duminică, 23 decembrie 2012

Mi-e dor de Craciunul de altadata


E toamna tarzie, s-a innoptat deja si am iesit de la scoala. Cu ghiozdanul in spate, ma grabesc spre casa, cand la un moment dat, ridic capul si imi dau seama ca simt un miros pe care nu l-am mai simtit de ... anul trecut. E mirosul fumului care iese pe cosurile caselor si se amesteca prin aerul rece de afara. Pentru mine, acela era primul semn ca venea iarna, ca veneau sarbatorile, in satul din Baraganul batut de vant. Cine a fost iarna la tara, macar o data, e imposibil sa nu isi aduca aminte de acel miros, care pentru mine inseamna Acasa, inseamna Sarbatori, Vacanta de iarna.
Inainte de ultimele zile de scoala, venea al doilea semn important: taiatul porcului. Cu o seara inainte se ascuteau cutitele, se puneau paiele la adapost si de fiecare data, era hotarata ora, cu mare exactitate. In dimineata urmatoare, ne trezeam devreme, nu din voia noastra, ci din a lui Ghita, care isi dadea obsetescul sfarsit. Pana se apucau de parlitul porcului, pe atunci cu paie, eram si noi imbracate bine, gata sa iesim afara, era imposibil sa ratam o astfel de sarbatoare. Erau cam 4-5 persoane la noi in curte, mai ales vecini, care se incalzeau pe gerurile alea cu o tuica fiarta. Urma pomana porcului, Doamne ce buna era! Noi copii intelegeam ca daca a murit Ghita vine Mosul, nu mai e mult.
Si venea ultima saptamana dinainte de Craciun. Conducatoare de ostilitati: mami, educatoare, noi 6 pitici: 5 verisoare si 1 var. Toti apropiati de varsta. Adunati de mami intr-o camera, incepeam sa lucram la materialele noastre de impodobit camerele si sa cantam cantece de iarna (si acum le tin minte). Cu multe ziare pe jos, unii taiam hartie colorata pentru lanturi, altii faceam stelute pentru geamuri si perdele, altii lipeam zalele. Eram o mica fabricuta in care lucram cu mare drag, dar mai ales cu sarg.

23 decembrie, s-a inserat. Afara e un ger de crapa pietrele, zapada incepe sa scartaie sub picioare. Dar sunt bucuroasa, imi pregatesc manusile si sacosica. Mai e mult pana plecam? Imi repet colindul : “foaie verde lamaita noi suntem de gradinita si-am venit sa colindam, pe la case sa uram: Buna dimineata la Mos Ajun”. Vine prima ceata de colindatori, ajunge tati de la munca si plecam. E primul an cand ne aventuram mai departe, pe strada, nu doar la vecinii din jur. Desi am inghetat, sunt foarte bucuroasa si sunt pregatita de noua aventura. Ajungem la casa sefului. Intram, ne dau prajiturele si o carte. Doamne, ce frumoasa este! Nu e mare, cam cat pentru mine, e cu randunele si are toate filele cartonate. Nu am mai vazut asa ceva, sunt atat de fericita! Multumim si pornim spre casa cu sacosica plina de mere, nuci si covrigi si cartea in mana.

In noaptea intunecata se zaresc luminite la toate casele, de la braduti. Daca am fost cuminte, cat am fost la colindat, Mosul mi-a adus si mie bradut si cadouri. Si.am fost. Vad de afara luminitele bradului de pe hol. A venit Mos Craciun.

24 decembrie, miros de cozonaci, de brad, de coliva. La tara, la mine, se imparte grau fiert in ajunul Craciunului, se aseaza pe niste foi foarte subtiri coapte pe plita. “Sunt vesmintele lui Hristos”, ne spune tainica bunica. Se insereaza si vin din nou colindatorii: de data aceasta sunt mari, numai baieti si intreaba mereu pe cine sa colinde. Sunt colindele de fata, de baiat, de casa, de Popa. Multe s-au uitat, nu s-au mai cantat, dar pe noi ne bucura si astea care mai sunt. Ultimele cete sunt de oameni mari, de varsta lui tati. Din camera noastra, de sub plapuma asteptam nerabdatoare sa auzim o voce foarte cunoscuta si care noua ne pare cea mai frumoasa si mai melodioasa. “ E tati!, canta si el”. S-au incheiat colindele, putem adormi linistite.

25 decembrie ne trezim in miros de bunatati, mancaruri felurite, vin fiert. Se intorc bunicii de la biserica, luam masa si mergem apoi in camerele noastre, unde mai stam la povesti, ne jucam si ascultam colinde.

Sarbatorile pentru noi, copii, se incheiau cu Revelionul. Parintii plecau sa petreaca pe la vreun restaurant, iar noi, cei 6 pitici, din nou impreuna, ramaneam cu bunicii. Pregateam impreuna masa, ne uitam la televizor, ne jucam. Daca aveam noroc, mancam bananele facute rost la Craciun, “pe sub mana”. In fiecare an erau asezate in acelasi loc: sus pe sifonier, invelite in ziar. Cand se apropia ora 12, intram intr-un fel de agitatie. Trebuia sa ne pregatim, ieseam afara, la strada si acolo avea sa se intample momentul mult asteptat. Nu va ganditi la artificii, pocnitori, nuuuu. Lumea iesea din curti si facea focuri mari sa se vada pana departe. Noua ne facea mereu bunicul, nu pregeta niciodata. Nu exista Revelion fara foc! Eram asa fericiti in jurul focului! de parca toate relele se duceau cu focul acela si veneau numai lucruri bune pentru noi toti.

Totul incepea si se sfarsea cu un foc si mirosul pe care acesta il imprastia.

joi, 20 decembrie 2012

Bradut, globuri, luminite...

Unul din cele mai frumoase momente din preajma Craciunului este,pentru mine, impodobirea bradului. De cand ma stiu am avut "pom de Craciun". In copilarie, il lasa Mosul in holul casei, gata impodobit, in timp ce noi eram plecate la colindat. Cand am mai crescut Mosul si-a dat seama ca ne place foarte mult sa il umplem cu globuri, beteala si dulciuri si ne-a lasat sa-l "facem" noi. El ne aducea cadourile in Ajun. Si vremea a trecut...si noi am crescut...si avem copii, deci ajutoare ... sau nu :). 
Anul acesta am luat bradul de sambata seara, insa abia aseara am reusit sa il impodobim, cu ajutorul lui Alice. E primul an in care ii constientizeaza prezenta in casa, mai ales ca e impodobit in camera ei si ii lumineaza somnul. 
In prima faza, cand l-a vazut asa mare, s-a mirat si nu stia exact ce se intampla in casa. De ce ne agitam in jurul uriasului, de ce mutam mobila din camera ei (doar un cub mare)? I-a tot dat tarcoale, dar parca nu ii spunea nimic. L-am lasat pe tati sa il ciopleasca, sa il aseze in stativ, in timp ce noi doua am cautat cutiile cu globuri si beteala


Cocotata pe un scaun, i le dadeam sa le puna pe pat, iar ea era foarte fericita de misiune, dar mai ales de culoarea si stralucirea lor. S-a tot uitat la ele bucuroasa, le si vorbea pe limba ei, le plimba din sufragerie in dormitor si invers. Si, pentru ca era foarte vioaie, a plecat cu tati in dormitor sa il asculte un pic pe Cici (elefantul Cici, pentru cei care nu stiu) si eu am ramas sa impodobesc bradul cat mai repede pentru ca se apropia si ora de somn. In momentul in care l-a vazut gata aranjat si plin de globuri rosii si argintii a inceput sa ne intrebe "mama, chi e?", "chi e mama?". I-am explicat ca pomul de Craciun, s-a uitat la globuri, a pus mana pe ele. Din pacate, aseara nu am avut si instalatie noua cumparata, cea veche de vreo 9 ani ne-a lasat, asa ca am adus abia asta seara una noua. Si totusi, chiar si fara luminite ei i-a placut foarte mult, momentul care m-a impresionat a fost acela in care, dupa ce am spus "noapte buna!" prietenilor de pe pereti (Cici, Winnie, Mica Sirena, soricelul, Mos Craciun), s-a indreptat spre bradut si a pupat un globulet.
Asta seara cand am pornit si luminitele a fost si mai entuziasmata. Imi tot povestea pe limba ei despre brad, punea mana pe globuri si pe luminite. Am stat impreuna minute bune, cu lumina stinsa si cu beculetele din brad aprinse si ne-am uitat la ele cum se jucau, spre bucuria noastra. Ali statea cuminte pe canapea si imi tot arata cum sa ma uit la brad, ba cu mainile la obraz, ba in picioare, dansand, ba ma tragea langa el sa punem mana pe globuri si luminite.

A fost o seara frumoasa, care mi-a umplut inima de bucurie si asta e abia inceputul ...:)

sâmbătă, 15 decembrie 2012

E timpul pentru o schimbare


Iarna a venit pentru Alice cu o mare schimbare: de doua saptamani doarme singura, in camera ei. Pentru ca implinea in curand 1 an si jumatate, am hotarat sa o separam de noi. Mi-era teama ca o data crescuta, ne va constientiza prezenta alaturi de ea si se va desprinde destul de greu de mami si tati. 
In prima faza, am vrut sa o las in camera ei, adica in dormitor, si noi sa ne mutam in sufragerie. Mi se parea aiurea sa o rup de tot ceea ce fusese al ei, de camera in primul rand, pentru ca toate jucariile erau in sufragerie. Insa, dupa o saptamana de somn chinuit pe canapea, am hotarat ca e momentul sa facem o schimbare: sa o mutam pe ea in sufragerie si noi sa ne reluam patul cel odihnitor. Zis si facut! 
Sambata trecuta am facut miscarea: am mutat patutul ei, am mutat televizorul si calculatorul in camera noastra si am impodobit un pic sufrageria sa fie mai prietenoasa cu ea. 
Probleme pana acum nu am avut cu ea, se culca la aceiasi ora, doarme foarte bine, de vreo 3 seri nici nu s-a mai trezit noaptea si pare ca ii place noua camera. Singura problema a fost la mami care, in prima noapte a dormit greu si parca nu ii venea sa se desparta de pitica. Mi-am infrant cu greu dorinta de a ma reintoarce in dormitor la ea, motivul care m-a facut sa nu fac un pas inapoi a fost ca ea trebuie sa fie independenta si un pas spre independenta ei ar fi si dormitul in camera ei. M-am gandit ca daca ma intorc, ma voi rupe mai greu de ea si mult mai tarziu. 

Copilul nu a simtit nimic, as putea spune chiar ca ii prieste :).

luni, 10 decembrie 2012

Iarna nu-i ca vara... la metrou


In fiecare zi merg cu metroul, in drumul meu spre birou, cca o ora şi,de când a venit frigul, resimt acest traseu mai puternic.
Pentru cei de la Metrorex clar "iarna nu-i ca vara". Astă vară călătoream într-o căldură de nesuportat, fără pic de aer, ventilatia fiind pornita abia pe la Aviatorilor, eu coborând la Aurel Vlaicu. Acum, de când afară a început să adie aerul rece de toamnă/ iarnă, in metrou bate vântul mai rău ca afară. Nu înţeleg de ce se întâmplă asta şi nu am nici pe cine să întreb. Singurul răspuns pe care l-am găsit este ca poate oamenii verifica funcţionarea sistemului iarna si pentru ca acesta functionează, cum se apropie vara, il opresc sa facă un pic de economie.

Si asta pe disconfortul/sănătatea şi pe banii noştri.

duminică, 9 decembrie 2012

Prin culoare si lumina (II)


Pentru ca afara ploua tare urat, cel putin la noi in Bucuresti, m-am gandit sa ne bucuram impreuna de partea a doua a povestirii Cristinei despre vacanta in sudul Frantei. 

"
St Tropez este exact ca in filmele cu Louis de Funes.  Aici ne-am asezat la o cafenea sa bem o cafea si am mancat un sandwhich si ne-am pacalit platind un mic dejun de peste 20 EUR...  Au urmat apoi Ste Maries.  ei bine ouahh.  Am vizitat parcul ornitologic Pont de Gau.  Un adevarat paradis al pasarilor.  Este a doua oara cand am vazut pasarile flamingo.  Prima data le-am vazut tot anul asta in vara la Viena in parcul din palatul Schonbrunn.  Acolo am vazut cateva exemplare si atunci ca si acum m-am bucurat foarte, foarte mult sa le vad.   Ei bine aici erau sute de pasari flamingo.  Sunt superbe, gratioase, si foarte galagioase.  Stau in grupuri mari si merg in apa si pe apa...Da literalmente merg in apa, nu plutesc, avand picioarele foarte lungi, iar totul este atat de gratios incat parca danseaza.  Cand se pregatesc sa zboare parca pasesc pe apa si apoi zboara ca un avion.  Sau dansul imperecherii, chiar daca nu era sezonul, totusi se mai jucau si ei :)).  Isi ridica gatul, capul in sus, isi intind aripile si canta pe limba lor. Era un spectacol intreg, o lume a lor.  Nu ma mai saturam privind, facand poze.  Am mai vazut si alte pasari, cocori, egrete si multe altele pe care nu le stiu, si sper sa le descopar candva.  Locul era special, lumina era de vis, era spre apus. soare , cald, senin. Apoi a doua zi am mai vazut tot in zona Camargue o alta rezervatie de pasari, de data asta era ceva mai specific, pentru cunoscatori (bird watchers), cu observatoare in care poti sta in liniste si astepta sa apara pasarea "minune", specii mai mult sau mai putin rare. Aici vin cei pasionati de acest hobby cu lunete, binocluri, atlase, etc.  Mi se pare mult mai relaxant, emotionant si satisfacator sa privesti astfel pasarile decat sa le vanezi.  Dar cum fiecare are dreptul la a alege, fiecare alege ce i se potriveste pana la urma.  Sa ne intoarcem la Ste Marie, un alt loc in care Dumnezeu parca il binecuvanteaza.  O promenada la mare de vreo 20 km, unde poti sa te plimbi pe jos sau cu bicicleta, un mic port, casute albe, micutze, o piatzeta cu multe terase incalzite unde poti manca cam tot ce vrei.  Un alt apus minunat de soare.  Ce poate fi mai frumos, mai incarcat de emotii decat un apus de soare?  Poate un rasarit?  Lucrurile care sunt langa noi, in fata noastra sunt cele care ofera fericirea si raspunsurile la intrebarile noastre.  La un moment dat am vazut un poster cu o reclama de halloween, in care vedeam tot felul de detalii, era un dovleac mare pe care scria mare 33 si tot felul de alte detalii in fundal.  Eu vedeam fundalul, dovleacul, dar nu vedeam 33, apoi mi-a sarit in ochi ca un mesaj, vezi ce este langa tine imediat si apoi detaliile, vezi intai padurea si apoi copacii...

Apoi a urmat Montpellier si Avignon.  Montpelier mi-a placut mult, mult, din pacate a plouat.  Avignon, orasul papilor - castelul a ars si in interior nu mai era mare lucru, acolo au stat 9 papi timp de aproape 100 de ani in perioada 1300-1400.  

La intoarcere la Nice la aeroport, am strabatut Alpii intr-o simfonie de culori.  Vroiam sa vad copacii toamna si am vazut cel mai frumos spectacol de culori.  A fost un drum de vreo 130 km pe serpentine, de pe un munte pe altul, printre nori, uneori desupra lor, apoi iesea soarele, stanga munti, dreapta munti, in fata munti, in spate munti, si peste tot toate culorile pamantului.  Aici era raiul...Intr-un mic orasel, sus pe unul din munti.  Urcai pana in varf pe niste trepte de piatra pana la o biserica. Era o cascada aproape de varf.  Linistea era coplesitoare.  Nu-ti venea sa spui nimic.  Era atat de bine asa...in liniste, in sunetul cascadei si al pasarilor. Era minunat.  

Am trecut un pic si prin Antibes.  Am ajuns la apusul soarelui cand marea era de un bleo - roz, foarte linistita, fara nici un val.  Alte culori unice.  Ce m-a fascinat in toata aceasta calatorie este ca atunci cand te asteptai mai putin, se deschidea in fata un peisaj de te lasa fara suflare.  Era ca o surpriza la care nu te asteptai.  Si asta se intampla de fiecare data.  


luni, 3 decembrie 2012

O seara frumoasa...

Serile trecute am trait unul din cele mai frumoase momente de cand sunt mamica. Alice a fost racita, nu prea putea sa respire si la asta s-a adaugat si o durere de canini, care incearca sa ii sparga gingia. Cum toate punctele au fost bifate, era cazul sa fie usor agitata si sa planga un pic...mai mult
Si acum a venit surpriza: nu s-a mai linistit cu degetul in gurita, ci a venit la mine si s-a asezat pe burtica mea, ca atunci cand era mica si o tineam sa ii treaca un pic colicii. Da, pentru prima data, dupa mult timp, se linistea la mine in brate. Statea ea pe burtica, sugea degetul si suferea in liniste. M-a emotionat foarte tare acest gest al ei si mi-am adus aminte de cand era ea mica. Si am mai realizat ca timpul trece repede si, luati cu tot felul de griji aferente fiecarei varste (atunci colicii), uitam parca sa ne oprim un pic si sa ne bucuram de moment. Ce vreau sa spun este ca acest gest, repetat dupa 1 an si mai bine, m-a induiosat mai mult de cand atunci cand se intampla aproape zilnic. 

A mancat lapticul stand pe mine si apoi a adormit linistita...

sâmbătă, 1 decembrie 2012

La multi ani Romania! La multi ani romani!

La multi ani romani! La multi ani Romania!


Astazi e o zi speciala pentru tara noastra si ar trebui sa fie si pentru noi, locuitorii ei. In fiecare an, din motive obiective nu mergem niciunde de 1 Decembrie, ramanem acasa. Unii muncesc, altii se joaca, altii mai ordoneaza prin casa, se mai uita la tv. 
Abia astept sa creasca un pic Ali si sa o ducem la parada, cred ca i-ar placea si mi-ar placea si mie. Anul acesta se pare ca de Ziua Nationala va fi soare si frumos, deci sper sa fie cat mai multi oameni care se vor bucura de parada militara. 
Ce am vazut diferit de anii trecuti este tricolorul aparut la geamurile apartamentelor din Bucuresti. Acum ceva ani, am petrecut 1 Decembrie la Brasov si am ramas uimita cati isi puneau steagul in fereastra in aceasta zi. M-am gandit ca ardelenii simt mai bine ziua nationala si poate sunt un pic mai patrioti, pentru ei 1 Decembrie are totusi o alta insemnatate. M-am bucurat anul aceasta sa vad si in Bucuresti drapelul arborat la geamuri, ceea ce m-a dus cu gandul ca poate s-a schimbat ceva si aici. 
Despre partea de entertaiment, oricat m-as stradui sa vad si alte programe si credeti-ma am cam incercat, tot pe PRO TV ajung. Pur si simplu astazi (ca in toate productiile pe care le realizeaza) sunt super profi, sunt veseli si iti induc o stare de bine, gasesc o gramda de argumente de te simti bine si sa te mandresti ca esti roman, asa cum ar trebui sa fie ea astazi. 

Prin urmare, astazi eu si Ali ne vom plimba, ne vom juca si ne vom uita la tv, iar spre seara avem anuntata si o vizita. 

O Zi Nationala frumoasa va doresc!