Asociatia ERUDIT

A venit momentul sa povestesc un pic despre ceea ce reprezinta, de vreo cateva luni bune," lumea mea": Asociatia Erudit. A luat fiinta la inceputul anului din dorinta de a incerca sa facem mai multe pentru scoala. Am ales, impreuna cu Inspectoratul Scolar Ialomita, trei trei scoli gimnaziale, cu scolile primare si gradinitele aferente (3 scoli gimnaziale, 4 scoli primare si 5 gradinite) cu care vom colabora. 
Corina, Ramona si cu mine ne-am propus sa sustinem cu rechizite si materiale didactice elevii si profesorii, sa ii sustinem financiar la diferite concursuri la care ei se inscriu si au nevoie sa plateasca o taxa de participare, sa incurajam si sa dezvoltam aptitudini creative, sociale ale copiilor, prin organizarea de workshopuri, in care vor fi prezenti elevi de la toate cele trei scoli, sa ii sustinem cu materiale si cu premii la diferitele concursuri pe care ei le organizeaza in scoala, sa oferim la sfarsitul anului scolar o excursie- premiu elevilor cu rezultate foarte bune la invatatura, sa ii sustinem pe cei care au intrat la licee foarte bune, dar care nu au posibilitatea sa continue studiile. Si nu in ultimul rand, sa gasim metodele prin care sa ii aducem pe parinti la scoala, alaturi de copiii lor.  
Ce am facut pana acum? 
In luna iunie, elevii premianti (FB si cu medii peste 9.50) de la Scoala primara Buesti si Scoala Gimnaziala Albesti au mers intr-o excursie de o zi organizata de Asociatia ERUDIT la Posada, Sinaia si Brasov. Au fost foarte incantati, unii au aflat acolo ca regii si reginele exista si in realitate, nu numai in povesti. In urma chestionarelor puse de noi la dispozitie am aflat ca celor mai multi le-a placut la Biserica Neagra, datorita ghidului care le-a explicat foarte frumos si le-a raspuns la toate intrebarile pe care ei le-au pus. Isi doresc sa mai viziteze Iasul, Timisoara, Clujul, Sibiul.
Pe timpul verii, am sustinut cu materiale didactice scoala de vara organizata la Scoala Gimnaziala Albesti de dna profesor Anda Bordei, iar produsele pe care ei le-au realizat le-au oferit in cadrul "Zilei lui Snoopy" organizata de Metropolitan Life. Cei de acolo le-au oferit trei laptopuri, de care aveau atata nevoie in scoala (unul a mers la Buesti si celelalte doua, la Albesti), jucarii si carti pentru varsta lor. 
In august si septembrie am organizat campania "Mergem la scoala", in urma careia toti elevii (900) din cele 12 unitati de invatamant au primit cate un pachet de rechizite. Am oferit rechizite si celor opt elevi de la Scoala Albesti, care au intrat la doua licee foarte bune din Slobozia, doi dintre ei fiind sustinuti in continuare Robert cu plata abonamentului la autobuz (220 ron/luna) si Georgiana , cu plata internatului (cca 330 ron/luna). 
La 1 octombrie am dat drumul unui concurs de eseuri, la care participa toti elevii din ciclul gimnazial, de la cele trei scoli, in urma caruia pe 7 decembrie vom anunta marii castigatori.  
Colaborarea cu cei de la scolile din Ograda si Gheorghe Lazar a inceput abia din iulie , de aceea nu au participat la primele noastre evenimente. 

Nu e usor, insa ne place ce facem si ne dorim sa aducem cat mai multi oameni alaturi de noi. Lucrurile nu se misca asa usor pe cat ne-am fi dorit si asta pentru ca oamenii nu sunt obisnuiti sa lucreze altfel, nu sunt obisnuiti sa primeasca si sa ceara Sunt destul de mirati ca a aparut de nicaieri o asociatie, care isi doreste sa ii ajute. De ce? Care ii sunt interesele? Ei bine, nu dorim altceva decat sa ii ajutam, sa le facem viata un pic mai frumoasa, sa ii stimulam pe copii sa vina la scoala, sa ii aducem pe parinti alaturi de ei.
Am inceput sa inscriem membrii, suma lunara pe care fiecare membru trebuie sa o achite este de 20 ron. Avem nevoie de o suma lunara, pe care sa ne putem baza, pentru concursuri la care ei se inscriu, pentru materiale didactice necesare diferitelor activitati extrascolare pe care ei le desfasoara, pentru premii la concursurile pe care le organizeaza. Evident, avem nevoie si de sponsori pentru evenimentele mari pe care le organizam noi impreuna cu ei.

Pentru ca am introdus oficial in "lumea mea" Asociatia Erudit, o sa va mai povestesc aici despre planurile noastre, activitatile lor si actiunile pe care le organizam impreuna. 
Va astept alaturi de noi!:)  

La coafor

Nu stiu altele cum sunt, dar eu, de vreo luna am inceput sa inteleg ca trebuie sa fiu mai atenta cu felul in care arat. Prin urmare, in fiecare zi sau seara (depinde cum imi permite agenda destul de incarcata :)) beneficiez de servicii de coafor. Serviciul este livrat direct la mine in apartament. 

Nici nu intru bine in casa, nu apuc sa ma descalt si o domnisoara draguta si destul de insistenta, se arata dispusa sa "te tund mami" sau " hai sa te coafez". Cedez greu, insa nu pot rezista atator rugaminiti de a avea un pic grija de mine. Si daca rezist "tentatiei", nu va faceti griji pentru mine, sunt "coafata" cu forta. "Mami, stai sa te fac o flumusica" , "Te coafez sa te vada tati o flumusica". 

Uneori, ma perie , dar de cele mai multe ori, ma "aranjeaza" fara niciun fel de "instrument" ajutator. Imi da tot parul pe fata, mi-l ciufuleste, il admira "ce par lung ai mami!" si, cand se intampla sa fie si tati acasa (cam rar pentru ora aceea), ii spune : "tatiiii, mami e o flumusica, nu?" El aproba  din cuvinte si dezaproba din priviri :)). 

Nu scap niciodata dupa prima tura de tuns sau coafat, actiunea continua o perioada, de fiecare data admirandu-si fericita rezultatul, de fiecare data acelasi. 

Ma salveaza cate o melodie la televizor, moment in care ma abandoneaza pentru a canta si a dansa un pic. 

Dialoguri matinale :)

In fiecare dimineata, daca a apucat sa se trezeasca pitica, primesc acelasi raspuns inainte sa plec la munca atunci cand vreau sa o sarut si sa ii urez o zi frumoasa: "NU vreau". Ma gandesc ca poate e felul ei de a spune, mami nu te pup poate asa mai stai un pic cu mine si nu te duci la munca. Eu fur totusi un pupic si plec multumita cu ce am "primit" sau furat ;). 

Zilele trecute am avut, insa un dialog foarte dragut , pe care il redau pentru ca nu am vrut sa il pierd in uitare. In turele ei cu tricicleta prin casa, se opreste in fata mea serioasa si ma intreaba: " Mami, pot sa te iubesc?" Raspunsul meu a venit fara sa gandesc prea mult, nestiind cum sa rostesc mai repede "daaaa" sa nu apuce sa se razgandeasca :). A venit, m-a luat in brate, m-a pupat, ne-am iubit, nu mult, ce-i mult strica!. 

S-a departat de mine si foarte serioasa imi spune: "Mami, sa ai o zi sanatoasa...sa fii si sa ai o zi minunata! Sa mai vii sa te joci cu mine, daca vrei". Mi-a zambit strengareste, m-a mai pupat o data si si-a continuat drumul spre "calfoulul mare" cu tricicleta. 

Si m-am intors spre seara sa ma joc, sa dansez si sa cant cu ea :)

O dupa amiaza cu cantec :)

Dupa o dimineata plina de treburi administrative in care, nu trebuie sa va mai spun, a fost pionul principal, a venit ora somnului. Moment bun pentru a ma linisti si eu pentru vreo 2h. 

Am strans repede masa unde mancase si fug sa ma asez in pat. Tocmai cand ma vizita Mos Ene pe la gene, aud un zgomot ciudat, ca si cum motorul din dotarea copilului s-ar fi miscat. Ciudat! Nu a coborat pana acum niciodata singura din pat si parca dormea. Ma uit pe gaura cheii, nu se misca nimic in pat. Deschid usa si vad ca paturica agatase, in lupta pe care o dusese cu Alice, o parte din motocicleta. Si cum se misca pitica, misca si paturica si aceasta, motorul. Pasesc usor catre pat, aveam inca ganduri de odihna si nu doream sa deranjez copilul, iau motorul si, in fata, imi pare un adevarat camp de lupta. 

Alice era in mijloc, parca infranta, parca invingatoare. Situatia arata astfel: cartea cu Scufita Rosie era sub ea, am dedus ca nu supravietuise luptelor, patura era intr-un colt uitata, "magica" (sacul ei de dormit) era o parte sub ea, o parte peste ea (remiza!) si peste toate tronau zambind prietenosi Minnie, Mickey si Pooh. Am incercat sa scot din patut tot ce puteam scoate sa aiba si ea un pic de loc, mai ales ca transpira foarte tare in timpul somnului . 

Am fugit repede in patul meu, in paturica mea. Am adormit cred ca vreo 20 minute, dupa care o aud cum ma striga usor: " mami!", mai tare : "mamiiii" si mai tare " MAMIIII!". Moment in care am sarit din pat buimaca, am intrat in camera ei, o intreb daca vrea la olita. Imi raspunde "nu, vreau sa dormi in patul tau mare". Rasuflu usurata, ea imi zambeste, ma bucur pare inca adormita. Se ridica in picioare in patut, ma intreaba daca poate lua o jucarie. Ii raspund ca da, poate are nevoie de ceva sa o linisteasca si sa adoarma. Ia un ursulet, se uita la el vesela, eu ma uit cu frica sa nu apese pe manutza lui. Si, pentru ca il cerceta si nu dadea niciun semn, inchid ochii, parca incercand sa mai fur cinci minute de somn. Si deodata..."Singing in the rain, just singing in the rain..." Deschid ochii speriata, ea se ridica in picioare, e foarte vesela, pupa ursuletul, rade la mine...

"E de la Gogo si Mandalina!" Il mai pupa o data si spune foarte vesela "Multumesc Mada" :)

Sinaia, oras de "poveste"

 

Dupa un an de zile, weekendul trecut am ajuns in sfarsit la Brasov. Am avut parte de soare din belsug si nu din acela cu dinti, culorile calde ale toamnei ne-au rasfatat de cum am inceput sa "urcam" un pic. Ne-am trezit repede la realitatea romaneasca atunci cand am ajuns in Sinaia si de la un moment dat drumul s-a infundat, la propriu. Auzisem din vara (iunie) ca exista niste lucrari in oras, insa nu ne inchipuiam ca ele se mai desfasoara inca. Unii veti spune de ce nu am luat-o pe centura? Noi de obicei mergem prin oras, sa ne bucuram un pic de el, chiar daca e mai aglomerat. De data aceasta, bucuria era sa se transforme intr-un cosmar. Daca pe directia dinspre Brasov spre Bucuresti nu te lasa sa urci prin oras, pe directia inversa, nu e nici o semnalizare. 

Intri linistit pe drumul stiut, constati niste lucrari prin centru, te bucuri ca nu sunt chiar de amploare si cum dai coltul la trenuletul de langa parc, incepe cosmarul. Drumul este decopertat, foarte adanc si daca la incepi sa bombani pentru ce vezi, nu te grabi foarte tare cu artileria grea, cu cat inaintezi situatia e din ce in ce mai trista. Atunci cand nervii tai au cedat de tot si nu stie exact pe unde sa o iei, apare si un fel de bariera care pare ca nu ar vrea sa te lase sa treci. Era si un drumar langa bariera improvizata, nu stiu care era misiunea lui, pentru ca noi ne-am gasit drumul singuri spre lumina (centura orasului). 

Ma tot intreb de atunci ce a fost in capul primarului de s-a apucat sa faca astfel de lucrari? Si daca as putea intelege cateva raspunsuri, nu pot intelege de ce nu se grabesc cu ele? Sa nu va ganditi ca se lucra sustinut, nuuuu. Era o liniste acolo, si o relaxare, ceva de speriat. 

De un an si ceva sunt martora construirii unui mall, in zona in care merg la lucru. In fiecare dimineata si dupa amiaza trec pe langa santier, in doua zile Promenada Mall, insa ritmul in care s-a lucrat acolo, pe mine m-a uimit. Muncitorii erau pe schele si la 40 grade C si la -20, era soare ei erau sus, era ploaie sau ninsoare ei erau tot acolo. Deci se poate si in Romania, numai sa se vrea! 

Dar de ce ai vrea sa "se poata" cu statul roman? Cand oricum contractul curge, banii multi vin in conturi...Ce daca suntem in luna octombrie si vine iarna cu ninsori, cu ploi, cu inghet, abia asfaltul turnat are un motiv intemeiat sa crape si sa necesite noi lucrari de intretinere. 

Ce daca intr-o luna si jumatate vin turistii de sarbatori? Ei vor fi intelegatori la nevoile de "modernizare" ale statiunii si vor continua sa rezerve, chiar daca acolo vor gasi un santier, plin de noroi, daca vor avea ghinionul sa nu ninga. Ce daca cei care vor merge in statiunile de pe Valea Prahovei de Sarbatori vor face 9 ore pana in Brasov cu masina in loc de 6? Au platit cazare, vor distractie? Sa indure vicisitudinile drumului, oricum nu se pot intoarce in drum. 

In rest, ne-am bucurat mult de soare, de rude si pitici haiosi, ne-am plimbat, ne-am jucat, pe scurt, ne-am simtit foarte bine. 

Drumul de intoarce a fost pe centura...

La shopping, ca fetele

Am redeschis astazi blogul si m-am apucat sa revad cateva postari si mi-a venit un dor de scris si m-a cuprins o tristete ca nu am putut sa fiu constanta si sa scriu despre "lumea mea". Insa, ea s-a marit cu multe preocupari, pe langa Alice, care vrea langa ea de cand vin acasa pana cand adoarme, e si jobul, care e din ce in ce mai solicitant, si mai e si Asociatia ERUDIT, despre care nu am apucat sa scriu nimic. Prin urmare, m-am hotarat sa vin acasa si , oricat de tarziu ar fi , sa ma apuc sa scriu o postare, cat de mica. 

M-am decis sa scriu despre prima noastra iesire la mall, "ca fetele". A avut loc duminica trecuta si atunci cand am plecat cu ea spre "Mickey" ma gandeam cat de repede a trecut timpul si cum a crescut cat sa iesim impreuna la mall!

Am pregatit-o de dimineata, i-am spus ca o sa mergem la Mickey, daca vrea. E imposibil sa il refuze vreodata pe Mickey, pe cel mic (masinuta din Sun Plaza), pe cel mare (o mascota), l-a intalnit o singura data, tot acolo. A vorbit cu el, l-a pupat si de atunci vorbeste intr-una despre el. Din pacate, constata ca Mickey "mare" e mereu plecat la munca, sa aduca banuti celui mic, asa cum fac si mami si tati al ei, de aceea nu il gasim niciodata sa mai vorbeasca un pic cu noi. 

Ce m-a mirat pe mine este ca, desi e micutza (2,4 ani) mi-a respectat toate "comenzile"(nu stiu cum sa le spun). Am rugat-o sa stea pe trotineta, desi de multe ori vrea sa mearga pe jos si nu sta in ea. Pentru ca era prea grea si nu puteam sa o ridic, am rugat-o sa coboare din ea si sa urce in autobuz, eu urmand sa urc si masinaria din dotare. A fost foarte ascultatoare, am urcat-o, fara sa planga ca eu m-am intors dupa ce mai aveam de luat, a stat cuminte pe scaun, intrebandu-ma daca "arteziana" este pornita (avem una pe traseu). Au mai urcat vreo doi copii in autobuz, au incercat sa lege o discutie cu ea, insa, desi in rest e un copil foarte sociabil si vorbaret, bag de seama ca acum avea o misiune mult mai importanta (drumul cu autobuzul pana la Mickey) decat sa discute lucruri minore. 

Ajunse acolo, am mers in vreo doua magazine din care ne-am luat manusi cu degetele, ne-am dat in Mickey, in omiduta, in "elo kiti", am fost la "magazinul cu jucarii" (Imaginarium), de unde si-a luat o caprioara, pe care a botezat-o Alice, am stat inclusiv pe scaunul de masaj :)). Ne-am simtit foarte bine impreuna, am ras, am cantat, am si dansat un pic, am facut si un pic de shopping "pe repede inainte", cum altfel?

Si dupa o astfel de dimineata incarcata, urmarea a fost....un somn bun cu manusile in maini si caprioara pe burtica :)