joi, 20 decembrie 2012

Bradut, globuri, luminite...

Unul din cele mai frumoase momente din preajma Craciunului este,pentru mine, impodobirea bradului. De cand ma stiu am avut "pom de Craciun". In copilarie, il lasa Mosul in holul casei, gata impodobit, in timp ce noi eram plecate la colindat. Cand am mai crescut Mosul si-a dat seama ca ne place foarte mult sa il umplem cu globuri, beteala si dulciuri si ne-a lasat sa-l "facem" noi. El ne aducea cadourile in Ajun. Si vremea a trecut...si noi am crescut...si avem copii, deci ajutoare ... sau nu :). 
Anul acesta am luat bradul de sambata seara, insa abia aseara am reusit sa il impodobim, cu ajutorul lui Alice. E primul an in care ii constientizeaza prezenta in casa, mai ales ca e impodobit in camera ei si ii lumineaza somnul. 
In prima faza, cand l-a vazut asa mare, s-a mirat si nu stia exact ce se intampla in casa. De ce ne agitam in jurul uriasului, de ce mutam mobila din camera ei (doar un cub mare)? I-a tot dat tarcoale, dar parca nu ii spunea nimic. L-am lasat pe tati sa il ciopleasca, sa il aseze in stativ, in timp ce noi doua am cautat cutiile cu globuri si beteala


Cocotata pe un scaun, i le dadeam sa le puna pe pat, iar ea era foarte fericita de misiune, dar mai ales de culoarea si stralucirea lor. S-a tot uitat la ele bucuroasa, le si vorbea pe limba ei, le plimba din sufragerie in dormitor si invers. Si, pentru ca era foarte vioaie, a plecat cu tati in dormitor sa il asculte un pic pe Cici (elefantul Cici, pentru cei care nu stiu) si eu am ramas sa impodobesc bradul cat mai repede pentru ca se apropia si ora de somn. In momentul in care l-a vazut gata aranjat si plin de globuri rosii si argintii a inceput sa ne intrebe "mama, chi e?", "chi e mama?". I-am explicat ca pomul de Craciun, s-a uitat la globuri, a pus mana pe ele. Din pacate, aseara nu am avut si instalatie noua cumparata, cea veche de vreo 9 ani ne-a lasat, asa ca am adus abia asta seara una noua. Si totusi, chiar si fara luminite ei i-a placut foarte mult, momentul care m-a impresionat a fost acela in care, dupa ce am spus "noapte buna!" prietenilor de pe pereti (Cici, Winnie, Mica Sirena, soricelul, Mos Craciun), s-a indreptat spre bradut si a pupat un globulet.
Asta seara cand am pornit si luminitele a fost si mai entuziasmata. Imi tot povestea pe limba ei despre brad, punea mana pe globuri si pe luminite. Am stat impreuna minute bune, cu lumina stinsa si cu beculetele din brad aprinse si ne-am uitat la ele cum se jucau, spre bucuria noastra. Ali statea cuminte pe canapea si imi tot arata cum sa ma uit la brad, ba cu mainile la obraz, ba in picioare, dansand, ba ma tragea langa el sa punem mana pe globuri si luminite.

A fost o seara frumoasa, care mi-a umplut inima de bucurie si asta e abia inceputul ...:)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu