Intalnire cu autoritatile

De cateva zile, umblu pe la autoritati si iau contact cu lumea bugetarilor. Am ajuns la administratia financiara a Sectorului 4, unde, pentru a obtine un cazier fiscal si pentru a plati taxa aferenta stai la vreo 3 cozi. Mi se pare de domeniul fantasticului sa stai la coada la un ghiseu sa iti introduca in calculator chitanta si la 1 m distanta (pe ele le desparte doar un perete) sa mai stai la o coada sa iti ia si banii si sa iti inmaneze minunata chitanta. Sincer, nu inteleg de ce e nevoie de 2 persoane pentru o treaba asa simpla. Dupa ce am trecut de experienta "doua cozi- o chitanta", am ajuns la ghiseul la care trebuia sa depun cererea si chitanta. Ei bine, cererile tip nu se gasesc la Administratie, ci peste drum, intr-un fel de chiosc, unde proprietarii fac banuti frumosi pe spatele statului. De ce dna de la ghiseu nu incaseaza bani si pentru cererea tip si astfel banii ar ajunge la stat, nu ma intrebati, probabil ca trebuie sa traiasca o multime de capuse pe langa el. Dupa ce m-am intors cu cererea completata, m-am asezat din nou la coada si asteptand, ma tot uitam uimita la ce se intampla dupa fereastra despartitoare. Acolo e o alta lume, sunt o multime de doamne, au ritmul lor si nu e in regula sa le deranjezi cu nimic, nici macar cu o privire. Isi sorb cafeaua in liniste, fac glume intre ele, fara sa le intereseze daca oamenii sunt grabiti sau nu. Mai arunca, din cand in cand, cate o privire "galesa" spre ghiseu si par neatinse de nimic (stres, suparari, agitatia de afara), asta daca nu indraznesti, cum spuneam mai sus sa le deranjezi. Si am mai constatat ceva, acolo, in lumea lor e o mare dezordine, as putea spune chiar mizerie. Peste tot sunt foi aruncate, dosare , care par de-a valma, nimic la locul lui. Ma gandeam ca atunci cand lucrezi cu acte, situatii finaciare ar trebui sa ai o anumita ordine in toate. Ei bine, in Administratii nu e cazul, am avut impresia ca acolo sunt stat in stat. E lumea lor si atat.

Ieri, desi plecasem de acasa pregatita pentru o experienta nu foarte placuta, am avut parte de o mare surpriza. Am avut "intalnire" cu Judecatoria Sectorului 4, mai exact cu registratura. Am intrat acolo si am dat peste o doamna amabila, pe care nu o deranjam nici de la tigara, nici de la vreo discutie cu colega de birou. Am predat toate actele si pana mi le-a verificat ma tot uitam in jur si nu imi venea sa cred. Eram intr-un birou de bugetari, insa era curat, ordonat, aveau chiar si covor pe jos, camera luminoasa si aerisita, dosarele, multe de altfel, puse in ordine. Noroc ca "sistemul", internetul nu mergeau, altfel credeam ca ajuns intr-o firma oarecare si nu intr-o registratura de judecatorie. Am iesit de acolo binedispusa, in primul rand ca imi rezolvasem treaba si in al doilea rand ca fusesem tratata asa cum ar fi normal sa fie tratat orice persoana care intra in contact cu cei platiti si din buzunarul sau. Poate este o exceptie de la regula ce am gasit eu la Judecatorie, insa am tinut sa pun fata in fata cele doua situatii pentru a va arata ca se poate si altfel. 

Prin culoare si lumina

O prietena draga a fost de curand intr-o vacanta si pentru ca povestile ei mi-au placut, am rugat-o sa scrie o postare pentru blog. Mi-a trimis textul si cateva poze, pe care eu mi-am permis sa le impart in doua parti. Prima parte v-o prezint asta seara.

"Am fost intr-o vacanta minunata in Franta, mai precis in Nice, Cannes, Monaco, Provance, Marsilia, Montpellier, Avignon. Am traversat Alpii intr-o simfonie de culori, de la roz, galben, aramiu, nuante si nuante mii. Am vazut apusul soarelui pe mare, in culori de vis, in lumini spectaculoase.  Am vazut marea turcoaz,  intr-o nuanta pe care am vazut-o prima data acolo, intr-o zi noroasa si ploioasa, si totusi peisajul era atat de magnetic. Era o stanca intr-o forma ciudata si era marea de culoare turcoaz, nu stiam ce sa aleg, sa privesc, stanca te fermeca, iti atragea privirea, dar si marea era fermecatoare. Era Casis.  Aici venisem sa ne plimbam cu vaporasul prin fiorduri (calangues). Nu am putut din cauza vremii, dar spectacolul luminii si culorii a fost fascinant. La Nice am stat patru zile, am avut soare, o vreme calduta si am putut vizita in tihna Nice, Cannes, Monaco, Menton.  La Eze am ajuns intr-o dimineata ploioasa, iar sus pe munte batea un vant napraznic.  Eze este un orasel cetate pe varf de munte, cu stradute inguste si privelisti inedite.  Tot aici erau si cateva fabrici de parfumuri. 

A urmat Provance-ul.  Primul oras a fost Aix de Provance, un oras superb, curat, in care parca erau plantati un singur fel de copaci, cred ca erau artari, frunza asa arata, coaja tulpinei era alba, culoarea frunzelor era kaki la acel moment, mai tarziu cateva zile bune am revazut acei copacii si in alte locuri, doar ca acum culoarea frunzelor era o combinatie de kaki, galben si aramiu.  O combinatie perfecta.  Inca odata, a nu stiu cata oare in acest an observ cata abundenta si perfectiune este in natura.  Este extrem de frumos sa vezi aceiasi copacii pe fiecare strada, cum este la fel de frumos si sa vezi palmierii impreuna cu alte specii de copaci europeni, sau exotici, cum era in zona Nice, Cannes, Monaco, unde gradinile exotice erau de mare interes.  Au mai fost cateva orasele Salon de Provance, St Remi de Provance, Bau Caire, Tarascon , toate in acelasi registru, cu multi artari.  Apoi a urmat Marsilia.  Ei bine aici ...hm.  Prima impresia nu a fost chiar uoahhh...Daca inainte sa plec cineva mi-ar fi spus Marsilia, poate ca as fi spus ouahh.  Dar dupa ce l-am vazut, hm.  Un oras port foarte, foarte mare, foarte colorat din punct de vedere al populatie, destul de murdar, foarte aglomerat.  Senzatia mea era ca parca casele, strazile, oamenii se incalecau, nu aveaua loc.  Am observat in mine destul de repede idea de respingere si mi-am propus sa tin ochii deschisi si sa vad, fara prejudecati, fara idei preconcepute ce poate oferi orasul.  Ok am vazut ce nu poate, dar cu siguranta are si laturile lui bune.  In orice este acest dualism. Am stat acolo trei zile.  In dupa amiaza in care am ajuns am vrut sa ajungem in port, din pacate ne-am ratacit si nu am ajuns, am mers mult.  A doua zi in schimb am ajuns , am vazut portul, am urcat la Notre Dame de la Garde.  Catedrala frumoasa, iar privelistea ei bine da, merita toti banii.  Vedeai orasul, marea, portul...Arhitectura imi confirma in schimb ceea ce vazusem cumva cu o seara in urma, case ingramadite, una peste alta.  Mi-a venit in minte imaginea din Paris, cand eram sus intr-o cladire foarte inalta si totul era pefect, strazile, casele, era relaxant sa te uiti...Aici parca nu incapeaua cladirile, casele in acel spatiu. Totusi a fost o experienta interesanta.  Este provocator  sa cauti aspectele pozitive acolo unde prima impresie este mai mult negativa.  Dar cum spuneam in orice lucru este cate un pic din fiecare.  Depinde doar de tine ce vezi, cat vezi si cum vezi. 

Un drum foarte frumos a fost la Ville Nouve pe malul marii, dupa o noapte de furtuna.  Marea era agitata cu valori mari, care se spargeau la mal. Am vizitat Vila Ephrussi de Rothschild de la St Jean Cap Ferrat.  Superba, iar gradina pe masura, o gradina mare exotica, cu multe specii aduse de la gradina exotica din Monaco si o fantana cantatoare.  Puteai sa stai acolo ore fara sa simti ca a trecut timpul.  Dupa un drum superb pe malul marii a urmat Villa Kerylos din Beaulieu sur mer.  Nu mai vazusem pana atunci o casa greceasca si mi s-a parut austera, simpla.  Tavanele, in schimb erau pictate si foarte, foarte frumoase, erau din grinzi de lemn.  Fiecare camera avea o poveste din mitologia greaca."  

Cu ce se mai ocupa copilul?

Astazi am vrut sa merg la un eveniment organizat de asociatia Simply Life Romania la Spitalul Budimex din Bucuresti, insa din motive obiective am ramas acasa. Si sa nu imi treaca ziua degeaba, m-am hotarat sa spal un pic frigiderul. In urma unor calcule bine efectuate, reiesea ca momentul de curatire a acestuia va coincinde cu momentul in care Alice va merge la somn. Dar, cum socoteala de acasa, nu se potriveste cu cea din targ, copilul nu a vrut sa doarma si iata ce a urmat...

Cu greu pot descrie in cuvinte bucuria ei in momentul in care a intrat in frigider. Era singura "cutie" din bucatarie pe care nu o explorase. De fiecare daca cand se deschide usa, pana sa isi dea seama ce se intampla, se inchidea la loc si ea ramanea mereu nelamurita ce e acolo. Astazi pentru vreo doua ore, usa a fost deschisa si ea a putut vizita cutia in voie. 

Si pentru ca tot suntem la capitolul descoperiri, de o saptamana sau doua a descoperit dulapul de pantofi. La inceput, partea de jos, dupa care a urcat. Si dupa ce scoate toti pantofii din el, se urca pe usa dulapului. Daca pana acum era multumita sa stea pe ea in fundulet, povestind vrute si nevrute pe limba ei, aseara avea chef de dat concerte in picioare. 

O campanie...cu cantec

De aproape o saptamana ne-am vazut invadati de afisele electorale ale politicienilor care se lupta pentru un loc in Parlamentul Romaniei. Personaje imbracate la patru ace troneaza pe blocuri, stalpi, in vitrine de magazine, in marile intersectii, incercand sa pozeze in oameni seriosi, pusi pe treaba, dar mai ales pe schimbare. Nu orice fel de schimbare, ci in muuuuuuuult mai bine. Ce conteaza ca ei nu cred o iota din ce spun si promit, important e sa dea bine in afis, emisiuni si sa ii voteze lumea. 

Insa, nu despre asta vreau sa va povestesc, ci despre o intamplare de campanie petrecuta astazi. In drumul meu de intoarcere de la munca, am coborat repede din metrou si in pas alert, ma indreptam spre troleibuz, cu speranta ca va veni repede si nu voi fi nevoita sa inghet prea mult. Cand sa ajung in statie, in mijlocul trotuarului din fata Big Berceni era "inaltata" (la vreo 40-50 cm) o scena, erau puse cateva reflectoare si ...o domnisoara, cu o fustita scurta si o geaca de piele se plimba pe ea. Langa, afisele candidatilor PPDD la Camera Deputatilor si Senat. O dubita cu toate cele necesare sonorizarii, era trasa aproape si domnita incerca sa aranjeze sunetul astfel incat sa se auda cat mai bine. M-am gandit cat de trist e sa prezinti o manifestare, fie ea si electorala pe o vreme asa vitrega ca cea de azi din Bucuresti, unde nu au fost mai mult de 6-7 grade. M-am linistit singura, intr-o fractiune de secunda, gandindu-ma ca va incasa un onorariu care, cel putin pe ea, sunt sigura ca o multumeste. Nu era nici un simpatizant ai dlor candidati prin preajma, nici un stegulet fluturand, nici o esarfa batuta de vant... 

In timp ce eu ma bucuram ca vine troleibuzul, aud o voce de fata cantand intr-un microfon. Cand ma intorc, domnisoara, nu era prezentatoare de miting electoral, ci chiar o cantareata. Va rog sa nu ma intrebati cine era, stiu doar ca era mica, avea parul blond, lung si o mare preocupare in a-l aranja tot timpul. O celebritate imi permit sa cred nu era, la cat de mica era scena si cat de ieftin parea totul. Incet, incet a inceput sa se stranga lumea si sa o asculte. Se stie ca romanul e interesat de tot ce e gratis, de la o tensiune masurata gratis, la o paine, o galeata, umbrela, pilota sau un sac de cartofi sau un concert improvizat pe o margine de trotuar langa piata. Am plecat, nu inainte de a-i face o poza, pentru ca imaginea era una inedita.Din pacate, am facut-o din autobuz, cu un telefon neperformant si nu e asa de clara. 

La cateva statii distanta, vreo 3 la numar, un grup mare de geci rosii colorau bulevardul gri, inghetat de frig. Pe ei nu i-am mai prins sa vad exact ce faceau, ce imparteau. Cel mai probabil, printre ei se afla Nicolae Banicioiu, candidat in colegiul nostru la un loc in Camera Deputatilor,  care si-a instalat corturile de verificare a tensiunii si glicemiei cu vreo saptamana inainte de inceperea campaniei electorale. Probabil a invatat lectia de la Dan Voiculescu, care "se ingrijeste" de sanatatea votantilor, din patru in patru ani. 

Inghetata si cu ceva cumparaturi facute, urc in scara blocului care era inecata in bezna. Lumina fusese oprita in urma unei defectiuni la reteaua de alimentare, conform spuselor unui robot care raspundea la deranjamente Enel

13 Noiembrie- Ziua Internationala a Bunavointei

Azi e si 13, si marti, si, pentru cei care nu au aflat inca de la Neti, e si o eclipsa.Toate conditiile au fost indeplinite astazi pentru a avea o zi "perfecta". Nu pot sa ma laud cu o zi prea frumoasa, ba din contra. Insa am aflat ca astazi, 13 noiembrie, este Ziua Internationala a Bunavointei.  E nevoie de o astfel de zi sau nu? Se pare ca in Franta sarbatoarea aceasta a prins foarte bine desi nu e una veche.Tot felul de dezbateri , afise, reclame au aparut pe aceasta tema. In Romania, eu abia anul acesta am aflat despre ea. 

Cred insa, ca ar putea sa fie mai mult mediatizata, oamenilor sa le fie adus in atentie mai des acest cuvant si poate chiar explicat. Iata ce scrie in DEX in dreptul acestui cuvant: "bunavointa- Purtare sau atitudine binevoitoare față de cineva; îngăduință". 

Ma intreb de multe ori e chiar asa de greu sa faci un bine, sa oferi un zambet, un loc in metrou unei doamne in varsta sau insarcinata, sa lasi pe cineva sa urce/sa coboare in fata ta, sa fii mai ingaduitor cu cei care gresesc. Merg in fiecare zi cu metroul cca 1 h si ma uit ca oamenii sunt foarte indarjiti, suparati nervosi, comenteaza rautacios la orice atingere de umar sau de geanta, oricat de usoara ar fi ea. De ce? Suntem oare asa de stresati, de suparati incat sa nu fim in stare sa spunem : "scuze", "multumesc" sau " nu e nici o problema, se mai intampla" si sa zambim? Eu cred ca nu. Dam mereu vina pe stresul din viata noastra, insa nu cred ca el e de vina.

Mie, de multe ori, un zambet sau un "multumesc" imi schimba ziua, ma fac sa ma simt mult mai bine. De foarte mult timp zambesc , ma scuz cand gresesc, multumesc in speranta ca, poate reusesc sa schimb ziua cuiva in bine. :)

In primavara ma plimbam cu Alice pe strada si ii spuneam mereu ca noi mergem pa-pa, iar ea era asa entuziasmata, dadea din manute, radea si spunea "pa-pa" tuturor persoanelor pe care le intalnea. Rar, foarte rar ni s-a intamplat sa ii raspunda cineva sau sa ii zambeasca. Multi nici nu o auzeau, nu o vedeau...M-a intristat situatia si nu pentru ca era vorba de copilul meu, ci pur si simplu pentru ca oamenii nu mai sunt in stare sa reactioneze la lucruri frumoase, cum ar fi rasul si urarile unei pitice de nici un an. 

Va doresc sa fiti ingaduitori si sa va bucurati mai mult de cele din jur! 

Vesti din "lumea mea"

Revin cu vesti din "lumea mea" dupa o absenta lunga cu speranta ca ma voi disciplina si voi reusi sa postez cat mai des pe aici. Sa o luam cu inceputul si sa va povestesc un pic despre Alice. Peste cateva zile face 1 an si 5 luni si ne uimeste pe zi ce trece cu tot ceea ce face, cum intelege tot ce ii spui si cum, incet, dar sigur, incepe sa exprime clar ceea ce vrea. De vreo doua-trei zile am observat cum au aparut in vocabularul ei doua cuvinte: DA si NU (nea). Ambele sunt pronuntate scurt si foarte serios. 

Cel mai simplu e sa enumar ce a mai invatat in lunile care au trecut de cand nu am mai scris:

• merge foarte bine. A inceput sa mearga singura de pe 4 iulie, deci la 1 an si aproape o luna. Evolutia la acest capitol mi s-a parut cea mai rapida de pana acum. De la o zi la zi s-au vazut progresele facute.
• a inceput sa manance mai bine. Nu are trei mese pe zi , cum scrie la carte, insa ei ii merge bine. A luat in greutate mai bine decat atunci cand ne chinuiam cu 3 mese, la care manca putin.
• are 8 dinti iesiti in intregime si 2 canini (cei de sus), care au strapuns gingia. Se pregatesc si cei de jos si de aici lipsa poftei de mancare, uneori. Mai are iesite si 4 masele: 2 sus si 2 jos. 
• nu a renuntat la masa de noaptea. Intre 4 si 5 dimineata bea cam 250 ml de lapte. Alti 250 ml ii bea seara, inainte de culcare
• are inca 2-3 somnuri pe zi, de cca 1.5 h. 
• dupa varsta de 1 an a inceput sa bea apa. Imi faceam la un moment dat griji ca nu bea apa, aproape deloc. Ei bine, acum are o placere nebuna sa bea apa. Si dupa scoate un sunet si e asa vesela de parca niciodata in viata ei nu a baut apa. Ce ma bucura acum e ca a invatat sa ceara. Vrea apa, vine si spune: " mama, apa". 
• are o multime de jucarii pe care le intinde prin toata casa in fiecare zi, de fiecare data cand se trezeste. Are nevoie de toate!
• e un om ocupat! Are "trebsoara", cum imi place mie sa ii spun: aranjeaza hainele ei si ale mele, aranjeaza farfuriile, castroanele, polonicele, lingurile din bucatarie, ZILNIC. 
• in acest moment spune: mama, tata, apa, caca, "chi e?", chechei, pa-pa, mamaie, tataie, Ania, nana. Reproduce, pe limba ei, inteleasa doar de noi, cum fac: pisica, catelul, masina, calul, purcelul, puiul, mielul. 
• iubeste purceii. Dupa vacanta de asta vara nu merge niciodata la tara sa nu isi viziteze prietenii, purceii. Stie exact unde sunt "cazati" , te ia de mana si tu trebuie sa o duci acolo.  De cat mai multe ori cu putinta
• ii plac mult cartile, se uita pe ele, le mai roade atunci cand o deranjeaza gingiile si intreaba non stop "chi e?" Trebuie sa ii spui ce e fiecare personaj, ce face.
• doarme in fiecare noapte de pe la 9.30. 

Daca tot am ajuns la somn,...Ali doarme de aproape doua ore si e timpul sa ma retrag si eu. Noapte buna!

Oraselul copiilor- nimic nou, nimic frumos!

Dupa multe amanari, am ajuns ieri dupa amiaza, desi vremea nu ne-a ajutat, in Oraselul Copiilor, cel refacut. Vroiam sa mergem de ceva vreme, dar nu am apucat, mai ales din cauza vremii urate atunci cand noi aveam un pic de timp liber. 

Din pacate, ce am gasit acolo a fost departe de ceea ce ne asteptam. Intr-adevar, erau unele casute vopsite proaspat, insa perdelele din geamuri erau rupte si cazute, iar masinariile de acolo erau aceleasi dinainte de inchiderea Oraselului pentru reamenajare. Vazusem la televizor si pe fb, pe Piedone in timp ce inaugura partea care era gata si promisese ca pana la sfarsitul anului sa dea in folosinta tot parcul. Insa acolo nu apareau decat statuile de la intrare si imagini cu zonele in curs de amenajare, cu primarul in prim plan, dand "indicatii pretioase". 

Nimic despre casuta surprizelor, care e doar vopsita, dar la fel de imbatranita ca pana acum. Nimic despre montagne russe-ul care are acelasi circuit si masinutele sale care nu au fost schimbate. Cat despre restul punctelor "de atractie" pot spune doar ca sunt foarte zgomotoase, iar atmosfera din Oraselul Copiilor mi-a adus aminte de zona de distractie de la mare: galagie multa, miros puternic de gogosi si popcorn vandute dintr-un chiosc insalubru, muzica data la maxim. Nimic care sa te atraga sa petreci cateva ore placute impreuna cu copilul. 

In afara de un pic de culoare pusa pe 3-4 casute, care erau oricum inchise, nimic nu te ducea cu gandul la copii. 

Au uitat poate, dar pentru ei se presupunea ca era amenajat Oraselul Copiilor.