marți, 31 mai 2022

Copilăria și Micul Prinț


    Am început serile trecute, 
la rugămintea copilului, să recitesc Micul Prinț. Deși ajunsă în pragul preadolescenței, păstrează obiceiul să termine fiecare zi cu câteva pagini citite de mami sau tati. E un moment bun de conectare și liniștire după o zi agitată pentru fiecare dintre noi. 

    Nu e prima data când citesc Micul Prinț, însă, trebuie să recunosc că am redescoperit-o alături de Alice. Toată cartea mi se pare o mână de ajutor oferită părinților în încercările lor de a-și înțelege copiii, de a se conecta cu ei. 

      Ne întoarce în copilărie, în perioada aceea când totul era magic, cand visam cu ochii deschiși, când orice era posibil, când nu ne interesau cifrele. Pentru mine, fiecare rând parcurs e un moment de conștientizare a modului în care gândește copilul de lângă mine. 

    Zâmbetul pe care îl am în colțul buzelor este de multe ori amar și ascunde întrebarea: oare unde ne-am pierdut? care a fost momentul în care nu am mai putut vedea oaia prin pereții lăzii? oare când ne-am oprit din a repeta o întrebare până când cineva ne răspunde la ea? Am mai spus-o și altădată, pentru mine cei aproape 11 ani trăiți alături de Alice au fost unii de redescoperire a mea. 

    Când am realizat că ea are aproximativ aceleasi probleme pe care le aveam și eu, că are aceleași întrebări ca mine la vârsta ei, a fost un moment de reîntâlnire cu copilul care am fost. Am conștientizat că toate dilemele copilăriei mele erau normale. Din acel moment, am privit-o diferit pe Alice, încercând de fiecare dată să mă gândesc cum eram eu la vârsta ei, care îmi erau dificultățile, care îmi erau întrebările, care îmi erau emoțiile.
 
    Atunci când reușești să cobori la înălțimea copilului tău, astfel încât să îl privești în ochi, cred că începi să nu mai iei lucrurile personal și să ai mai multă înțelegere pentru ceea ce este și ceea ce gândeste el. 

     Mâine e 1 Iunie și poate e timpul ca pentru câteva momente să ne aducem aminte de copilul care am fost și să ne gândim cum ne-ar fi plăcut să petrecem această zi a noastră. S-ar putea să găsim câteva idei drăguțe de conectare cu copiii sau să primim cu înțelegere propunerile venite din partea lor.