" Mami, sa iau tot ce am in ghiozdan: penar, acuarele, foarfeca, coli colorate si cartoane colorate"
" Ali, nu cred ca ai nevoie de toate, sunt si foarte grele. Hai sa le mai lasam acasa"
" Bine, colile colorate mi le poti duce tu la scoala"
" Princess, nu cred ca vei folosi colile, nici acuarelele..."
" Mami, eu nu stiu, dar trebuie sa fiu pregatita. Nu se stie niciodata!"
Asa a inceput prima zi de scoala din viata ei. A renuntat doar la colile colorate si setul de culori diferit de cele din penar, in rest, a luat tot ce si-a propus.
A continuat cu emotii si frica de ceea ce urma sa se intample: "Mami, burtica mea imi spune ca imi e frica pentru ca nu stiu cum va fi , ce se va intampla"
Si s-a sfarsit cu : "Mami, prima zi de scoala a fost foarte distractiva, mi-a placut foarte mult!"
Sfarsitul vacantei ei a coincis cu concediul nostru, asa ca ultimele zile de vacanta le-am petrecut impreuna si plecati din Bucuresti, ceea ce ne-a ajutat si pe noi, dar si pe ea sa nu fim foarte concentrati pe ceea ce urma sa se intample si sa nu avem emotii prea mari. Duminica seara, cand am ajuns in Bucuresti, am aflat la ce clasa a fost admisa (era chiar cea pentru care noi optasem, chiar duminica dupa amiaza s-a afisat), dupa care, am avut de rezolvat tot felul de probleme "administrative": niste cumparaturi pentru ca frigiderul ramasese gol, flori pentru a doua zi, despachetat, calcat hainele pentru a doua zi. Pe ea au cuprins-o emotiile din seara aceea, dar a reusit sa treaca peste si a adormit intr-un final, pe la 11 fara ceva. A doua zi s-a trezit foarte usor, s-a imbracat, a mancat si, inainte de a porni spre scoala, m-a anuntat ca vrea sa ii fac codite. Am incercat sa o conving ca i le fac a doua zi, insa s-a intors hotarata, si-a luat tot ce avea nevoie pentru ele si am plecat spre scoala. Doamne, era asa grabita sa nu intarzie! In momentul in care am intrat in curtea scolii au cuprins-o emotiile si mai tare, se citea teama in ochii ei. I-am facut codite, (cred ca astea ii dau incredere in ea, am observat asta si la gradinita) am mai povestit, am incurajat-o, ne-am intalnit cu o fosta colega de la gradinita, acum clasa I. A venit si momentul in care a intrat in clasa. A luat o fetita de mana, Daria o cheama, si din acel moment i-au pierit emotiile. A ramas la scoala pana la ora 12, cand am mers sa o luam si am gasit-o foarte vesela si increzatoare ca ii va placea la scoala.
Si, da, a avut nevoie si de coli albe, si de culori. I-a lipsit culoarea roz pe care a imprumutat-o de la colega ei de banca, Daria. Am insistat dimineata sa isi ea doar penarul si nu si setul de culori cumparat separat. Azi a plecat la scoala cu toate culorile la ea pentru ca..."nu se stie niciodata..." :)
Acum trei ani o fetita mititica si curajoasa, mult mai curajoasa decat parintii ei, pasea pentru prima data pe poarta gradinitei. Avea o rochita cu maci si doua codite mici si era foarte curioasa sa vada cum va fi doamna, cum vor fi colegii. O fetita care toata vara isi dorise sa fie un fluture si care a intrat la grupa FLUTURASILOR. Doamna i-a intrat in suflet si nu a mai plecat pana azi din prima clipa cand i-a zambit cald si i-a urat bun venit, . Desi colegii ei se cunosteau, iar ea era "intrusa", fetita a fost vesela si inimoasa, i-a intampinat pe toti cu zambete si cantece, iar parintii au scapat incet, incet de fricile inceputului. Nu i-a fost usor, au fost saptamani in care, dupa zilele de gradinita venea acasa si plangea din cauza oboselii sau din cauza ca X sau Y nu s-au jucat cu ea. Ca Z ii spune ca e prea mica, ca ea nu stie sa coloreze ca ceilalti. Atunci a descoperit mama cum o poveste cu spiridusi compozitori o poate face pe fetita sa accepte ca nu toti copiii vor sa se joace cu ea si de atunci nu a mai plans. Crescuse un pic, nu mai obosea asa usor, colegii incepusera sa o ia in serios si sa o placa. Era cea mai mica din grupa, dar era foarte ambitioasa si nu se lasa prea usor invinsa. Asa se face ca intr-o saptamana a exersat enorm si dupa, a inceput sa coloreze aproape fara greseala, pentru ca o colega ii spusese ca nu stie sa coloreze pentru ca e prea mica.
Pentru ca ii placea sa cante si sa danseze a fost la festivaluri unde a cantat si dansat, i-a placut mult. Nu crescuse insa indeajuns, asa ca din cauza unui pantofior buclucas a suparat-o atat de tare incat a plans pentru ca i se tot desfacea, iar calusarul nostru fetita a urcat pe scena desculta :).
Anul al doilea a fost un pic mai simplu desi, la inceput a suferit ca a plecat la scoala prietena ei buna, Maia, care a ajutat-o si a sustinut-o mult in primul an. A reusit sa treaca peste si a mers in fiecare zi cu si mai multa placere la gradi, si-a facut noi prieteni. A invatat sa relationeze si mai bine si mai ales sa reactioneze. Ma faci "pitica", e ok, asa sunt, insa s-ar putea sa tin minte si cand vrei cateva flizz-uri de la mine sa ii dau celui care ma lasa sa fiu liderul in randul cu care mergem la baie si tie nu :)). Inca vorbeste despre Mihai care o lasa, desi era cat o ghinda, sa fie si ea prima in trenuletul pe care il faceau spre baie. Prin urmare, Mihai a primit flizz-urile care ii lipseau, cel care o numise "pitica" nu a primit :)).
O aminteste mereu pe Flori, o fetita minunata, care a venit doar un semestru la ea in grupa, dar care a avut rabdare cu ea si a invatat-o sa deseneze. Insa, cel mai bun prieten este de departe Victor, un baietel vesel, cu ochi mari si frumosi cu care, daca la inceput nu se intelegea foarte bine, a ajuns sa lege o prietenie frumoasa. Au fost pe rand, prieteni buni, iubiti, soti, din nou prieteni, indiferenti si iar, prieteni. Se cearta uneori, dar se impaca repede si se cunosc atat de bine de se inteleg aproape din priviri.
In anul al doilea de gradinita a avut cele mai frumoase activitati cu colegii si parintii. A citit o carticica mica in care o fetita ii facea cadou tatalui o carte facuta de ea. Un weekend intreg s-a tinut de mama si nu a renuntat la idee, pana nu a facut cartea. A fost o carte despre Mickey si prietenii lui. A dus-o la gradi, doamna le-a citit-o colegilor carora le-a placut. De aici a venit ideea doamnei de a aduna parintii si copiii si sa incercam sa facem o carticica impreuna. A iesit o activitate foarte, foarte frumoasa. Cartea creata cu ajutorul lui mami si tati a fost despre Boogie, catelul ei magic care vindeca orice durere, boala si suparare.
O alta activitate a fost aceea in care am jucat diverse roluri, am dansat, am cantat tot impreuna. Mama poate sa va spuna doar ca viata de artist nu e deloc usoara. Trebuie sa fii bun cu adevarat la improvizatie, e greu cu regizorii! Daca, inainte cu o zi de activitate, mama stia ce numere vor prezenta, a fost suprinsa sa afle ca regizoarea, fetita ei, s-a razgandit, ca programul s-a schimbat si trebuia sa joace o piesa de teatru de papusi. A facut repede rost de o cortina si a jucat o piesa de teatru de papusi "Bucurie", pe care o inventase special pentru ea. Au facut un costum de politista, Judy, au improvizat unul de vulpoi vagabond, Nick si au dansat pe coloana sonora a filmului, Zootropolis, "Try everything".
Desi nu le-a fost usor parintilor, pitica a plecat singura in prima ei excursie de o zi la 3 ani si 10 luni, o zi intreaga la Ploiesti. Nu a plecat cu dna educatoare , ci cu doamna directoare cu care s-a distrat de minune. Distractia a durat pana cand a coborat din autocar si a inceput sa planga, de oboseala. Au urmat si alte excursii, cu doamna educatoare: Predeal, Curtea de Arges, Sinaia, Namaiesti si desi ea se distra in excursie, toata lumea stie ca ei nu ii place in excursie. Iar doamna a invatat o lectie importanta: Alice se transforma in alt copil atunci cand ii e foame, dupa primele linguri de mancare isi revine, se relaxeaza si incepe din nou sa rada. In penultima excursie nu i-a placut pentru ca cei de la restaurant i-au asteptat cu cantece populare si dansuri, iar ei ii era foame. "Mami, nu se poate sa cant si sa dansez daca burtica mea imi spune ca mi-e foame, pur si simplu nu pot. Nu s-au gandit si oamenii aceia ca eu mor de foame" Discutia cu doamna a fost mult mai directa chiar in restaurant: "Doamna, eu nu stiu ce parere ai tu, dar eu mor de foame!".
Ultimul an a fost unul mai greu, au venit multi copii mici, acestia au plans mult, nu erau mereu atenti, i-a fost foarte dor de fostii colegi, trei sferturi baieti, dar a reusit sa se adapteze si a invatat sa se comporte cu cei mici, sa ii inteleaga, sa le inteleaga trairile si sa ii sustina. A reusit sa isi faca noi prieteni, sa ii pastreze pe cei vechi si sa se joace cu ei in parc, dupa gradi.
In toti acesti ani, alaturi de parinti i-a fost doamna, cea cu zambetul pe buze si cu o vorba buna in fiecare zi. A provocat-o in fiecare zi, a facut-o sa rada, i-a atras atentia cu calm cand a gresit, a stiut sa fie alaturi de ea cand i-a fost greu, a inteles-o cand a fost obosita si a iubit-o din toata inima.
Miercuri seara, tarziu in noapte a plans si i-a marturisit mamei ca nu vrea sa se termine gradinita, ca o sa ii fie dor de colegi, de doamna, de prietenul ei, Victor, de clasa. Cel mai mult o doare ca doamna pleaca din gradi si ea nu isi va mai putea vizita vechii colegi. Mama i-a promis ca o sa faca tot posibilul ca ea sa isi viziteze vechii colegi si a incurajat-o cat de mult a putut, stapanindu-si cu greu lacrimile.
Ce a invatat mama in acesti trei ani ? A invatat ca daca iti doresti cu adevarat ceva, se va intampla, a invatat sa isi puna din nou intrebari si sa caute raspunsuri prin ochii de copil, sa joace teatru de papusi, sa se mire, sa improvizeze mai mult, sa se bucure cu adevarat de momentele frumoase cat de mici ar fi, sa fie mai atenta la ceea ce simte copila, sa incerce sa se puna in locul ei, sa o consulte in legatura cu oja pe care trebuie sa o foloseasca la fiecare inceput de saptamana, a reinvatat sa se joace, desi mai trebuie sa exerseze (tatal e expertul in jocuri!). Si-a adus aminte ca avea aceleasi intrebari, insa nu avea curajul sa le spuna cu voce tare si a incercat sa raspunda, asa cum s-a priceput, la toate.
Joi, de ziua ei, Alice si-a incheiat calatoria in "tara minunilor", in tara personajelor de poveste, gradinita (Ariel, Merida, Bucurie, Mutulica, Frumoasa, Scufita Rosie, Mumble, Popy, Nemo). A luat o vacanta. Se va intoarce la toamna pentru a incepe o noua calatorie, tot de poveste, cu multa veselie, cu alte personaje, cu noi prieteni si, ca de fiecare data, cu MAMA si TATA. :)
Pentru ca azi e o zi cu cantec, voiam sa va spun ca noua pasiune in materie de muzica a copilei este Shape of You- Ed Sheeran. O asculta non stop!
Ieri, in febra prajiturilor fiind, ea isi manca un sandvis langa mine, in bucatarie si asculta melodia pe repeat. Tot vorbeam noi despre ce se intampla in videoclip si ii explicam ca fata l-a invins pe cel mare si gras pentru ca era foarte bine antrenata. Ea trage concluzia ca baiatul care, "mami, ce crezi, s-a luat la intrecere cu un tren" (nu prea imi aduceam aminte :)) , nu s-a antrenat suficient. Si, in momentul in care a ajuns la aceasta concluzie, o vad ca sare de pe scaun, iese pe hol si incepe sa faca genoflexiuni.
- Mami, uite, ma antrenez! Unu, doi, trei...Incearca sa faca niste flotari, de care se lasa repede.
- Mami, pe astea nu le pot face, renunt, dar fac lumanarea.
- Te rog! Ce mai puteam zice? Era asa serioasa si entuziasmata.
- Sa fac si bicicleta, cred ca ajuta! Stai sa trag covorul, sa stau pe el, am nevoie. Incepe sa faca bicicleta, roteste in viteza mainile, mai avea un pic si o lua in zbor. Incepe sa faca niste scheme de karate inventate, imi explica faptul ca Victor o sa fie surprins ca ea va fi foarte bine antrenata, iar el nu. Totul intr-o agitatie si efervescenta greu de descris in cuvinte.
La final trage concluzia:
-Mami, mai am o singura problema: saritura lui Felicity din Ballerina. Trebuie sa ma dai la balet sa pot sari si eu ca fata aceea de il darama pe domnul gras din videoclip. Fara balet nu o sa reusesc! :))
Copilei noastre, despre care nu am mai scris de foarte mult timp, ii place sa fie tot felul de personaje din povesti sau desene animate. De ceva timp isi pune o palarie de vrajitoare, se transforma in zana visurilor si cu ajutorul ei, visezi frumos seara...sau nu. Tot ce trebuie sa faci este sa ii spui ce iti doresti sa visezi si dorinta iti este indeplinita.
Aseara, obosita dupa o zi grea la munca, eram amandoua prin bucatarie si ne faceam de lucru si ma intreaba ce vreau sa visez. Morocanoasa, ii raspund ca nu stiu exact, dar as vrea ceva frumos si linistitor. Ma intrebase mai devreme daca vreau sa mergem impreuna la un picnic in camera ei si, pentru ca o refuzasem deoarece aveam muuuulta treaba, mi-a propus un vis.
- Mami, m-am gandit, uite, tu o sa visezi ca esti intr-o poienita cu fetita ta si va pregatiti de un picnic. E soare, liniste si stii ce?
- Ce?, o intreb eu curioasa
- Totul e format din inimi, pomii au frunze inimioare, iarba e cu inimi, iar noi, avem pe cap cordelute cu inimioare mici, mici.
Mi s-a parut asa draguta ideea ei si, dupa ce a venit la mine cu bagheta magica si cu palaria de zana, m-am gandit sa o mai provoc un pic.
- Ali, cat mai strang eu pe aici, nu vrei tu sa faci un desen cu poienita ta cu inimioare?
- Baaa daaaa, imediat.
A iesit un desen foarte frumos pe care mi l-a facut cadou si o sa il iau la birou, asa cum fac cu aproape toate desenele ei. Seara s-a incheiat dupa ce a alergat un pic visul nastrusnic prin palarie si l-a introdus in creierul meu , alaturi de putin praf
