duminică, 24 iunie 2012

1 an... si o saptamana


Ne vine sau nu sa credem, a trecut 1 an. Ca sa fiu mai exacta, 1 an si o saptamana de cand Alice Maria a aparut in viata noastra. 
Tin minte perfect ziua in care a venit pe lume, era o zi superba de iunie si mirosea foarte puternic a tei (lucru care nu ma avantaja deloc, dar cred ca ei i-a placut). 
Tin minte momentul in care s-a sfarsit operatia si dna dr Uzum mi-a spus ca ii pare rau ca nu am putut sa o vad pe pitica in primul moment din viata ei. Eu nu puteam spune la fel, nu imi doream sa o vad plina de sange si toate cele, mi-e destul de frica. Poate pare aiurea pentru unele mamici, dar mie chiar mi-a fost frica sa o vad atunci imediat, sa vad sange si toate cele, asa ca solutia de a ma adormi pe toata durata operatiei pentru mine a fost cea potrivita. 
Tin minte cand au venit Cristi si mami la mine, la terapie intensiva si mi-au spus ca e sanatoasa si frumoasa pitica (cat putea fi de frumos un soricel abia nascut!). 
Tin minte primele intalniri cu ea, cand mi se parea o straina, cand nu simteam nimic din ce credeam ca am sa simt pentru un bebelus pe care il purtasem in burtica timp de 9 luni de zile. 
Si mai tin minte ziua in care am iesit din spital, sambata 18 iunie 2011. Pentru mine perioada sarcinii, petrecuta toata la pat, nu pot sa spun ca a fost o bucurie, a fost o perioada cu griji si unele probleme. Pe mine bucuria m-a luat in brate din 15 iunie, ziua in care am nascut-o pe Alice si ma tot tine strans de atunci, ceea ce ma face sa ma simt minunat.

Ce simt dupa 1 an de Alice? Muuuuultaaaaa dragoste pentru ea, multa bucurie si fericire cand o vad in fiecare zi cum creste, cum progreseaza , dar mai ales cum rade. Mi-am dorit mereu un copil sanatos si vesel. Pana acum, Dzeu ne-a ajutat si nu a avut probleme de sanatate (speram ca si de acum inainte sa fie la fel). Cat despre veselie, e o pitica ce rade non stop, iti zambeste cand te vede, e foarte sociabila si de ceva timp vorbeste intr-una pe limba ei. Pot sa spun ca am exact ceea ce mi-am dorit, o familie vesela si frumoasa. 
Nu stiu cum a trecut acest an, tot ce pot sa spun e ca nu a fost deloc greu. Mie nu mi s-a parut o corvoada nici una din etapele prin care a trecut Alice. Poate singura perioada mai grea a fost cea cu colicii. Vine destul de repede dupa ce ai nascut, cand inca esti obosita si nu esti refacuta complet dupa operatie, cum a fost in cazul meu. Copilul plange destul de mult, nu prea stiti ce sa-i faceti. La noi a tinut doar 2 luni, ceea ce a fost super. In rest, toate feed-back-urile primite de la mamici, de genul: "au trecut colicii, dar stai sa vezi cu dintii, o sa fie groaznic.", "stai sa inceapa sa se intoarca, nimic nu poti face", "stai sa inceapa de-a busilea, o sa fie numai in picioarele tale", "stai sa mearga in picioare, nu te mai poti misca, nu o poti lasa o secunda nesupravegheata", la mine nu s-au adeverit. Sau poate nu am luat eu totul in tragic. Le-am luat pe toate cum au venit, fara sa ma stresez prea tare. Cand a inceput sa se intoarca, am pus o patura pe jos si a avut acolo loc de intors, de s-a saturat, cand a mers de-a busilea, am deschis toate usile (in afara de cea de la baie), sa poata misuna in voie si sa descopere casa, iar cand s-a ridicat in picioare si a inceput sa traga de una-alta, am ridicat tot ce aveam pe rafturile de jos ale bibliotecii, am lasat patul jos, sa nu sara peste el si am lasat-o libera, fara sa ii interzic accesul in vreun loc.
Cred ca cel mai greu proces mi s-a parut diversificarea. Asta pentru ca Alice nu e un copil deloc mancacios si e singurul capitol unde ma declar invinsa dupa 1 an, dar o sa va tin la curent cum evoluam. 

Si poate nu era asa de usor si de placut daca nu aveam langa mine o persoana care timp de 12 luni, s-a trezit in fiecare noapte cu mine atunci cand trebuia sa o hranim pe Alice, care m-a ascultat cu calm si intelegere, chiar si atunci cand hormonii si sensibilitatea excesiva post nastere o cam luau razna. Multumesc :)

1 an cu Alice a fost pentru noi o perioada placuta, plina de bucurii, surprize placute, satisfactii, descoperiri, mirari si iar bucurii.

joi, 21 iunie 2012

Impuscatul Nastase ...la tv ...si la metrou


Zarva mare pe tv aseara cand am ajuns acasa. Urma sa se dea verdictul judecatorilor in dosarul "Trofeul calitatii", ce il viza pe Nastase si colaboratorii sai. Ultima instanta il condamnase pe fostul prim ministru la 2 ani de inchisoare cu executare. Nu m-am asteptat atunci la o asemenea decizie si eram sigura ieri, ca la finalul zilei, vor transforma executarea in "cu suspendare". Ei bine, nu a fost asa! Cel care maine implineste 62 de ani si care era intre 2000-2004 a fost unul din cei mai puternici oameni din Romania, urmeaza sa petreaca urmatorii 2 ani la inchisoare.
Am plecat la plimbarea de seara si cand m-am intors, televiziunile toate erau pe strada lui Nastase. Intre timp, au ajuns si politistii care au venit sa il ridice. Au sunat la poarta, li s-a deschis. Toate camerele urau pregatite sa surprinda imaginea fostului prim ministru dus la Politia Capitalei. Sigur aveau reporteri, echipe de filmare trimise acolo. Cei din studio, moderatori si invitati, comentau, mai tristi sau mai veseli, in functie de postul tv pe care il urmareai, despre cele petrecute in cursul zilei si a serii. Toata aceasta nebunie cu camerele care incercau sa intre si dupa perdele casei, mi-au adus aminte de o secventa vazuta acum 1 an si jumatate vizionata tot la tv. Atunci, la Pitesti asteptau sa se judece cazul presedintelui Consiliului Judetean Arges si au primit un mare cadou: imagini in exclusivitate cu el pe o targa, urcat in salvare si trasportat la spital. Omul suferea cu inima si aceasta cedase. Mi-a trecut aseara prin minte ca in toata isteria asta urma sa vad din nou un om pe o targa si multe prim planuri cu fata lui livida.
La putin timp a venit salvarea si m-am gandit ca i se fi facut rau Danei Nastase din cauza presiunii din ultimele zile.
Breaking news: s-a auzit o impuscatura! Zic: " doar nu s-a impuscat?" Ei bine, da...dupa cateva minute vine stirea, pe surse ca fostul premier a incercat sa se sinucida. Acum toate camerele erau indreptate catre ambulanta, aveai senzatia uneori ca unii s-au urcat pe ea sa prinda un cadru mai bun. Toti incercau sa obtina imagina lui Nastase impuscat. S-au precipitat si comentariile in studiouri. De la B1TV, Antena 3, Rtv, Realitatea, toti faceau tot felul de supozitii despre starea de sanatate a celui care trebuia sa ajunga la inchisoare, nu la spital. OTV-ul dadea ca aproape sigura moartea celui care incercase sa se sinucida. Si a venit momentul mult asteptat: au dus pacientul in salvare, au prins primele imagini. Din momentul in care salvarea pornit spre spital, a inceput o cursa nebuna a tuturor televiziunilor de a urmari salvarea si de a avea cele mai bune cadre. Si pentru unii a meritat, au reusit sa aiba prim planurile mult dorite Nastase doborat, pe o targa, tras la fata. Au fost aseara pe tv imagini la care foarte multi nici nu indrazneau sa se gandeasca acum 8 ani.
Am adormit in jurul orei 1, cand toata presa vuia de declaratii, imagini, supozitii, subiectul era in plina desfasurare.

Azi dimineata in metrou, doua prietene povesteau de zor intamplari de viata, viata lor. Aproape de coborare, una din ele ii spune celeilalte:
"Cand ma trezesc dimineata al meu in loc sa imi spuna te iubesc, imi da vestea cu Nastase..."

miercuri, 6 iunie 2012

Hipermarketul si capusa

Toata lumea fuge de iarba verde, de padure, din cauza vestitelor capuse. Nimeni insa nu fuge de parcarea hipermarketurilor, spre expemplu Carrefour Orhideea. Ei bine, se pare ca ar trebui sa fim cu bagare de seama si pe acolo pentru ca o colega de-a mea a fost muscata de o capusa luni in zona sus amintita. Din acel moment a inceput o intreaga nebunie, in incercarea de a scapa de urata insecta.
A mers la Institutul Matei Bals, acolo avea in fata 25 de persoane, a asteptat o ora si jumatate (intrasera 5 persoane) si s-a hotarat sa ia legatura cu cei de la Regina Maria, unde va povesteam ca avem abonamente. (si eu si ea pe cele mai scumpe). A sunat si, din receptie, i s-a spus ca nu poate sa ii scoata nimeni capusa, pentru ca, din motiv de sarbatoare legala, au clinicile inchise. A incercat si la Sanador, insa acolo toata operatiunea costa 140 Ron. A revenit cu un telefon la cei de la Regina Maria si dupa ce a ridicat un pic glasul, a obtinut un raspuns mai bun: poate beneficia de serviciu daca merge la spitalul Euroclinic in regim de urgenta. A mers, dar acolo, o alta problema se ridica in fata ei: "dl dr care face aceasta operatie nu vine pana la ora 18, prin urmare, va rog sa asteptati". Era ora 13, iar Regina Maria urma sa rezolve o urgenta in 5 ore.
Moment in care colega, calma de obicei, s-a enervat si a inceput sa faca scandal si sa isi ceara drepturile. Dornici de liniste si buna intelegere (doar de ochii lumii), au format repede o echipa cu 2 medici si vreo 3 asistente si s-au apucat sa scoata capusa, ce-i drept destul de mica. I-au oferit-o intr-un recipient si i-au spus sa mearga cu ea, spre analiza la Matei Bals. Acolo coada inainta incet, iar pacienta a decis sa isi rezolve cateva probleme pana ii venea si ei randul. Pe la 6 s-a intors plina de incredere ca va primi un tratament si ca va lasa capusa la laborator. In momentul in care a intrat in cabinet si a aratat insecta doctorului, acesta a inceput sa rada si sa ii spuna ca e prea mica acea capusa. A iesit pe usa, suparat ca l-a retinut cu o insecta asa de mica, spunandu-i ca nu ii da nici un tratament si nu o ia pentru a fi analizata la laborator.

Daca aveti ghinionul sa va intalniti cu capusa, asigurati-va ca aveti la dispozitie o zi pentru a putea scapa de ea, insa luati in considerare ca s-ar putea sa plecati fara tratament, fie el spital privat sau de stat :(.

duminică, 3 iunie 2012

Cu o zi inainte...

Mai e asa putin si Alice implineste 1 anisor. Iar eu, de vineri, am inceput munca. Dupa mai bine de 1 an si jumatate m-am intors la birou si trebuie sa recunosc ca zilele dinainte nu au fost deloc usoare. Dupa ce saptamana trecuta ne-am relaxat la tara, saptamana asta a fost foarte incarcata si de evenimente si din punct de vedere emotional. Am avut ultimele intalniri cu bona inainte de a incepe sa stea singura cu Alice. Nu foarte multe, nu atatea cate mi-as fi dorit eu, lucru care m-a cam intors pe dos, insa sper ca pana in final sa fie totul ok. Ca sunet de fundal am avut agitatiei piticei provocata de un premolar care nu vrea in ruptul capului sa iasa si care i-a luat pofta de mancare si asa putina, dar i-a "oferit" un pic de febra la schimb (nu foarte mare) si un marait continuu. 
 
Totul a culminat cu ziua de joi, cand bona a intarziat vreo jumatate de ora, de credeam ca nu mai vine deloc. Cand a ajuns ea, am vorbit un pic, dupa care am simtit nevoia de aer pentru a nu crea un conflict fara cale de intoarcere. Dupa ce m-am intors si evident, m-am calmat, am mai discutat inca o data, i-am mai amintit cererile mele, nu foarte multe si ne-am despartit prietene. 

O durere groaznica de cap m-a acompaniat toata ziua iar, spre seara, pentru ca ma simteam deja "prea bine" m-a mai luat si o durere de gat cum nu am mai avut pana acum, si o stare de raceala, cu durere de oase si moleseala in tot corpul. 
Desi am incercat sa imi pun ordine in ganduri, sa ma concentrez sa rezolv unele situatii pe care le consideram problematice, mi-am dat seama ca nu am nici o sansa pentru ca in capul meu era un mare haos si dovedeam o putere de concentrare egala cu 0. Singurele momente placute au fost plimbarea din parc, unde pitica s-a miscat in voie cu premergatorul si am dat-o in leagan, lucru care o incanta foarte mult.

Seara s-a incheiat "perfect"! Dupa o incercare nereusita de baie fierbinte impotriva racelii, m-am hotarat sa imi calc un tricou pentru a doua zi. Am introdus prelungitorul in priza si cand asteptam sa se incalzeasca fierul de calcat, am auzit un zgomot puternic, am vazut scantei (la propriu!) iesind din priza, fum, liniste , din nou scantei si in final, liniste de mormant. Un scurt circuit "nevinovat" a vrut sa ma ajute sa imi ordonez gandurile , emotiile pentru a doua zi. Nu a reusit!

A doua zi bona a ajuns la timp si s-a descurcat bine cu Alice. :)