duminică, 23 decembrie 2012

Mi-e dor de Craciunul de altadata


E toamna tarzie, s-a innoptat deja si am iesit de la scoala. Cu ghiozdanul in spate, ma grabesc spre casa, cand la un moment dat, ridic capul si imi dau seama ca simt un miros pe care nu l-am mai simtit de ... anul trecut. E mirosul fumului care iese pe cosurile caselor si se amesteca prin aerul rece de afara. Pentru mine, acela era primul semn ca venea iarna, ca veneau sarbatorile, in satul din Baraganul batut de vant. Cine a fost iarna la tara, macar o data, e imposibil sa nu isi aduca aminte de acel miros, care pentru mine inseamna Acasa, inseamna Sarbatori, Vacanta de iarna.
Inainte de ultimele zile de scoala, venea al doilea semn important: taiatul porcului. Cu o seara inainte se ascuteau cutitele, se puneau paiele la adapost si de fiecare data, era hotarata ora, cu mare exactitate. In dimineata urmatoare, ne trezeam devreme, nu din voia noastra, ci din a lui Ghita, care isi dadea obsetescul sfarsit. Pana se apucau de parlitul porcului, pe atunci cu paie, eram si noi imbracate bine, gata sa iesim afara, era imposibil sa ratam o astfel de sarbatoare. Erau cam 4-5 persoane la noi in curte, mai ales vecini, care se incalzeau pe gerurile alea cu o tuica fiarta. Urma pomana porcului, Doamne ce buna era! Noi copii intelegeam ca daca a murit Ghita vine Mosul, nu mai e mult.
Si venea ultima saptamana dinainte de Craciun. Conducatoare de ostilitati: mami, educatoare, noi 6 pitici: 5 verisoare si 1 var. Toti apropiati de varsta. Adunati de mami intr-o camera, incepeam sa lucram la materialele noastre de impodobit camerele si sa cantam cantece de iarna (si acum le tin minte). Cu multe ziare pe jos, unii taiam hartie colorata pentru lanturi, altii faceam stelute pentru geamuri si perdele, altii lipeam zalele. Eram o mica fabricuta in care lucram cu mare drag, dar mai ales cu sarg.

23 decembrie, s-a inserat. Afara e un ger de crapa pietrele, zapada incepe sa scartaie sub picioare. Dar sunt bucuroasa, imi pregatesc manusile si sacosica. Mai e mult pana plecam? Imi repet colindul : “foaie verde lamaita noi suntem de gradinita si-am venit sa colindam, pe la case sa uram: Buna dimineata la Mos Ajun”. Vine prima ceata de colindatori, ajunge tati de la munca si plecam. E primul an cand ne aventuram mai departe, pe strada, nu doar la vecinii din jur. Desi am inghetat, sunt foarte bucuroasa si sunt pregatita de noua aventura. Ajungem la casa sefului. Intram, ne dau prajiturele si o carte. Doamne, ce frumoasa este! Nu e mare, cam cat pentru mine, e cu randunele si are toate filele cartonate. Nu am mai vazut asa ceva, sunt atat de fericita! Multumim si pornim spre casa cu sacosica plina de mere, nuci si covrigi si cartea in mana.

In noaptea intunecata se zaresc luminite la toate casele, de la braduti. Daca am fost cuminte, cat am fost la colindat, Mosul mi-a adus si mie bradut si cadouri. Si.am fost. Vad de afara luminitele bradului de pe hol. A venit Mos Craciun.

24 decembrie, miros de cozonaci, de brad, de coliva. La tara, la mine, se imparte grau fiert in ajunul Craciunului, se aseaza pe niste foi foarte subtiri coapte pe plita. “Sunt vesmintele lui Hristos”, ne spune tainica bunica. Se insereaza si vin din nou colindatorii: de data aceasta sunt mari, numai baieti si intreaba mereu pe cine sa colinde. Sunt colindele de fata, de baiat, de casa, de Popa. Multe s-au uitat, nu s-au mai cantat, dar pe noi ne bucura si astea care mai sunt. Ultimele cete sunt de oameni mari, de varsta lui tati. Din camera noastra, de sub plapuma asteptam nerabdatoare sa auzim o voce foarte cunoscuta si care noua ne pare cea mai frumoasa si mai melodioasa. “ E tati!, canta si el”. S-au incheiat colindele, putem adormi linistite.

25 decembrie ne trezim in miros de bunatati, mancaruri felurite, vin fiert. Se intorc bunicii de la biserica, luam masa si mergem apoi in camerele noastre, unde mai stam la povesti, ne jucam si ascultam colinde.

Sarbatorile pentru noi, copii, se incheiau cu Revelionul. Parintii plecau sa petreaca pe la vreun restaurant, iar noi, cei 6 pitici, din nou impreuna, ramaneam cu bunicii. Pregateam impreuna masa, ne uitam la televizor, ne jucam. Daca aveam noroc, mancam bananele facute rost la Craciun, “pe sub mana”. In fiecare an erau asezate in acelasi loc: sus pe sifonier, invelite in ziar. Cand se apropia ora 12, intram intr-un fel de agitatie. Trebuia sa ne pregatim, ieseam afara, la strada si acolo avea sa se intample momentul mult asteptat. Nu va ganditi la artificii, pocnitori, nuuuu. Lumea iesea din curti si facea focuri mari sa se vada pana departe. Noua ne facea mereu bunicul, nu pregeta niciodata. Nu exista Revelion fara foc! Eram asa fericiti in jurul focului! de parca toate relele se duceau cu focul acela si veneau numai lucruri bune pentru noi toti.

Totul incepea si se sfarsea cu un foc si mirosul pe care acesta il imprastia.

joi, 20 decembrie 2012

Bradut, globuri, luminite...

Unul din cele mai frumoase momente din preajma Craciunului este,pentru mine, impodobirea bradului. De cand ma stiu am avut "pom de Craciun". In copilarie, il lasa Mosul in holul casei, gata impodobit, in timp ce noi eram plecate la colindat. Cand am mai crescut Mosul si-a dat seama ca ne place foarte mult sa il umplem cu globuri, beteala si dulciuri si ne-a lasat sa-l "facem" noi. El ne aducea cadourile in Ajun. Si vremea a trecut...si noi am crescut...si avem copii, deci ajutoare ... sau nu :). 
Anul acesta am luat bradul de sambata seara, insa abia aseara am reusit sa il impodobim, cu ajutorul lui Alice. E primul an in care ii constientizeaza prezenta in casa, mai ales ca e impodobit in camera ei si ii lumineaza somnul. 
In prima faza, cand l-a vazut asa mare, s-a mirat si nu stia exact ce se intampla in casa. De ce ne agitam in jurul uriasului, de ce mutam mobila din camera ei (doar un cub mare)? I-a tot dat tarcoale, dar parca nu ii spunea nimic. L-am lasat pe tati sa il ciopleasca, sa il aseze in stativ, in timp ce noi doua am cautat cutiile cu globuri si beteala


Cocotata pe un scaun, i le dadeam sa le puna pe pat, iar ea era foarte fericita de misiune, dar mai ales de culoarea si stralucirea lor. S-a tot uitat la ele bucuroasa, le si vorbea pe limba ei, le plimba din sufragerie in dormitor si invers. Si, pentru ca era foarte vioaie, a plecat cu tati in dormitor sa il asculte un pic pe Cici (elefantul Cici, pentru cei care nu stiu) si eu am ramas sa impodobesc bradul cat mai repede pentru ca se apropia si ora de somn. In momentul in care l-a vazut gata aranjat si plin de globuri rosii si argintii a inceput sa ne intrebe "mama, chi e?", "chi e mama?". I-am explicat ca pomul de Craciun, s-a uitat la globuri, a pus mana pe ele. Din pacate, aseara nu am avut si instalatie noua cumparata, cea veche de vreo 9 ani ne-a lasat, asa ca am adus abia asta seara una noua. Si totusi, chiar si fara luminite ei i-a placut foarte mult, momentul care m-a impresionat a fost acela in care, dupa ce am spus "noapte buna!" prietenilor de pe pereti (Cici, Winnie, Mica Sirena, soricelul, Mos Craciun), s-a indreptat spre bradut si a pupat un globulet.
Asta seara cand am pornit si luminitele a fost si mai entuziasmata. Imi tot povestea pe limba ei despre brad, punea mana pe globuri si pe luminite. Am stat impreuna minute bune, cu lumina stinsa si cu beculetele din brad aprinse si ne-am uitat la ele cum se jucau, spre bucuria noastra. Ali statea cuminte pe canapea si imi tot arata cum sa ma uit la brad, ba cu mainile la obraz, ba in picioare, dansand, ba ma tragea langa el sa punem mana pe globuri si luminite.

A fost o seara frumoasa, care mi-a umplut inima de bucurie si asta e abia inceputul ...:)

sâmbătă, 15 decembrie 2012

E timpul pentru o schimbare


Iarna a venit pentru Alice cu o mare schimbare: de doua saptamani doarme singura, in camera ei. Pentru ca implinea in curand 1 an si jumatate, am hotarat sa o separam de noi. Mi-era teama ca o data crescuta, ne va constientiza prezenta alaturi de ea si se va desprinde destul de greu de mami si tati. 
In prima faza, am vrut sa o las in camera ei, adica in dormitor, si noi sa ne mutam in sufragerie. Mi se parea aiurea sa o rup de tot ceea ce fusese al ei, de camera in primul rand, pentru ca toate jucariile erau in sufragerie. Insa, dupa o saptamana de somn chinuit pe canapea, am hotarat ca e momentul sa facem o schimbare: sa o mutam pe ea in sufragerie si noi sa ne reluam patul cel odihnitor. Zis si facut! 
Sambata trecuta am facut miscarea: am mutat patutul ei, am mutat televizorul si calculatorul in camera noastra si am impodobit un pic sufrageria sa fie mai prietenoasa cu ea. 
Probleme pana acum nu am avut cu ea, se culca la aceiasi ora, doarme foarte bine, de vreo 3 seri nici nu s-a mai trezit noaptea si pare ca ii place noua camera. Singura problema a fost la mami care, in prima noapte a dormit greu si parca nu ii venea sa se desparta de pitica. Mi-am infrant cu greu dorinta de a ma reintoarce in dormitor la ea, motivul care m-a facut sa nu fac un pas inapoi a fost ca ea trebuie sa fie independenta si un pas spre independenta ei ar fi si dormitul in camera ei. M-am gandit ca daca ma intorc, ma voi rupe mai greu de ea si mult mai tarziu. 

Copilul nu a simtit nimic, as putea spune chiar ca ii prieste :).

luni, 10 decembrie 2012

Iarna nu-i ca vara... la metrou


In fiecare zi merg cu metroul, in drumul meu spre birou, cca o ora şi,de când a venit frigul, resimt acest traseu mai puternic.
Pentru cei de la Metrorex clar "iarna nu-i ca vara". Astă vară călătoream într-o căldură de nesuportat, fără pic de aer, ventilatia fiind pornita abia pe la Aviatorilor, eu coborând la Aurel Vlaicu. Acum, de când afară a început să adie aerul rece de toamnă/ iarnă, in metrou bate vântul mai rău ca afară. Nu înţeleg de ce se întâmplă asta şi nu am nici pe cine să întreb. Singurul răspuns pe care l-am găsit este ca poate oamenii verifica funcţionarea sistemului iarna si pentru ca acesta functionează, cum se apropie vara, il opresc sa facă un pic de economie.

Si asta pe disconfortul/sănătatea şi pe banii noştri.

duminică, 9 decembrie 2012

Prin culoare si lumina (II)


Pentru ca afara ploua tare urat, cel putin la noi in Bucuresti, m-am gandit sa ne bucuram impreuna de partea a doua a povestirii Cristinei despre vacanta in sudul Frantei. 

"
St Tropez este exact ca in filmele cu Louis de Funes.  Aici ne-am asezat la o cafenea sa bem o cafea si am mancat un sandwhich si ne-am pacalit platind un mic dejun de peste 20 EUR...  Au urmat apoi Ste Maries.  ei bine ouahh.  Am vizitat parcul ornitologic Pont de Gau.  Un adevarat paradis al pasarilor.  Este a doua oara cand am vazut pasarile flamingo.  Prima data le-am vazut tot anul asta in vara la Viena in parcul din palatul Schonbrunn.  Acolo am vazut cateva exemplare si atunci ca si acum m-am bucurat foarte, foarte mult sa le vad.   Ei bine aici erau sute de pasari flamingo.  Sunt superbe, gratioase, si foarte galagioase.  Stau in grupuri mari si merg in apa si pe apa...Da literalmente merg in apa, nu plutesc, avand picioarele foarte lungi, iar totul este atat de gratios incat parca danseaza.  Cand se pregatesc sa zboare parca pasesc pe apa si apoi zboara ca un avion.  Sau dansul imperecherii, chiar daca nu era sezonul, totusi se mai jucau si ei :)).  Isi ridica gatul, capul in sus, isi intind aripile si canta pe limba lor. Era un spectacol intreg, o lume a lor.  Nu ma mai saturam privind, facand poze.  Am mai vazut si alte pasari, cocori, egrete si multe altele pe care nu le stiu, si sper sa le descopar candva.  Locul era special, lumina era de vis, era spre apus. soare , cald, senin. Apoi a doua zi am mai vazut tot in zona Camargue o alta rezervatie de pasari, de data asta era ceva mai specific, pentru cunoscatori (bird watchers), cu observatoare in care poti sta in liniste si astepta sa apara pasarea "minune", specii mai mult sau mai putin rare. Aici vin cei pasionati de acest hobby cu lunete, binocluri, atlase, etc.  Mi se pare mult mai relaxant, emotionant si satisfacator sa privesti astfel pasarile decat sa le vanezi.  Dar cum fiecare are dreptul la a alege, fiecare alege ce i se potriveste pana la urma.  Sa ne intoarcem la Ste Marie, un alt loc in care Dumnezeu parca il binecuvanteaza.  O promenada la mare de vreo 20 km, unde poti sa te plimbi pe jos sau cu bicicleta, un mic port, casute albe, micutze, o piatzeta cu multe terase incalzite unde poti manca cam tot ce vrei.  Un alt apus minunat de soare.  Ce poate fi mai frumos, mai incarcat de emotii decat un apus de soare?  Poate un rasarit?  Lucrurile care sunt langa noi, in fata noastra sunt cele care ofera fericirea si raspunsurile la intrebarile noastre.  La un moment dat am vazut un poster cu o reclama de halloween, in care vedeam tot felul de detalii, era un dovleac mare pe care scria mare 33 si tot felul de alte detalii in fundal.  Eu vedeam fundalul, dovleacul, dar nu vedeam 33, apoi mi-a sarit in ochi ca un mesaj, vezi ce este langa tine imediat si apoi detaliile, vezi intai padurea si apoi copacii...

Apoi a urmat Montpellier si Avignon.  Montpelier mi-a placut mult, mult, din pacate a plouat.  Avignon, orasul papilor - castelul a ars si in interior nu mai era mare lucru, acolo au stat 9 papi timp de aproape 100 de ani in perioada 1300-1400.  

La intoarcere la Nice la aeroport, am strabatut Alpii intr-o simfonie de culori.  Vroiam sa vad copacii toamna si am vazut cel mai frumos spectacol de culori.  A fost un drum de vreo 130 km pe serpentine, de pe un munte pe altul, printre nori, uneori desupra lor, apoi iesea soarele, stanga munti, dreapta munti, in fata munti, in spate munti, si peste tot toate culorile pamantului.  Aici era raiul...Intr-un mic orasel, sus pe unul din munti.  Urcai pana in varf pe niste trepte de piatra pana la o biserica. Era o cascada aproape de varf.  Linistea era coplesitoare.  Nu-ti venea sa spui nimic.  Era atat de bine asa...in liniste, in sunetul cascadei si al pasarilor. Era minunat.  

Am trecut un pic si prin Antibes.  Am ajuns la apusul soarelui cand marea era de un bleo - roz, foarte linistita, fara nici un val.  Alte culori unice.  Ce m-a fascinat in toata aceasta calatorie este ca atunci cand te asteptai mai putin, se deschidea in fata un peisaj de te lasa fara suflare.  Era ca o surpriza la care nu te asteptai.  Si asta se intampla de fiecare data.  


luni, 3 decembrie 2012

O seara frumoasa...

Serile trecute am trait unul din cele mai frumoase momente de cand sunt mamica. Alice a fost racita, nu prea putea sa respire si la asta s-a adaugat si o durere de canini, care incearca sa ii sparga gingia. Cum toate punctele au fost bifate, era cazul sa fie usor agitata si sa planga un pic...mai mult
Si acum a venit surpriza: nu s-a mai linistit cu degetul in gurita, ci a venit la mine si s-a asezat pe burtica mea, ca atunci cand era mica si o tineam sa ii treaca un pic colicii. Da, pentru prima data, dupa mult timp, se linistea la mine in brate. Statea ea pe burtica, sugea degetul si suferea in liniste. M-a emotionat foarte tare acest gest al ei si mi-am adus aminte de cand era ea mica. Si am mai realizat ca timpul trece repede si, luati cu tot felul de griji aferente fiecarei varste (atunci colicii), uitam parca sa ne oprim un pic si sa ne bucuram de moment. Ce vreau sa spun este ca acest gest, repetat dupa 1 an si mai bine, m-a induiosat mai mult de cand atunci cand se intampla aproape zilnic. 

A mancat lapticul stand pe mine si apoi a adormit linistita...

sâmbătă, 1 decembrie 2012

La multi ani Romania! La multi ani romani!

La multi ani romani! La multi ani Romania!


Astazi e o zi speciala pentru tara noastra si ar trebui sa fie si pentru noi, locuitorii ei. In fiecare an, din motive obiective nu mergem niciunde de 1 Decembrie, ramanem acasa. Unii muncesc, altii se joaca, altii mai ordoneaza prin casa, se mai uita la tv. 
Abia astept sa creasca un pic Ali si sa o ducem la parada, cred ca i-ar placea si mi-ar placea si mie. Anul acesta se pare ca de Ziua Nationala va fi soare si frumos, deci sper sa fie cat mai multi oameni care se vor bucura de parada militara. 
Ce am vazut diferit de anii trecuti este tricolorul aparut la geamurile apartamentelor din Bucuresti. Acum ceva ani, am petrecut 1 Decembrie la Brasov si am ramas uimita cati isi puneau steagul in fereastra in aceasta zi. M-am gandit ca ardelenii simt mai bine ziua nationala si poate sunt un pic mai patrioti, pentru ei 1 Decembrie are totusi o alta insemnatate. M-am bucurat anul aceasta sa vad si in Bucuresti drapelul arborat la geamuri, ceea ce m-a dus cu gandul ca poate s-a schimbat ceva si aici. 
Despre partea de entertaiment, oricat m-as stradui sa vad si alte programe si credeti-ma am cam incercat, tot pe PRO TV ajung. Pur si simplu astazi (ca in toate productiile pe care le realizeaza) sunt super profi, sunt veseli si iti induc o stare de bine, gasesc o gramda de argumente de te simti bine si sa te mandresti ca esti roman, asa cum ar trebui sa fie ea astazi. 

Prin urmare, astazi eu si Ali ne vom plimba, ne vom juca si ne vom uita la tv, iar spre seara avem anuntata si o vizita. 

O Zi Nationala frumoasa va doresc!


joi, 29 noiembrie 2012

Intalnire cu autoritatile


De cateva zile, umblu pe la autoritati si iau contact cu lumea bugetarilor. Am ajuns la administratia financiara a Sectorului 4, unde, pentru a obtine un cazier fiscal si pentru a plati taxa aferenta stai la vreo 3 cozi. Mi se pare de domeniul fantasticului sa stai la coada la un ghiseu sa iti introduca in calculator chitanta si la 1 m distanta (pe ele le desparte doar un perete) sa mai stai la o coada sa iti ia si banii si sa iti inmaneze minunata chitanta. Sincer, nu inteleg de ce e nevoie de 2 persoane pentru o treaba asa simpla. Dupa ce am trecut de experienta "doua cozi- o chitanta", am ajuns la ghiseul la care trebuia sa depun cererea si chitanta. Ei bine, cererile tip nu se gasesc la Administratie, ci peste drum, intr-un fel de chiosc, unde proprietarii fac banuti frumosi pe spatele statului. De ce dna de la ghiseu nu incaseaza bani si pentru cererea tip si astfel banii ar ajunge la stat, nu ma intrebati, probabil ca trebuie sa traiasca o multime de capuse pe langa el. Dupa ce m-am intors cu cererea completata, m-am asezat din nou la coada si asteptand, ma tot uitam uimita la ce se intampla dupa fereastra despartitoare. Acolo e o alta lume, sunt o multime de doamne, au ritmul lor si nu e in regula sa le deranjezi cu nimic, nici macar cu o privire. Isi sorb cafeaua in liniste, fac glume intre ele, fara sa le intereseze daca oamenii sunt grabiti sau nu. Mai arunca, din cand in cand, cate o privire "galesa" spre ghiseu si par neatinse de nimic (stres, suparari, agitatia de afara), asta daca nu indraznesti, cum spuneam mai sus sa le deranjezi. Si am mai constatat ceva, acolo, in lumea lor e o mare dezordine, as putea spune chiar mizerie. Peste tot sunt foi aruncate, dosare , care par de-a valma, nimic la locul lui. Ma gandeam ca atunci cand lucrezi cu acte, situatii finaciare ar trebui sa ai o anumita ordine in toate. Ei bine, in Administratii nu e cazul, am avut impresia ca acolo sunt stat in stat. E lumea lor si atat.
Ieri, desi plecasem de acasa pregatita pentru o experienta nu foarte placuta, am avut parte de o mare surpriza. Am avut "intalnire" cu Judecatoria Sectorului 4, mai exact cu registratura. Am intrat acolo si am dat peste o doamna amabila, pe care nu o deranjam nici de la tigara, nici de la vreo discutie cu colega de birou. Am predat toate actele si pana mi le-a verificat ma tot uitam in jur si nu imi venea sa cred. Eram intr-un birou de bugetari, insa era curat, ordonat, aveau chiar si covor pe jos, camera luminoasa si aerisita, dosarele, multe de altfel, puse in ordine. Noroc ca "sistemul", internetul nu mergeau, altfel credeam ca ajuns intr-o firma oarecare si nu intr-o registratura de judecatorie. Am iesit de acolo binedispusa, in primul rand ca imi rezolvasem treaba si in al doilea rand ca fusesem tratata asa cum ar fi normal sa fie tratat orice persoana care intra in contact cu cei platiti si din buzunarul sau. Poate este o exceptie de la regula ce am gasit eu la Judecatorie, insa am tinut sa pun fata in fata cele doua situatii pentru a va arata ca se poate si altfel. 

miercuri, 21 noiembrie 2012

Prin culoare si lumina

O prietena draga a fost de curand intr-o vacanta si pentru ca povestile ei mi-au placut, am rugat-o sa scrie o postare pentru blog. Mi-a trimis textul si cateva poze, pe care eu mi-am permis sa le impart in doua parti. Prima parte v-o prezint asta seara.
"Am fost intr-o vacanta minunata in Franta, mai precis in Nice, Cannes, Monaco, Provance, Marsilia, Montpellier, Avignon. Am traversat Alpii intr-o simfonie de culori, de la roz, galben, aramiu, nuante si nuante mii. Am vazut apusul soarelui pe mare, in culori de vis, in lumini spectaculoase.  Am vazut marea turcoaz,  intr-o nuanta pe care am vazut-o prima data acolo, intr-o zi noroasa si ploioasa, si totusi peisajul era atat de magnetic. Era o stanca intr-o forma ciudata si era marea de culoare turcoaz, nu stiam ce sa aleg, sa privesc, stanca te fermeca, iti atragea privirea, dar si marea era fermecatoare. Era Casis.  Aici venisem sa ne plimbam cu vaporasul prin fiorduri (calangues). Nu am putut din cauza vremii, dar spectacolul luminii si culorii a fost fascinant. La Nice am stat patru zile, am avut soare, o vreme calduta si am putut vizita in tihna Nice, Cannes, Monaco, Menton.  La Eze am ajuns intr-o dimineata ploioasa, iar sus pe munte batea un vant napraznic.  Eze este un orasel cetate pe varf de munte, cu stradute inguste si privelisti inedite.  Tot aici erau si cateva fabrici de parfumuri. 

A urmat Provance-ul.  Primul oras a fost Aix de Provance, un oras superb, curat, in care parca erau plantati un singur fel de copaci, cred ca erau artari, frunza asa arata, coaja tulpinei era alba, culoarea frunzelor era kaki la acel moment, mai tarziu cateva zile bune am revazut acei copacii si in alte locuri, doar ca acum culoarea frunzelor era o combinatie de kaki, galben si aramiu.  O combinatie perfecta.  Inca odata, a nu stiu cata oare in acest an observ cata abundenta si perfectiune este in natura.  Este extrem de frumos sa vezi aceiasi copacii pe fiecare strada, cum este la fel de frumos si sa vezi palmierii impreuna cu alte specii de copaci europeni, sau exotici, cum era in zona Nice, Cannes, Monaco, unde gradinile exotice erau de mare interes.  Au mai fost cateva orasele Salon de Provance, St Remi de Provance, Bau Caire, Tarascon , toate in acelasi registru, cu multi artari.  Apoi a urmat Marsilia.  Ei bine aici ...hm.  Prima impresia nu a fost chiar uoahhh...Daca inainte sa plec cineva mi-ar fi spus Marsilia, poate ca as fi spus ouahh.  Dar dupa ce l-am vazut, hm.  Un oras port foarte, foarte mare, foarte colorat din punct de vedere al populatie, destul de murdar, foarte aglomerat.  Senzatia mea era ca parca casele, strazile, oamenii se incalecau, nu aveaua loc.  Am observat in mine destul de repede idea de respingere si mi-am propus sa tin ochii deschisi si sa vad, fara prejudecati, fara idei preconcepute ce poate oferi orasul.  Ok am vazut ce nu poate, dar cu siguranta are si laturile lui bune.  In orice este acest dualism. Am stat acolo trei zile.  In dupa amiaza in care am ajuns am vrut sa ajungem in port, din pacate ne-am ratacit si nu am ajuns, am mers mult.  A doua zi in schimb am ajuns , am vazut portul, am urcat la Notre Dame de la Garde.  Catedrala frumoasa, iar privelistea ei bine da, merita toti banii.  Vedeai orasul, marea, portul...Arhitectura imi confirma in schimb ceea ce vazusem cumva cu o seara in urma, case ingramadite, una peste alta.  Mi-a venit in minte imaginea din Paris, cand eram sus intr-o cladire foarte inalta si totul era pefect, strazile, casele, era relaxant sa te uiti...Aici parca nu incapeaua cladirile, casele in acel spatiu. Totusi a fost o experienta interesanta.  Este provocator  sa cauti aspectele pozitive acolo unde prima impresie este mai mult negativa.  Dar cum spuneam in orice lucru este cate un pic din fiecare.  Depinde doar de tine ce vezi, cat vezi si cum vezi. 

Un drum foarte frumos a fost la Ville Nouve pe malul marii, dupa o noapte de furtuna.  Marea era agitata cu valori mari, care se spargeau la mal. Am vizitat Vila Ephrussi de Rothschild de la St Jean Cap Ferrat.  Superba, iar gradina pe masura, o gradina mare exotica, cu multe specii aduse de la gradina exotica din Monaco si o fantana cantatoare.  Puteai sa stai acolo ore fara sa simti ca a trecut timpul.  Dupa un drum superb pe malul marii a urmat Villa Kerylos din Beaulieu sur mer.  Nu mai vazusem pana atunci o casa greceasca si mi s-a parut austera, simpla.  Tavanele, in schimb erau pictate si foarte, foarte frumoase, erau din grinzi de lemn.  Fiecare camera avea o poveste din mitologia greaca."  



sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Cu ce se mai ocupa copilul?

Astazi am vrut sa merg la un eveniment organizat de asociatia Simply Life Romania la Spitalul Budimex din Bucuresti, insa din motive obiective am ramas acasa. Si sa nu imi treaca ziua degeaba, m-am hotarat sa spal un pic frigiderul. In urma unor calcule bine efectuate, reiesea ca momentul de curatire a acestuia va coincinde cu momentul in care Alice va merge la somn. Dar, cum socoteala de acasa, nu se potriveste cu cea din targ, copilul nu a vrut sa doarma si iata ce a urmat...

Cu greu pot descrie in cuvinte bucuria ei in momentul in care a intrat in frigider. Era singura "cutie" din bucatarie pe care nu o explorase. De fiecare daca cand se deschide usa, pana sa isi dea seama ce se intampla, se inchidea la loc si ea ramanea mereu nelamurita ce e acolo. Astazi pentru vreo doua ore, usa a fost deschisa si ea a putut vizita cutia in voie. 

Si pentru ca tot suntem la capitolul descoperiri, de o saptamana sau doua a descoperit dulapul de pantofi. La inceput, partea de jos, dupa care a urcat. Si dupa ce scoate toti pantofii din el, se urca pe usa dulapului. Daca pana acum era multumita sa stea pe ea in fundulet, povestind vrute si nevrute pe limba ei, aseara avea chef de dat concerte in picioare. 

miercuri, 14 noiembrie 2012

O campanie...cu cantec


De aproape o saptamana ne-am vazut invadati de afisele electorale ale politicienilor care se lupta pentru un loc in Parlamentul Romaniei. Personaje imbracate la patru ace troneaza pe blocuri, stalpi, in vitrine de magazine, in marile intersectii, incercand sa pozeze in oameni seriosi, pusi pe treaba, dar mai ales pe schimbare. Nu orice fel de schimbare, ci in muuuuuuuult mai bine. Ce conteaza ca ei nu cred o iota din ce spun si promit, important e sa dea bine in afis, emisiuni si sa ii voteze lumea. 
Insa, nu despre asta vreau sa va povestesc, ci despre o intamplare de campanie petrecuta astazi. In drumul meu de intoarcere de la munca, am coborat repede din metrou si in pas alert, ma indreptam spre troleibuz, cu speranta ca va veni repede si nu voi fi nevoita sa inghet prea mult. Cand sa ajung in statie, in mijlocul trotuarului din fata Big Berceni era "inaltata" (la vreo 40-50 cm) o scena, erau puse cateva reflectoare si ...o domnisoara, cu o fustita scurta si o geaca de piele se plimba pe ea. Langa, afisele candidatilor PPDD la Camera Deputatilor si Senat. O dubita cu toate cele necesare sonorizarii, era trasa aproape si domnita incerca sa aranjeze sunetul astfel incat sa se auda cat mai bine. M-am gandit cat de trist e sa prezinti o manifestare, fie ea si electorala pe o vreme asa vitrega ca cea de azi din Bucuresti, unde nu au fost mai mult de 6-7 grade. M-am linistit singura, intr-o fractiune de secunda, gandindu-ma ca va incasa un onorariu care, cel putin pe ea, sunt sigura ca o multumeste. Nu era nici un simpatizant ai dlor candidati prin preajma, nici un stegulet fluturand, nici o esarfa batuta de vant... 
In timp ce eu ma bucuram ca vine troleibuzul, aud o voce de fata cantand intr-un microfon. Cand ma intorc, domnisoara, nu era prezentatoare de miting electoral, ci chiar o cantareata. Va rog sa nu ma intrebati cine era, stiu doar ca era mica, avea parul blond, lung si o mare preocupare in a-l aranja tot timpul. O celebritate imi permit sa cred nu era, la cat de mica era scena si cat de ieftin parea totul. Incet, incet a inceput sa se stranga lumea si sa o asculte. Se stie ca romanul e interesat de tot ce e gratis, de la o tensiune masurata gratis, la o paine, o galeata, umbrela, pilota sau un sac de cartofi sau un concert improvizat pe o margine de trotuar langa piata. Am plecat, nu inainte de a-i face o poza, pentru ca imaginea era una inedita.Din pacate, am facut-o din autobuz, cu un telefon neperformant si nu e asa de clara. 
La cateva statii distanta, vreo 3 la numar, un grup mare de geci rosii colorau bulevardul gri, inghetat de frig. Pe ei nu i-am mai prins sa vad exact ce faceau, ce imparteau. Cel mai probabil, printre ei se afla Nicolae Banicioiu, candidat in colegiul nostru la un loc in Camera Deputatilor,  care si-a instalat corturile de verificare a tensiunii si glicemiei cu vreo saptamana inainte de inceperea campaniei electorale. Probabil a invatat lectia de la Dan Voiculescu, care "se ingrijeste" de sanatatea votantilor, din patru in patru ani. 

Inghetata si cu ceva cumparaturi facute, urc in scara blocului care era inecata in bezna. Lumina fusese oprita in urma unei defectiuni la reteaua de alimentare, conform spuselor unui robot care raspundea la deranjamente Enel

marți, 13 noiembrie 2012

13 Noiembrie- Ziua Internationala a Bunavointei

Azi e si 13, si marti, si, pentru cei care nu au aflat inca de la Neti, e si o eclipsa.Toate conditiile au fost indeplinite astazi pentru a avea o zi "perfecta". Nu pot sa ma laud cu o zi prea frumoasa, ba din contra. Insa am aflat ca astazi, 13 noiembrie, este Ziua Internationala a Bunavointei.  E nevoie de o astfel de zi sau nu? Se pare ca in Franta sarbatoarea aceasta a prins foarte bine desi nu e una veche.Tot felul de dezbateri , afise, reclame au aparut pe aceasta tema. In Romania, eu abia anul acesta am aflat despre ea. 
Cred insa, ca ar putea sa fie mai mult mediatizata, oamenilor sa le fie adus in atentie mai des acest cuvant si poate chiar explicat. Iata ce scrie in DEX in dreptul acestui cuvant: "bunavointa- Purtare sau atitudine binevoitoare față de cineva; îngăduință". 
Ma intreb de multe ori e chiar asa de greu sa faci un bine, sa oferi un zambet, un loc in metrou unei doamne in varsta sau insarcinata, sa lasi pe cineva sa urce/sa coboare in fata ta, sa fii mai ingaduitor cu cei care gresesc. Merg in fiecare zi cu metroul cca 1 h si ma uit ca oamenii sunt foarte indarjiti, suparati nervosi, comenteaza rautacios la orice atingere de umar sau de geanta, oricat de usoara ar fi ea. De ce? Suntem oare asa de stresati, de suparati incat sa nu fim in stare sa spunem : "scuze", "multumesc" sau " nu e nici o problema, se mai intampla" si sa zambim? Eu cred ca nu. Dam mereu vina pe stresul din viata noastra, insa nu cred ca el e de vina.
Mie, de multe ori, un zambet sau un "multumesc" imi schimba ziua, ma fac sa ma simt mult mai bine. De foarte mult timp zambesc , ma scuz cand gresesc, multumesc in speranta ca, poate reusesc sa schimb ziua cuiva in bine. :)

In primavara ma plimbam cu Alice pe strada si ii spuneam mereu ca noi mergem pa-pa, iar ea era asa entuziasmata, dadea din manute, radea si spunea "pa-pa" tuturor persoanelor pe care le intalnea. Rar, foarte rar ni s-a intamplat sa ii raspunda cineva sau sa ii zambeasca. Multi nici nu o auzeau, nu o vedeau...M-a intristat situatia si nu pentru ca era vorba de copilul meu, ci pur si simplu pentru ca oamenii nu mai sunt in stare sa reactioneze la lucruri frumoase, cum ar fi rasul si urarile unei pitice de nici un an. 

Va doresc sa fiti ingaduitori si sa va bucurati mai mult de cele din jur! 

luni, 12 noiembrie 2012

Vesti din "lumea mea"


Revin cu vesti din "lumea mea" dupa o absenta lunga cu speranta ca ma voi disciplina si voi reusi sa postez cat mai des pe aici. Sa o luam cu inceputul si sa va povestesc un pic despre Alice. Peste cateva zile face 1 an si 5 luni si ne uimeste pe zi ce trece cu tot ceea ce face, cum intelege tot ce ii spui si cum, incet, dar sigur, incepe sa exprime clar ceea ce vrea. De vreo doua-trei zile am observat cum au aparut in vocabularul ei doua cuvinte: DA si NU (nea). Ambele sunt pronuntate scurt si foarte serios. 
Cel mai simplu e sa enumar ce a mai invatat in lunile care au trecut de cand nu am mai scris:
  • merge foarte bine. A inceput sa mearga singura de pe 4 iulie, deci la 1 an si aproape o luna. Evolutia la acest capitol mi s-a parut cea mai rapida de pana acum. De la o zi la zi s-au vazut progresele facute.
  • a inceput sa manance mai bine. Nu are trei mese pe zi , cum scrie la carte, insa ei ii merge bine. A luat in greutate mai bine decat atunci cand ne chinuiam cu 3 mese, la care manca putin.
  • are 8 dinti iesiti in intregime si 2 canini (cei de sus), care au strapuns gingia. Se pregatesc si cei de jos si de aici lipsa poftei de mancare, uneori. Mai are iesite si 4 masele: 2 sus si 2 jos. 
  • nu a renuntat la masa de noaptea. Intre 4 si 5 dimineata bea cam 250 ml de lapte. Alti 250 ml ii bea seara, inainte de culcare
  • are inca 2-3 somnuri pe zi, de cca 1.5 h. 
  • dupa varsta de 1 an a inceput sa bea apa. Imi faceam la un moment dat griji ca nu bea apa, aproape deloc. Ei bine, acum are o placere nebuna sa bea apa. Si dupa scoate un sunet si e asa vesela de parca niciodata in viata ei nu a baut apa. Ce ma bucura acum e ca a invatat sa ceara. Vrea apa, vine si spune: " mama, apa". 
  • are o multime de jucarii pe care le intinde prin toata casa in fiecare zi, de fiecare data cand se trezeste. Are nevoie de toate!
  • e un om ocupat! Are "trebsoara", cum imi place mie sa ii spun: aranjeaza hainele ei si ale mele, aranjeaza farfuriile, castroanele, polonicele, lingurile din bucatarie, ZILNIC. 
  • in acest moment spune: mama, tata, apa, caca, "chi e?", chechei, pa-pa, mamaie, tataie, Ania, nana. Reproduce, pe limba ei, inteleasa doar de noi, cum fac: pisica, catelul, masina, calul, purcelul, puiul, mielul. 
  • iubeste purceii. Dupa vacanta de asta vara nu merge niciodata la tara sa nu isi viziteze prietenii, purceii. Stie exact unde sunt "cazati" , te ia de mana si tu trebuie sa o duci acolo.  De cat mai multe ori cu putinta
  • ii plac mult cartile, se uita pe ele, le mai roade atunci cand o deranjeaza gingiile si intreaba non stop "chi e?" Trebuie sa ii spui ce e fiecare personaj, ce face.
  • doarme in fiecare noapte de pe la 9.30. 
Daca tot am ajuns la somn,...Ali doarme de aproape doua ore si e timpul sa ma retrag si eu. Noapte buna!

duminică, 11 noiembrie 2012

Oraselul copiilor- nimic nou, nimic frumos!


Dupa multe amanari, am ajuns ieri dupa amiaza, desi vremea nu ne-a ajutat, in Oraselul Copiilor, cel refacut. Vroiam sa mergem de ceva vreme, dar nu am apucat, mai ales din cauza vremii urate atunci cand noi aveam un pic de timp liber. 


Din pacate, ce am gasit acolo a fost departe de ceea ce ne asteptam. Intr-adevar, erau unele casute vopsite proaspat, insa perdelele din geamuri erau rupte si cazute, iar masinariile de acolo erau aceleasi dinainte de inchiderea Oraselului pentru reamenajare. Vazusem la televizor si pe fb, pe Piedone in timp ce inaugura partea care era gata si promisese ca pana la sfarsitul anului sa dea in folosinta tot parcul. Insa acolo nu apareau decat statuile de la intrare si imagini cu zonele in curs de amenajare, cu primarul in prim plan, dand "indicatii pretioase". 


Nimic despre casuta surprizelor, care e doar vopsita, dar la fel de imbatranita ca pana acum. Nimic despre montagne russe-ul care are acelasi circuit si masinutele sale care nu au fost schimbate. Cat despre restul punctelor "de atractie" pot spune doar ca sunt foarte zgomotoase, iar atmosfera din Oraselul Copiilor mi-a adus aminte de zona de distractie de la mare: galagie multa, miros puternic de gogosi si popcorn vandute dintr-un chiosc insalubru, muzica data la maxim. Nimic care sa te atraga sa petreci cateva ore placute impreuna cu copilul. 



In afara de un pic de culoare pusa pe 3-4 casute, care erau oricum inchise, nimic nu te ducea cu gandul la copii. 

Au uitat poate, dar pentru ei se presupunea ca era amenajat Oraselul Copiilor.

luni, 24 septembrie 2012

Si...am mers la scoala!



Totul a inceput acum o luna cand ne-am hotarat sa ducem rechizite la 500 de copii din scoli defavorizate din judetul Ialomita. Ne-am organizat un pic: am cerut o lista cu 500 de elevi de la ISJ Ialomita, necesarul de rechizite pentru un elev unor cadre didactice, o oferta de preturi pentru listele noastre Corinei si am inceput sa cerem bani in stanga si in dreapta. 
Vineri, 21 septembrie am plecat, pe o ploaie torentiala, spre 14 sate din judetul Ialomita cu o masina plina de rechizite, unde ne asteptau peste 700 de copii.

Ce a iesit in final vedeti mai jos:

170 de cutii: 
 


drumul spre gradinita Perieti plin de noroi si gropi


dna educatoare de la Stejaru face naveta zilnic prin frig, ploaie, noroaie, ninsori, canicula pe o distanta de 30 km


drumul doamnei educatoare de la soseaua principala la gradinita, cca 1 km



am ajuns la scoala Albesti, copiii erau curiosi sa vada ce le-am adus


clasa a VI-a a Scolii gimnaziale Albesti



copiii de la Buesti, era ora 14.00 cand am ajuns la ei, dar ei erau veseli, nerabdatori sa ne vada. Parintii nu au bani, dar ii trimit la scoala curati  si aranjati. Ne-au placut foarte mult buchetele de flori oferite de ei, erau din flori de curte care miroseau superb!


A fost greu, dar a fost si foarte frumos! Ne-am dovedit ca se poate si bucuria de pe chipurile lor si mai ales feedbackurile primite azi de la profesori, directori, educatori, invatatori ne-au bucurat si ne-au incurajat sa continuam. 

Multumim tuturor celor care au donat in aceasta campanie, multumim Corina si Nicu, multumim Alis si colegilor , multumim Cris si Razvan, care ne-au ajutat cu pachetele, Danei, care ne-a ajutat la partea de comunicare cu presa.

sâmbătă, 15 septembrie 2012

Campania "Mergem la scoala!" continua

Sunt prinsa de cateva zile cu campania "Mergem la scoala!" a Asociatiei Because We Care, al carui membru am devenit si eu in luna iunie. Am promis ca, de indata ce am noutati sa le postez si aici. Sa va aduc un pic aminte: ne-am hotarat sa strangem banuti pentru peste 500 de elevi din gradinitele si scolile defavorizate din satele din judetul Ialomita. 
Am apelat la Inspectoratul Scolar din judet sa ne trimita o lista cu scolile/gradinitele unde situatia materiala a copiilor este precara, dnele inspectoare Teodora Ion si Claudia Stoica raspunzand prompt rugamintii noastre. Astfel, vinerea viitoare speram sa mergem in satele: Axintele, Bratia, Horia, Frumusica, Marsilieni, Albesti, Buesti si Stejaru, unde 582 de copii ne asteapta pentru a le duce pachete cu rechizite. Sunt 2 zone mari pe care ar trebui sa le acoperim: comuna Axintele cu 4 sate, undeva pe langa Urziceni si comuna Albesti cu 3 sate , la vreo 20-25 km de Slobozia. Despre cei din Albesti- Buesti, am mai povestit anul trecut cand Mos Craciun si spiridusii sai au impartit cadouri copiilor de gradinita. 

Pretul unui pachet este de aproximativ 15 lei, acest pret fiind oferit de cei de la DNS Birotica, care ne sunt aproape la fiecare actiune de-a noastra si carora le multumim. Am facut deja necesarul pentru cei 582 de elevi si iata cum arata:


Speram sa reusim sa strangem banutii necesari actiunii. Nu e usor, insa sunt o multime de prieteni care ne-au sarit in ajutor si ne-au fost aproape. Daca vrei sa ajuti un copil sa mearga la scoala, poti dona o suma in contul :


Asociatia Because We Care
Str. Aliorului nr 5, Sector 4, Bucuresti
CIF 28447204/ 9.05.2011

IBAN RO69 DARO 0018 0006 3107 RO01

miercuri, 5 septembrie 2012

Mergem la scoala!




Odata cu venirea toamnei apar noi proiecte pe agenda Asociatiei Because We Care. Si pentru ca incepe scoala. si pentru ca sunt foarte multi copii ai caror parinti nu au posibilitati materiale, ne-am hotarat sa-i ajutam sa aiba un inceput de an scolar mai usor.


Prin urmare, ne-am gandit sa ne mobilizam si sa strangem fonduri pentru a oferi la peste 500 de copii din judetul Ialomita cate un pachet de rechizite. Vor fi peste 500 de copii din scoli si gradinite aflate in sate uitate de lume la care vom merge pe 21 septembrie si le vom imparti cele necesare.
Pretul mediu al unui astfel de pachet este de 15 RON si pentru asta trebuie sa le multumesc Corinei si lui Nicu pentru ca au fost foarte receptivi la nevoile noastre. Suntem in contact cu cei din judetul Ialomita si asteptam listele cu scolile unde vom imparti rechizitele.

Pe masura ce vom afla informatii, le voi posta si eu pe aici pentru a va tine la curent cu actiunea noastra. Pana atunci va astept sa va alaturati cu donatii in contul

 

Asociatia Because We Care
Str. Aliorului nr 5, Sector 4, Bucuresti
CIF 28447204/ 9.05.2011

IBAN RO69 DARO 0018 0006 3107 RO01

luni, 30 iulie 2012

Dupa o saptamana de vacanta...


A trecut o saptamana de cand Alice este in vacanta la mamaie si tataie si am inceput sa-i simt lipsa. Saptamana trecuta nu m-am resimtit prea tare, trebuie sa recunosc. Mi-am tot gasit de plimbat pe ici si colo. Am luat toate magazinele la rand, si cele din Sun Plaza, si pe cele din Grand Arena. Am vazut toate ofertele, unele mai bune, altele mai slabe, m-am plimbat, i-am cumparat cateva lucrusoare de toamna- iarna, am mai trecut o data prin magazine, am mai probat haine...nu mi-am cumparat nimic. Dupa aproape 2 ani de stat departe de magazine (9 luni de stat la pat si restul de luni mers prin mall, dar doar in scopuri precise si fara libertatea de dinainte de Alice) am simtit nevoia unei astfel de perioade, de libertate si asta s-a vazut dupa timpul pierdut pe acolo. 

M-am simtit bine, am luat o gura de aer binemeritata, spun eu, dar acum...Acum am vazut tot ce aveam de vazut, m-am plimbat cat am avut de plimbat, acum... imi lipseste. Am inceput sa imi fie dor de ea. 
In prima saptamana, prinsa si cu munca si cutreieratul prin magazine mi-am luat cumva gandul de la ea.(sunam de 2 ori pe zi) Cand ajungeam acasa, tarziu, ma uitam un pic la tv (politica) si apoi mergeam la somn. 
A trecut o saptamana asa si ma gandeam " oare mie nu mi se face dor de pitica?" Ei bine, mi s-a cam facut, destul de mult... Mi-am dat seama azi cand ma tot opream sa ma uit dupa fiecare copil de varsta ei pe care il vedeam, cand zambeam si imi venea sa vorbesc cu piticii intalniti pe strada. Am simtit insa si mai puternic lipsa ei astazi dupa amiaza, cand ma intorceam  de la munca si m-am intalnit cu Simo si cu Amedeea. Imi venea sa o iau in brate pe Amedeea, sa o pup, sa ma joc cu ea. Din pacate, pe ea o supara dintisorii, nu papa nimic, iar mami a ei e foarte trista si suparata.

Mi-a inima la loc, nu cred sunt o mama denaturata, careia nu ii e dor de copilul ei. Sunt doar o mama care era un pic obosita si care simtea nevoia sa aiba un pic de timp pentru ea, sa se relaxeze...

In acelasi timp, la Slobozia, Alice mananca bine, se joaca afara in curte, in piscinuta, se plimba cu tractorul lui Rares, iese la poarta la copii ("gasca"), mananca piersici din piersicul din curte, legume din curte, respira aer mult mai curat decat in Bucuresti, e vesela, se plimba prin casa si prin curte, a inceput sa se joace cu Rares (el incepe sa interactioneze si sa o perceapa ca pe un posibil partener de joaca ) si se iubeste non stop cu mamaie si tataie.

Joi seara plecam la tara :)

sâmbătă, 28 iulie 2012

A inceput Olimpiada de Vara- Londra 2012!


Dupa o saptamana plina de politica, talk show-uri politice, asta seara s-a terminat campania pentru referendum (aleluia!) si a inceput Olimpiada. De fapt, asta seara la Londra, se desfasoara chiar acum spectacolul de deschidere al Olimpiadei de vara. Am intrat, parca, in alta lume, acolo se scrie cu adevarat istoria, nu pe meleagurile noastre intre Antena 3- Realitatea Tv si OTV.


Festivitatea este foarte frumoasa, grandioasa, plina de viata si de culoare. E ceva simplu si in acelasi timp complicat, eleganta, plina de lumina, de poveste, de muzica, dans, istorie, glume englezesti. Britanicii impresioneaza a cata oara lumea! Cred ca e cea mai frumoasa deschidere de Olimpiada pe care o urmaresc. Mi-a placut tot ce am vazut pana acum. Urmeaza parada sportivilor... succes tuturor, cei mai buni sa castige!

Spectacolul m-a facut sa deschid laptopul si sa scriu cateva randuri despre el, de cat de viu, actual, de elegant, de vesel este! Bravo englezilor, bravo celor care au conceput totul!

luni, 23 iulie 2012

A venit vacanta...



Ei bine, dupa un an si o luna a venit vacanta. Alice a plecat in prima ei vacanta la "ma-ma-ieee" si "ta-ta-ieee", la Slobozia. Doua saptamani e libera sa se plimbe printr-o casa mai mare, prin curte, in picioarele goale prin iarba, sa faca baie in piscinuta- ciupercuta, sa observe catelul, puii, gainile, purcelul si evident, sa le vorbeasca pe limba lor. Si nu e singura in aventura ei, e cu Rares, verisorul care tocmai a primit in dar o surioara :).Are o "gasca" intreaga formata din verisori (Rares, Edi, Alex si de lunea viitoare si Ania ) si o multime de vecini. Ea e acolo vesela, linistita, dar ce facem cu parintii?

Noi am ajuns aseara de la tara si ne faceam planuri cum o sa ne apucam de-ale noastre abia la ora 22, uitand ca pitica nu mai e cu noi si nu mai avem cui sa ii facem laptele, baie, etc. Am ajuns azi de la munca, am deschis usa si am aruncat privirea, din reflex, spre scaunul de masa (de obicei o gasesc mancand) si iar nu era. In casa, nici o jucarie pe jos, nici un castronel scos din dulapul din bucatarie, toate hainele in dulap frumos aranjate. Patutul gol...liniste...doar Dumbo si Mica Sirena de pe perete pareau sa mai spuna ceva...Am mancat, am deschis calculatorul, am citit pe fuga mesajele (cum fac in fiecare zi), nu am raspuns la nici unul (de obicei nu am timp) si gata! Nu mai stiam ce sa fac, de ce sa ma apuc...eram singura dupa un an si o luna.

Prima zi de vacanta a lui Alice a trecut usor pentru ea si ciudat pentru noi...