Sa avem rabdare cu noi

Simt de ceva timp ca urmeaza sa se intample ceva, simt ca nu ne mai putem opri, ca avem o viteza prea mare si ca nu mai putem controla lucrurile, situatiile, pe noi. Nu avem niciodata timp de nimic, fara sa reusim mare lucru peste zi. De vreo trei ani incoace asteptam o criza ce nu mai aparea. Simteam ca vine ceva mai mult decat o criza economica, simteam ca parca lumea are nevoie de mai mult sa se poata reseta si sa o ia de la capat diferit. Ma gandeam la un razboi si, de fiecare data cand  izbucnea un conflict mai serios, inima mi se strangea de frica sa nu cuprinda planeta. Si a venit 2020! Undeva, departe, in China, un virus se raspandea rapid si facea zilnic sute, mii de victime. Noi, fiecare in viata lui, eram prea grabiti , prea lipsiti de timp, voiam sa rezolvam cat mai multe, intr-un timp cat mai scurt, sa fim cat se poate de eficienti. Nicio secunda nu m-am gandit la ce urma sa se intample, aveam atatea de bifat pe to do list-ul meu, eram asa preocupata sa fie totul asa cum trebuie incat o pandemie nu intra deloc in calculele mele. Si a venit! Si ne-a cuprins pe toti! Si e departe de sfarsit!
De o saptamana stau in casa si dupa ce m-au cuprins toate gandurile, frica, panica, furia, mi-a trecut un gand fugar prin minte: daca asta e ce aveam nevoie, daca era nevoie de o pauza? Daca am primit o mana de ajutor sa fim altfel, sa ne schimbam, sa avem timp de noi, sa ne bucuram unii de altii? Vineri seara a fost o seara cu multe jocuri in familie. Am terminat-o cu un puzzle de 260 de piese cu zane, normal! Si cum eu nu imi gaseam piesele potrivite, ma tot vaitam si imi frangeam mainile ca eu nu gasesc, ca eu nu stiu, ca eu nu sunt priceputa. Si vine un copil frumos de 8 ani si imi spune atat de calm incat parca ma mangaia: "Mami, dar tu vrei totul foarte, foarte repede! Mereu vrei totul repede, dar trebuie sa ai rabdare, sa ai rabdare cu tine ca vei reusi. Eu sunt aici cu tine si o sa te ajut, doar ca trebuie sa avem rabdare, sa ne uitam atent, sa ne bucuram de joc!" Am ramas cu un nod in gat pentru ca nu imi permiteam sa plang. Avea atata dreptate! Vrem totul foarte repede, nu mai avem rabdare, nu vrem sa incercam, vrem doar sa reusim din prima.
Poate despre asta e in zilele acestea...despre a avea rabdare, despre a te bucura de tine, de a face lucruri pe care niciodata nu aveai timp sa le faci...

PS. Pentru ca ieri, dupa foarte multi ani nu am avut nimic de facut, m-am ridicat la ora 10.00 din pat, mi-am aranjat florile din ghiveci, am avut timp sa citesc, sa colorez si sa ma gandesc ca poate ar fi bine sa mai scriu cate ceva...