Povestirea experienței negative poate fi vindecătoare

                                      

Credit foto: Alice Andrei

Anul trecut am fost internată pentru câteva zile cu fetița în spital pentru o intervenție chirurgicală. Am cunoscut acolo un băiețel care avusese un accident și era internat cu mama lui. Știu că povesteam cu ea și îmi spunea cât de greu i-a fost când a aflat de accident și cum, uneori, băiatul povestește despre acel moment, iar ea schimba subiectul de teamă să nu îi facă rău retrăirea momentului, plus că nici ei nu îi era foarte ușor acest fapt. Miza pe faptul că timpul va trece si copilul va uita.

I-am povestit atunci despre faptul că el are nevoie să proceseze ce s-a întâmplat în acea zi, să-și aducă aminte, să refacă acea zi, oricât de greu i-ar fi fost ei să audă poveștile lui.

Există în creierul nostru o parte, hipocampusul, care ne ajută să aranjăm piesele din puzzle, să avem o imagine clară și completă a ceea ce s-a întâmplat. Atunci când oferim copilului posibilitatea să povestească în detaliu un eveniment greu prin care a trecut, să vorbească despre ce a simțit, îi oferim șansa să înțeleagă experiența avută, să înțeleagă ce s-a întâmplat în interiorul său, modul în care a reacționat și să tragă concluzii în urma experienței.

Copilul se va întoarce în acel moment de atâtea ori de cât va nevoie pentru a pune în ordine evenimentul. La început mai des, apoi mai rar. Sunt situații în care revine la poveste și după un an sau doi.

Ce putem face noi în această situație? Putem doar să îl ascultăm, să îi validăm emoțiile, să îi oglindim ceea ce spune. Chiar dacă pentru noi, uneori, povestirea evenimentului poate fi răscolitoarere, alteori plictisitoare, avem nevoie să ne amintim că pentru copilul nostru ea este vindecătoare. Și de cele mai multe ori și pentru noi.

Dacă experiența a fost copleșitoare și nu poate duce la capăt povestea, putem să îi povestim despre telecomanda pe care o are în creier și care îl ajută să se oprească atunci când îi e prea greu sau care îl ajută să sară peste un moment dificil. Îl asigurăm că ne putem întoarce cu ajutorul telecomenzii de câte ori este nevoie până va reuși să o parcurgă integral. În acest mod povestirea nu va mai fi la fel de înfricoșătoare, deoarece poate să o parcurgă în propriul său ritm.

Îl putem sprijini cu întrebări ajutătoare, care să-i înlesnească efortul și să îi aducă un pic de claritate. Să îi dăm copilului de lângă noi ocazia să-și spună povestea, să avem răbdare cu el, să nu îl judecăm sau să facem comentarii răutăcioase pe seama ei. Îl va ajuta să-și îmbunătățească capacitatea de a înțelege trecutul și experiențele prezente, dar și să descopere semnificațiile celor întâmplate.

Sfârșitul școlii. Ce faci cu emoțiile copilului tău?

                             Credit foto: Alice Andrei

Se apropie cu pași repezi vacanța. Și copiii, și părinții o așteaptă cu nerăbdare. Știm cu toții că vine cu "trenul din Franța" și trece pentru toți parcă nedrept de repede. Dar, astăzi nu vreau să povestesc despre vacanta. 

Vreau să scriu despre cei care în aceste zile încheie etape din viața lor: grădinița, clasele primare, clasele gimnaziale, liceul sau poate facultatea. Pentru ei, zilele acestea bucuria vacanței se amestecă cu emoții care nu sunt mereu ușoare. Fie că se despart de doamna educatoare, de domnul invătător, de colegi, profesori, ei suferă un proces de pierdere. Și știm că principala emoție în acest caz este tristețea. Se vor simți triști, vor fi apatici, indurerați, poate mai activi decât de obicei, poate furioși fără motiv. O să le fie dor de colegi, de doamna/domnul, de locul de desfășurare a activităților, de rutina zilnică. Unii vor simți nevoia să povestească mai mult despre asta. Nu toți dintre ei știu să spună ce simt, însă toți știu că urmează o schimbare. Iar ideea unei schimbări sperie orice ființă umană și îndeamnă organismul să se opună la ea. 

Am uneori impresia că suntem atât de concentrați pe momentele de început ale copiilor noștri și prea puțin interesați de cele de final. Suntem mereu acolo când încep grădinița, școala, atenți la ce au nevoie, însă la final de ciclu uităm să îi întrebăm cum sunt, cum se simt. Și dacă îi auzim că " o să îmi fie dor de colegi sau de doamna", imediat le răspundem nerealist "nu-ți face griji, va fi bine! Ai să vezi ce doamnă drăguță o să ai la școală și câți prieteni o să îți faci". 

Copilul nu are nevoie de aceste cuvinte. Până la urmă, dacă ne gândim bine, nici noi nu avem de unde să știm cum va fi, deci nu ii putem da aceste asigurări și să ii setăm așteptări false. El are nevoie să fie ascultat, să îi fie validate emoțiile, să știe că ceea ce simte e normal. Iar atunci când nu știe ce simte, să-l ajutăm cu întrebări simple să identifice. 

Nu e ușor să stai lângă un copil care trăiește emoții grele și tendința noastră este să il scoatem repede din această stare, să nu se îngrijoreze, să se înveselească. Insă, în astfel de momente, e bine să îl lăsăm să își trăiască emoțiile și doar să îi fim alături în tot procesul lui de pierdere.