Serile trecute am trait unul din cele mai frumoase momente de cand sunt mamica. Alice a fost racita, nu prea putea sa respire si la asta s-a adaugat si o durere de canini, care incearca sa ii sparga gingia. Cum toate punctele au fost bifate, era cazul sa fie usor agitata si sa planga un pic...mai mult.
Si acum a venit surpriza: nu s-a mai linistit cu degetul in gurita, ci a venit la mine si s-a asezat pe burtica mea, ca atunci cand era mica si o tineam sa ii treaca un pic colicii. Da, pentru prima data, dupa mult timp, se linistea la mine in brate. Statea ea pe burtica, sugea degetul si suferea in liniste. M-a emotionat foarte tare acest gest al ei si mi-am adus aminte de cand era ea mica. Si am mai realizat ca timpul trece repede si, luati cu tot felul de griji aferente fiecarei varste (atunci colicii), uitam parca sa ne oprim un pic si sa ne bucuram de moment. Ce vreau sa spun este ca acest gest, repetat dupa 1 an si mai bine, m-a induiosat mai mult de cand atunci cand se intampla aproape zilnic.
A mancat lapticul stand pe mine si apoi a adormit linistita...
copii ne mai atrag atentia prin gesturilor lor "marunte" ca trebuie sa ne bucuram mai mult de simpla lor prezenta in viata noastra tumultoasa!
RăspundețiȘtergereoana(bv)