii au nevoie de 160.000 Euro pentru acest transplant, bani pe care, evident, nu ii au. De la Nicol am aflat de Talcioc. Nicol e o mamica foarte inimoasa, pe care am cunoscut-o pe facebook in timp ce mediatiza cazul lui Bibi, foarte hotarata sa dea o mana de ajutor pentru strangerea sumei. Cum? Prin vanzarea unor produse facute de ea (dulceturi, bentite) si a unor hainute pe care copiii nu le mai folosesc. S-au gasit mamici care au donat hainute pentru a fi vandute la Talcioc, dar si mamici care sa cumpere. Eu, am fost printre cele care au cumparat. 

Cititi si Spiridusii pregatesc Craciunul

             Buesti, un sat din Baragan. La ei vine Mos Craciun?

             Pasiune pentru handmade- Cili

       

Nu fusesem niciodata la un astfel de eveniment si pot sa spun ca mi-a placut foarte mult. Din pacate, am fost pe fuga, nu am putut sta foarte mult, avand un program cam incarcat. Am ajuns acolo, am intrat timida pentru ca nu cunosteam pe nimeni, insa atmosfera era foarte prietenoasa. Desi nu era mult spatiu, locul era plin de mamici, tatici si mai ales pitici, multi dintre ei purtati. Vizitatorii erau serviti cu briose si castane prajite si erau invitati sa profite de ocazii. Cascam ochii pe acolo, cand a venit la un moment dat Nicol si m-a pescuit, ducandu-ma in camaruta in care se vindeau lucrusoare pentru Bibi. Venisem din curiozitate, sa vad cum arata totul, cum se desfasoara, dar mai ales venisem sa dau o mana, ce-i drept mica, de ajutor pentru pitic. 

Primul lucru care mi-a atras atentia a fost o papusica foarte haioasa. Alice, desi are 5 luni nu a primit inca o papusica. Are elefantei, iepurasi, soricei, dar nu o papusica, iar aceasta chiar mi s-a parut ca i se potriveste. De cand i-am dus-o in masina si a fost destul de treaza ca sa realizeze ce are in fata, a indragit-o. E papusica perfecta pentru un bebelusi, e frumos colorata si face si zgomot. Prin urmare, am luat-o. 

Am mai luat o bluzita si o rochita, dar am pierdut o salopeta de vara. Erau atatea hainute dragute, incat pur si simplu am uitat-o, pana cand am vazut-o in mana altor parinti. Am intrebat-o pe Nicol daca o mai are, dar mi-a raspuns ca nu. Nu puteam sa-i ratez dulceturile, ii promisesem ca o sa le gust cu prima ocazie. Eu am ales de caise cu pepene galben, nu mai mancasem pana acum. Am gustat-o in aceasta seara, cand am ajuns acasa dintr-o vizita si ne-a placut foarte mult. La urmatoarea intalnire o sa gust si din alte sortimente, asa sa diversificam un pic, daca tot suntem la acest capitol si cu bebe. 

Mi-a placut Talciocul, a fost altceva in viata nu foarte plina de evenimente sociale a mamicii care sunt.

Spiridusii pregatesc Craciunul

Zilele trecute am vazut primul magazin impodobit de Sarbatori. M-am bucurat ca un copil, am intrat in el, am vazut care e oferta, ce-i drept, nu foarte diferita de alti ani. Insa numai gandul ca vine Craciunul, ma binedispune, mai ales ca anul acesta e primul alaturi de bebe Alice.

 Cititi si Buesti un sat din Baragan. La ei vine Mos Craciun?
              O prietenie veche! 
              Pasiune pentru handmade- Cili

Azi am primit de la spiridusii lui Mos Craciun de la Unda Mai oferta lor de cadouri. Mi-a placut mult si m-am gandit sa v-o arat si voua.

http://www.undamai.com/files/oferta_Unda_Mai_CRACIUN_2011.pdf 

Buesti, un sat din Baragan. La ei vine Mos Craciun?

Sunt 10 ani de cand am fost acolo prima data. Buesti e un sat uitat de lume, in Baraganul prea secetos vara si prea batut de vant si viscol iarna, la 20 km de cel mai apropiat oras, Slobozia, judetul Ialomita.

Legatura oamenilor de acolo cu lumea este facuta de trei autobuze, mai bine spus "rate", in care vara mori de cald, iar iarna mori de frig. Uneori, iarna rata se opreste in campul viscolit pentru ca ingheata motorul, iar pasagerii pornesc pe jos. 
Doctorul vine de doua ori pe saptamana, marti si vineri, in restul zilelor, ai face bine sa nu te imbolnavesti. E un doctor venit din Republica Moldova si deserveste inca doua sate ale aceleiasi comune, Albesti si Marsilieni, in zile diferite. Farmacie nu au in sat, pentru o reteta compensata sau nu, oamenii din sat ar trebui sa plateasca 12 RON, transportul pana in Slobozia. 

Copiii din sat sunt mai norocosi cand sunt mici, insa norocul piere odata cu inaintarea in varsta. Merg la gradinita si scoala primara in sat, iar pentru a urma cursurile gimnaziale se duc in satul vecin, vreo 4-5 km. Vara circula cu "scolarita", o masina care ii duce si ii aduce de la scoala, iarna insa lucrurile se ingreuneaza. La orice ninsoare, polei, pornesc pe jos, deoarece "scolarita" nu poate urca o panta destul de abrupta care leaga cele doua sate.

Cititi si Mamica si gradinita 
             Because we care 
          O prietenie veche

Parintii, cei mai multi nu au un loc de munca, traiesc din agricultura, ajutorul social sau din alocatia copiilor. In Slobozia, ar fi si greu sa gaseasca un job dupa inchiderea mai multor fabrici, chiar si cei care locuiesc in oras, au o problema cu asta. 
Din aceasta cauza, copiii sunt sarmani, multi vin la gradinita incaltati in tenisi in plina iarna, imbracati cu geci subtiri, uneori rupte, care le-au ramas de la fratii mai mari. Dar le place sa mearga la gradinita, le place sa invete poezii, cantece, le place sa puna muraturi cu doamna, sa fac un pic de compot, sa mearga la padure primavara si sa culeaga ghiocei, sa participe la concursuri. Multi nu au banuti de pachetel, nici vorba de banuti pentru a participa la concursuri, desi sunt isteti si ar putea castiga. 

Cand unul lipseste de la gradinita, doamnei ii vin in cap doua intrebari: a racit sau i-a spalat mama hainutele si nu au avut timp sa se usuce. 

Impresionat de povestea lor, Mosul le-a rugat pe fetele de la Because we care sa il ajute sa le faca lor şi copiilor din Marsilieni, un sat la vreo 10 km distanta,  o surpriza de Craciun. Prin urmare, pe 10 decembrie, speram ca sania Mosului se va opri si in curtea gradintelor din Buesti si Marsilieni incarcata cu multe bunatati, jucarii si hainute. Pentru cei care vor sa il ajute pe Mos cu banuti, jucarii sau hainute de la copii lor, sunt rugati sa ia legatura cu Ramona, Lili sau cu mine.
Dupa ce isi vor fi trimis scrisorile catre Mos Craciun, asa cum fac in fiecare an, in a doua saptamana din noiembrie, o sa trag cu ochiul peste ele si o sa va povestesc si ce isi doresc acesti copii minunati.

La multi ani Mihaita!

O zi pe an Rares este Mihaita. Prin urmare, ii uram La multi ani! cu sanatate, noroc si multe bucurii si ii dedicam o melodie foarte draga lui. 

Melodia este si pentru toti cei cu numele de Mihaela, Gabriela, Mihai si Gabriel.

La multi ani tuturor!

Intalnire cu Regina Maria -clinica (episodul 2)

Daca ati crezut ca aventurile mele la Regina Maria- clinica, au luat sfarsit, asa cum am crezut si eu, va spun ca ne-am inselat amarnic. Dupa cum am povestit aici, desi am vrut sa ii fac lui Alice o cultura de fungi de pe limbuta si un exudat nazal, dr Grama Roxana mi-a dat trimitere sa fac doar exudatul nazal. Zis si facut. Pentru ca e o clinica respectabila, am primit un cod de acces si un cod de analiza, pentru a putea avea acces singura la rezultat, dupa 5 zile. Din a 3 a zi, nerabdatoare, am tot verificat, nici un rezultat afisat. Am tot incercat vreo 7 zile lucratoare, dupa care, sigura ca sistemul lor are o eroare, am dat un telefon . Acolo, surpriza!

Receptie RM: - dna, vad ca ati facut si un un exudat faringian.

Mama: Dna, eu am facut un exudat nazal, daca ati facut unul faringian, nu ma intereseaza, eu vreau rezultate la nazal.

Receptie RM: Aveti aici doua analize, in doua zile diferite, pe 26 si 27. Va mai dau un cod de analiza, incercati asa si daca nu merge, reveniti. 

Mama: Noi am facut un exudat doar pe 26, va rog sa imi dati noul cod si sa terminam odata. 

Cititi si Intalnire cu Regina Maria- clinica

          Indiferenta fata de mamici

           Amniocenteza- o experienta deloc traumatizanta

 

Am luat noul cod, introduc, nici un rezultat afisat. Simteam deja cum imi creste pulsul si presimteam ca o sa ma stapanesc cu greu sa nu fac un scandal monstru. Deci, in dreptul nostru apar 2 analize si nici una nu este gata, cam cum vine treaba?

Sun din nou , explic din nou totul si mi se face legatura, dupa vreo 10 minute de asteptare in telefon, catre Clinica din Sun Plaza, acolo unde si facusem analiza. O voce suava se aude in telefon:

Receptie Sun Plaza: Buna ziua dna, ne cerem scuze, saptamana trecuta am gresit analiza, in loc de exudat nazal am luat un exudat faringian. Nici dvs nu ne-ati spus nimic...

Mama: eu, ce sa spun? ca nu stiti sa luati un exudat nazal de la un bebelus? Eu ar fi trebuit sa stiu cum se ia aceasta analiza?

Receptie Sun Plaza: Nu...dar am intrebat si pe dna dr (n.r. Grama Roxana), daca sa va rechemam in clinica sa luam si un exudat nazal, dar ne-a spus ca nu e necesar, poate ramane asa, daca nu aveti nimic impotriva.

Mama: Pai cum sa ramana asa, daca eu am nevoie de un exudat nazal pentru ca ii curge nasul, nu o doare in gat?

Receptie Sun Plaza: Deci doriti sa reveniti si sa luam un exudat nazal, da?

Mama : Evident ca vreau sa vin sa facem exudatul. Si acum, pe cel faringian, de ce nu apare pe site? de ce nu il pot vedea, va rog sa mi-l trimiteti urgent pe email.

Asta am patit in "minunata" clinica cu si mai "minunata" doctorita. Deci, daca am prelevat gresit, lasa asa, poate nu isi da seama, poate nu mai e nevoie, poate uita si nu mai intreaba. 

Iar doctorita, nu am cuvinte sa exprim ceea ce simt pentru ea. Dupa ce ca s-a purtat total neprofesionist in consultatie, dupa ce ca nu mi-a dat sa fac toate analizele solicitate atunci cand cei din laborator gresesc (ceea ce se poate intampla) accepta greseala si intr-o atitudine tipic romaneasca, incearca sa ascunda gunoiul sub pres. Nu mi-a dat acum aproape 2 saptamani trimitere (am nevoie de ea sa o pot face gratis, asa prevede contractul) pentru un raclat lingual deoarece mi-a spus ca e un virus si nu iese la analiza. Mi-a dat tratament, in urma caruia lui Alice i-a fost doar un pic mai bine doua zile. Dupa doua zile de cand am terminat de administrat ceea ce ne-a dat, a avut inca trei eruptii de bubite pe limba. Puteti sa va inchipuiti ca abia mananca, o ustura groaznic si plange foarte mult. Azi dimineata am revenit in clinica, mi-au facut exudatul nazal si am cerut sa mi se faca si cultura de fungi de pe limbuta, fara sa mai tin cont de dr care imi recomandase sa nu fac aceasta analiza, ca "sigur trece cu ce i-am dat". 

Din cauza incompetentei ei suferinta a fost prelungita cu cel putin doua saptamani.

Jurnal de bord- diversificarea- supa de legume

Prima etapa a diversificarii continua cu succes, as putea spune. De cand am renuntat la a-i mai "administra" copilului sucul cu lingurita si am inceput sa ii dau piure de mar a inceput sa manance din ce in ce mai bine. Am avut si o mica problema, marul era usor prea acid pentru stomacelul tinerei domnite si, prin urmare, am fiert marul si para. Asta mancam noi acum, mar si para fierte si rase pe razatoarea speciala. Avem zile in care mancam mai bine, altele in care mancam mai prost. Astazi am adaugat si doi biscuiti, maine punem poate trei. Am vazut ca i-a placut combinatia si vom continua asa. 

 Cititi si Jurnal de bord- diversificarea- prima zi

             Jurnal de bord- diversificarea- ziua 5

             Intalnire cu Regina Maria- clinica

 

Pentru ca am depasit cu bine primul hop, am trecut la al doilea: supa de legume. Pentru ca orice suc nemancat cu lingurita e un pas inainte, am hotarat sa ii dau supica din biberon. Avem patru zile de cand mancam supica strecurata. Nu a mancat foarte multa, cel mai mult au fost 75 ml, restul am completat cu laptic. Astazi mi-am luat inima in dinti, am pus supa cu legume la blender si am incercat sa ii dau. Succesul nu a mai fost la fel de mare, a manca doar 25 gr, sper totusi ca maine si in zilele care vor veni sa manance mai bine. Asta daca reusim sa scapam de afta din gurita.

Trucuri folosite: cantece, strambaturi, vorbit cu jucariile atarnate de leagan.

Indiferenta fata de mamici

Observam in drumul meu zilnic catre birou o atitudine destul de ostila fata de gravide, in metrou si in RATB. Ma tot intrebam chiar nu se poate ridica nimeni sa ofere un loc unei viitoare mamici, care isi arata mandra burtica, dar , pe care statul in picioare si mersul pe jos o obosesc asa mult. Si nu mi s-a intamplat o singura data. Ce m-a mirat foarte mult este ca femeile nu ofera aproape niciodata un loc gravidei. Nu am inteles de ce, pentru ca in mod normal ele ar trebui sa fie primele care inteleg starea acesteia. Se presupune ca au trecut printr-o sarcina si stiu despre ce e vorba. Dar nu. Ori intorc capul in alta parte, ori privesc cu insistenta burtica tinerei mamici. Pentru ca am stat la pat in sarcina nu m-am intalnit cu aceasta situatie, dar sunt sigura ca majoritatea mamicilor au trecut, macar o data prin asta. 

Citeste si Incercarile vietii de mama-stecherul 

                 Sfaturi practice de la Chicco

                 Mamica si gradinita

Cu doua situatii usor neplacute ma confrunt de cand am devenit mamica. Ambele se refera la plimbarea zilnica a a bebelusului. Prima, si care ma deranjeaza cel mai mult, este parcarea masinilor fix in zona in care nivelul trotuarului este coborat. Soferii par sa nu inteleaga ca acel loc este creat special pentru carucioare cu  bebelusi/copii sau pentru oameni cu dizabilitati, care se deplaseaza in scaune.

A doua se refera la patrunderea in piata, magazine, unde nu ti-ar deschide/tine nimeni usa de la intrare. Te chinui tu cum poti, tii usa cu piciorul, tragi carutul, daca ai noroc mai are si o mica treapta la intrarea in magazin, ca sa iti strice toata ziua. Mi s-a intamplat si sa tin usa  cu piciorul si pana sa ajung la carucior, sa il apuc si sa il trag inauntru, sa treaca persoane pe langa mine si sa intre in magazin. Fara nici un multumesc. Si iar vin si spun ca am observat ca femeile nu sar deloc in ajutorul femeilor. 

De ce oare?

Frica si sarcina

Acum cateva zile am primit un mesaj de la o persoana cu care nu mai vorbisem de ani buni si mi-am dat seama ca o postare cum este cea de mai jos ar ajuta unele persoane care sunt usor descumpanite de ceea ce simt acum, asa cum am fost si eu in perioada sarcinii. Nu e foarte vesel, insa finalul a fost unul foarte fericit, ceea ce va doresc si voua.

Sarcina pentru mine si sotul meu a fost o perioada cu suisuri si coborasuri, care mai de care mai "palpitante". Sa incepem cu inceputul. 

Cand am facut testul liniuta nu a fost rosie, ci roz, nu intelegeam daca sa ma bucur sau sa mai astept. M-am bucurat, un pic. Am fost la dr, la ecografie, mi-a spus ca ar fi ceva, dar e foarte mica si ar trebui sa mai astept sa vedem daca se dezvolta sau nu. Deci, Bucurie STOP! asteptam un pic. Pana sa se dezvolte suficient, am avut niste sangerari scurte si din nou m-am panicat. Am mers la dr si mi-a spus ca e clar o sarcina, ca sangerari usoare sunt normale, dar ca, inca nu ii bate inima desi, ar trebui sa ii bata. Mai asteptati un pic. Stop din nou Bucurie! Stres maxim 2 saptamani. Ne dorisem asa mult un bebe si parca nu imi venea sa cred ca ar putea sa mi se intample. 

Am mers din nou la control si inima batea. Bucurie te poti manifesta! S-a manifestat pana la urmatorul control (cam la 2 zile) cand am aflat ca toata sarcina va trebui sa stau la pat. Bucurie stop, din nou! Aici a cam stat pe rosu ceva timp pana cand am implinit 13 saptamani. In aceasta perioada am avut stari de rau, cu voma, chestii de gravida. Noroc ca am stat acasa! Mancam niste cornuri si grisine. Din cand in cand mai mancam salam victoria, de aici si porecla copilului sharaorma :). Nu ma intrebati cum reuseam, dar stiu sigur ca asta era ceea ce puteam manca. 

Eco de 12 saptamani, bebe super ok, fetita, felicitari! Bun asa, veselie pe melodia "Are mama o fetita"! Dupa o saptamana, a venit rezultat dublu test, risc de sindrom down, Bucurie, pe loc repaus! In cateva zile, de Craciun, Bucurie te invit la dans! Am reusit sa mananc din toate si mi-a placut foarte mult. Mai aveam mici probleme cu mirosul, dar nici nu se compara cum fusesem cu cateva zile inainte. 

A trecut Revelionul, am revenit la probleme. Am inceput cautarea pentru o clinica sa pot face amniocenteza. 20 ianuarie (17 saptamani), moment de cumpana cu amnio, emotii maxime, rezultatul super ok. Bucuria, din nou in prim plan. La 22 de saptamani am aflat ca nu ma mai pot deplasa cu masina si deci, nu mai pot pleca din Bucuresti la ai mei. Asta a fost o lovitura foarte grea. Cine ma cunoaste stie cat sunt de atasata si de ai mei si de socrii. Am acceptat greu ca urma sa nu mai ies din Bucuresti pentru cateva luni, dar ma incurajam in fiecare zi ca astfel ii va fi bine bebelinei. 

Cititi si  Amniocenteza- o experienta deloc traumatizanta!

             230 de zile 

             Bebelusii- "soriceii" simpatici din vietile noastre

 

La 25 de saptamani am aflat ca am colul pregatit de nastere, in 2 saptamani daca nu interveneau as fi nascut. Am facut cerclaj si de aici am avut parte de o perioada mai relaxata. A venit primavara si bucuria a putut zburda mai in voie. 

Perioada, asa cum am mai spus si aici, nu a fost deloc usoara. A fost una plina de temeri, fiecare durere de burta mi se parea ca e ceva grav. Persoanele din jurul meu , care aveau copii, imi spuneau ca ele nu au avut dureri de nici un fel, mai ales in perioada de inceput a sarcinii. Alis, prietena care mi-a fost aproape toata sarcina si care m-a inteles, pentru ca trecuse cumva si ea prin ceea ce treceam eu, ma incuraja mereu. In primul trimestru am avut niste dureri de spate ingrozitoare si nu puteam lua nimic. 

Lumea ma incuraja sa imi depasesc "limitele" si sa fiu mai curajoasa, sa merg cu masina. M-am incapatanat sa nu o fac, sa imi ascult doctorita. Poate nu se intampla nimic grav, dar mi-era teama sa nu mi se intample ceva si sa nu fiu aproape de ea. Am parut in ochii multora destul de fricoasa, rasfatata, plina de prea multe ganduri negre, insa eu am incercat in toata aceasta perioada sa fac ceea ce ma facea sa ma simt confortabil. Ganduri triste am avut o multime, dar incercam sa le indepartez, sa imi gasesc ceva de facut, mai mult pe net, ca in rest, nu aveam voie sa ma ridic din pat. Pentru inceput asa a fost usor, ai mei mi-au facut o masuta pe care puneam laptopul, insa cu cat s-a marit sarcina nu mai puteam sta pe spate, trebuia sa stau intr-o parte si tastam cu mana stanga. Asa am capatat o mare dexteritate de a tasta cu o singura mana, stanga. 

Am avut si doua momente de panica totala: unul intr-o noapte, cand nu imi gaseam no-spa-ul si, ca sa ma linistesc, a plecat sotul la 1 noaptea sa imi cumpere. Doua nopti nu am dormit aproape deloc, de teama sa nu mi se intample ceva. Ii spuneam sotului ca eu cred ca nasc si el ma intreba de ce cred asta. Nu aveam nici o durere sau altceva, pur si simplu asa simteam. A 3a zi am fost la control si am ramas in spital pentru cerclaj. 

A doua a fost intr-o seara cand nu mi-a raspuns la telefon pentru simplu motiv ca nu il auzea. Dupa vreo ora am avut inspiratia sa sun pe Alis sa o rog sa isi sune sotul, care era cu al meu. El a auzit telefonul si l-a rugat pe Cristi sa isi verifice si el apelurile. M-a sunat, m-am linistit un pic. Cea care m-a ajutat sa depasesc momentul a fost tot Alis, care si-a dat seama ce patisem si m-a tinut la telefon pana a ajuns acasa sotul meu. Nu am apucat sa ii multumesc pana acum pentru gestul acela, care pentru mine a insemnat asa mult. 

Dupa ce am ajuns in saptamana 30 temerile s-au schimbat. Daca pana atunci imi era teama sa nu se intample ceva cu sarcina, din saptamana 30-31, am constientizat ca se apropie nasterea si m-au cuprins alte frici: sa fie bebe ok, sa am o nastere fara complicatii, insa le-am depasit. 

In saptamana 32, in timpul controlului dr m-a anuntat ca va pleca din tara chiar in perioada de final a sarcinii mele(saptamana 39-40). I-am spus foarte hotarata ca noi vrem sa nastem cu ea si ca sigur se va intampla asta. Mi-a fost teama ca nu voi naste cu ea, foarte teama, insa bebelina a fost constiincioasa, ca de fiecare data in aceasta sarcina si a raspuns "prezent" la apelul mamicii infricosate.  S-a nascut la 38 de saptamani si 4 zile, exact asa cum imi dorisem.

Am avut in cele 38 de saptamani si 4 zile un moment de maxima bucurie: saptamana 36, la control cand dna dr mi-a spus ca de acum gata, bebe se poate naste oricand, e considerat la termen. Am simtit o mare usurare, pe care doar cele care au trait-o o pot intelege. In toata aceasta perioada cel mai aproape mi-a fost sotul, cu care am putut discuta orice, care m-a incurajat de fiecare data cand am avut nevoie si m-a sustinut in tot ceea ce am considerat eu ca e ok pentru mine.

Niciodata nu o sa uit ziua in care am plecat din spital, era asa frumos afara, cald, soare si ma simteam libera. Nu imi venea sa cred ca am scapat cu bine din aceasta incercare, pentru ca a fost o cursa lunga cu obstacole , care a avut insa un final asa fericit.

ps. am asternut aceste randuri pentru cele care trec prin ceea ce am trecut eu. Nu e deloc nefiresc ce vi se intampla, temerile, fricile, atacurile de panica sunt normale, chiar daca nu sunt intelese de toata lumea.