Povestea Atelierelor de creatie ERUDIT- 7 decembrie 2013

Am incheiat ieri o saptamana obositoare, dar atat de frumoasa! Toata munca noastra de cateva saptamani incoace, toate emotiile, toate grijile, toate problemele aparute pe parcurs, au fost uitate sambata 7 decembrie, cand intr-o atmosfera vesela si prietenoasa s-a desfasurat prima editie a Atelierelor de Creatie ERUDIT. 

Totul a pornit de la o discutie avuta la o cafea intr-o dimineata, cand am hotarat impreuna cu Ramona ca dorim sa facem ceva diferit pentru copiii din scolile pe care Asociatia ERUDIT le ajuta. Am avut apoi intalnirea cu dascalii, care , pe drept cuvant au inceput sa puna intrebari: cati copii vin, ce ateliere vom avea, cati copii vor fi pe ateliere? Moment in care am realizat, ca totul nu mai e doar un vis, trebuie sa ne trezim si sa incepem sa concepem un plan, in fiecare detaliu. Am inceput sa punem pe hartie totul, am ascultat sfaturi, ne-am spus si noi parerea, pana la urma am hotarat ca vor fi 13 ateliere la care vor participa cca 135 de elevi si vom avea 15 voluntari din Scoala Gimnaziala "Constantin Stefan" Albesti, una din scolile organizatoare. Am inceput sa povestim pe la prieteni ce dorim sa facem, unii ne-au ajutat cu banuti, altii s-au oferit sa ne ajute la organizare. Tuturor le multumim  mult pentru tot ce au facut pentru acest eveniment. Totul a decurs asa cum a fost planuit, ultimele doua saptamani au fost insa foarte alerte pentru noi si ne-au adus o serie de provocari. Spre exemplu, am descoperit ca site-ul de pe care noi doream sa facem comanda materialelor pentru doua ateliere, nu mai avea produsele dorite. Am sunat, am stat doua zile pe telefon non stop cu cei de la galeria creativ si nu ma intrebati ce au facut, cum au facut, cert este ca joi la pranz eu aveam materialele primite. Am ales sa cumparam figurinele de ipsos de la Asociatia Curcubeul Autismului Prahova, dorind astfel sa ajutam un copil cu autism sa isi poata tine doua-trei sedinte de terapie.  

Ultima, dar cea mai mare provocare a venit in momentul in care am aflat ca unul din copiii din Gheorghe Lazar, invitati la Ateliere, avea varicela. Am vorbit cu directorul de acolo si am aflat ca erau 10 cazuri de varicela in scoala, in acel moment. Ne-am sfatuit, dar am luat o decizie foarte rapid: am anuntat scoala ca nu mai poate participa la acest eveniment. Nu puteam risca sa contaminam elevii din cele patru scoli participante. A fost un moment greu deoarece am aflat foarte tarziu, cu doua zile inainte si a trebuit sa schimbam componenta fiecarui ateliere.

Vineri eu am fost la Buesti si am vazut sala, am facut ultimele pregatiri alaturi de cadrele didactice si mamicile din sat. M-am linistit cand am vazut ca vor incapea toti copiii, era una din temerile mele ca vor fi prea inghesuiti. Daca tot am vorbit despre mamici, vreau sa va spun ca acolo la Buesti avem niste mamici harnice si inimoase, nu se dau inapoi de la nimic. Au venit saptamana trecuta pe frig si au facut curat la sala, au pregatit-o, au facut prajituri multe si foarte gustoase, iar sambata ne-au ajutat mult, dar au fost foarte discrete, pe scurt au fost la inaltime pe tot parcursul actiunii. 

Cum spuneam, pe langa problemele aparute pe ultima suta de metru, am avut parte si de cateva surprize foarte placute, care ne-au facut sa simtim ca avem alaturi de noi oameni frumosi si dornici sa ajute. Dupa postarea mea de acum doua saptamani, m-a contactat o doamna foarte draga mie, care mi-a propus o sponsorizare din partea Maxim Grup, in carti de colorat pentru cei mici si integrame pentru cei de clasele V-VIII. Am acceptat imediat, am primit coletele si mare mi-a fost surpriza cand am vazut ca alaturi de cartile de colorat, fiecare copil primea si un set de culori. Prin urmare, multumim Maxim Grup, multumim dna Magda. 

Ne-am gandit ce am putea oferi copiilor sa le faca placere si cu care sa plece acasa si ne-a venit ideea de a le cumpara cate un ou kinder. Pentru ca nu aveam banii necesari, am facut apel la colegii de munca si la prieteni si, cu ajutorul lor, am putut oferi sambata o surpriza foarte placuta copiilor. Au fost foarte placut impresionati si de ouale kinder, dar si de cartile de colorat. 

Sambata am ajuns acolo plin de emotii, dar si nerabdatoare sa vedem cum o sa iasa tot. Si a iesit foarte bine. Surprinzator pentru noi, copiii au fost cuminti, nu ne-au ridicat nici un fel de probleme, desi au fost peste 130 de copii intr-o sala. Au pictat globuri, au pictat figurine din ipsos, au facut felicitari, au asamblat puzzle-uri 3D, au pictat tablouri pe sticla, au facut figurine din lut, au impletit panusi, au facut globuri din sfoara (multumim Adriana/fabrica de fluturi pentru coordonarea acestui atelier). Doua ateliere au atras atentia celor prezenti: unul a fost cel de pictura coordonat de Emi si Denisa, doua studente de la UNARTE, care s-au oferit sa ne fie voluntari la aceasta actiune si dupa ziua de sambata, ne-au spus ca oricand vom mai organiza un eveniment la care vom avea nevoie de ajutorul lor, sa le chemam ca vor veni cu mare drag. Asa vom face!

Al doilea atelier a fost cel de teatru, coordonat de Simona si Andrei, doi actori independenti, care au mai lucrat cu copiii si care au avut un mare succes in randul celor participanti. Succesul lor ne-a facut sa ne gandim serios la o scoala de vara, poate in vara anului viitor, daca vom gasi fondurile necesare. 

La final, am anuntat castigatorii concursului de eseuri, lansat de Asociatia ERUDIT, in septembrie anul acesta. Ei au fost: Comarniceanu Georgiana (locul I), Scoala Albesti, Mariana Iordache (locul II), Scoala Albesti si Ionut Furdui (locul III) Scoala Gheorghe Lazar (premiul i l-am trimis prin dna profesoana de franceza Ana Maria Stroe). 

Am primit vizita dnei Director de la Casa Corpului Didactic si mi-a placut la nebunie ca a venit alaturi de sot si copii, iar fetita, atunci cand am invitat-o sa ia loc la orice atelier doreste, a ales repede atelierul de felicitari din quilling, lucrand o ora si ceva alaturi de copii pe care nu ii vazuse niciodata. De asemenea, a venit si dna Inspector General, Ileana Condrut, care ne-a promis ajutorul Inspectoratului ori de cate ori vom avea nevoie. Autoritatile locale ne-au ajutat cu partea de protocol (apa, suc), ne-au pus sala de festivitati la dispozitie si au fost prezente alaturi de copii si invitati, pe tot parcursul evenimentului de sambata, lucru pentru care le multumim. 

Nu vreau sa inchei relatarea aceasta lunga, fara sa multumesc celor patru profesoare, care ne-au ajutat enorm la organizarea acestui eveniment. In ordinea alfabetica , Anda Bordei, Gabi Buduianu, Elena Moise, Cristina Tudor, patru doamne inimoase, care ne-au sfatuit, care ne-au raspuns la telefoane la orice ora am sunat, care au dovedit ca se pot face lucruri frumoase si la tara. 

Asteptam sa vedem ce feedback-uri primim din scoli, insa din ce am vazut noi sambata, copiilor le-a placut mult si ar dori sa mai organizam astfel de evenimente. 

Multumim, inca o data tuturor celor implicati in organizarea si desfasurarea acestui eveniment, multumim sponsorilor, prietenilor, colegilor, profesorilor, parintilor si nu in ultimul rand copiilor care au acceptat invitatia noastra. 

ps. zilele urmatoare revin cu mai multe poze, in momentul in care vom intra in posesia lor :)

Atelierele de creatie ERUDIT

Din dorinta de a face procesul de invatare mai atractiv, de a-i ajuta pe copii sa socializeze cu cei de varsta lor din alte scoli, de a-i face sa comunice usor, ne-am hotarat sa organizam un mare workshop la care sa invitam elevi din scolile cu care noi colaboram acum. Asa ca, pe 7 decembrie Asociatia ERUDIT organizeaza prima editie a Atelierelor de creatie ERUDIT la Buesti, judetul Ialomita, unde am invitat elevii din Buesti, Albesti, Marsilieni, Ograda si Gheorghe Lazar. 

Sunt organizate 13 ateliere la care vor participa 160 de elevi,135 la ateliere si restul ca voluntari ai Asociatiei, 20 de cadre didactice si aproximativ 20 de invitati. Vom picta globuri si figurine de Craciun (de agatat in brad), vom face felicitari, vom picta tablouri pe sticla, vom impleti panusi de porumb, vom construi puzzle-uri 3D. Pentru elevii care sunt mai apropiati de teatru si pictura, am pregatit doua ateliere: unul in care se va preda un curs de pictura sustinut de doua studente de la UNARTE, iar altul, in care vor fi initiati in tainele scenei de doi tineri actori independenti.  Am ales sa apelam la ajutorul unor voluntari din scolile organizatoare pentru a-i implica si responsabiliza in actul de voluntariat.

Suntem cu pregatirile in toi, saptamana aceasta am impartit elevii pe ateliere, la Buesti se arajeaza deja Sala de Festivitati, suntem in curs de a finaliza lista cu materialele care ne trebuie pentru ateliere, am comandat o parte din ele. Mamicile din Buesti au acceptat cu bucurie sa ne ajute cu prajituri , gogosi si placinte pentru invitatii mai mici si mai mari. Am pregatit cateva surprize pentru elevii participanti si ne straduim sa le oferim si altele, daca reusim sa strangem banii de care avem nevoie. 

Ce ne dorim noi de la aceste ateliere? Ne dorim ca elevii sa ne cunoasca mai bine si noi sa ii cunoastem pe ei sa lucreze impreuna, sa se cunoasca intre ei, sa petreaca timpul un pic altfel decat sunt ei obisnuiti sa o faca intr-un cadru organizat, sa isi dea frau liber imaginatiei si sa incerce sa creeze lucruri dragute. La final, tot ce ei au creat in ateliere noi vom incerca sa le vindem si vom trimite banii catre scolile participante. 

Avem emotii mari, insa suntem sigure ca totul va iesi bine. Avem alaturi oameni dragi, profesori, prieteni, care au dorit sa ne ajute si care s-au implicat alaturi de noi in organizarea evenimentului. Nu pot sa nu le amintesc pe dnele Gabi Buduianu, Elena Moise, Anda Bordei, Cristina Tudor, invatatoare, profesoare la scolile organizatoare, care au raspuns pozitiv la toate solicitarile noastre si care se straduiesc sa iasa totul perfect. 

Tot atunci vom anunta castigatorii premiilor la concursul de eseuri organizat de Asociatia ERUDIT la inceputul anului scolar. 

Pana la marele eveniment, va anunt cu bucurie ca am vandut toate globurile facute de elevii din clasele V-VIII de la Scoala Gimnaziala"Constantin Stefan" din Albesti. Mai avem felicitari de la ei si de la elevii Gradinitei Buesti, pe care va astept sa le comandati. Poze cu ele sunt pe pagina de facebook a Asociatiei ERUDIT

Chin, Chin Antonescu

Serile trecute am avut o discutie cu Alice, in urma careia am aflat lucruri noi si foarte interesante despre Chin Antonescu sau cum ar spune ea " chin al lui tati". Prin natura meseriei lui tati, suntem la curent cu tot ce se intampla pe scena politica romaneasca, iar atunci cand "mai mari" ei sunt la tv, el este obligat sa ii priveasca. De foarte multe ori joaca se opreste brusc, tati pleaca in camera lui pentru ca trebuie sa il urmareasca pe "Chin". Copilul, curios din fire, ne tot intreaba cine e X sau Y si primeste raspunsurile adecvate: Crin Antonescu, Victor Ponta, etc. Intr-una din seri, cand eu pregateam lapticul pentru culcare , ea era in pat, iar tati, la tv, il urmarea pe Crin, a inceput o discutie foarte interesanta, pe care ma straduiesc sa o redau aici, desi pierd sigur din farmecul de atunci

"-Mami, ce face tati? 

- Tati il asculta pe Crin.

- Chin, Chin Antonescu? 

- Da, Crin Antonescu

- Chin, Chin al lui tati a venit la mine si mi-a spus :-Buna Alice, ce faci?"

- Si tu ce i-ai raspuns?

- Ca fac bine, pe acasa. Si avea o geanta pe umar, era rosie, foarte frumoasa. Si mi-a pus o pelerina si m-a coafat, m-a facut o eleganta...si avea si o papusa foooarte frumoasa, pe care o chema Diana, da Diana. Si mi-a adus o minge mare sa joc fotbal. 

- Si ti-a placut de el? A vorbit cu tine? 

- Daaa, mi-a placut. Mi-a citit si o poveste frumoasa. ...Avea si o casa, maaaare si verde. Am fost eu acolo la ea si m-am jucat cu jucariile. Si avea si o fetita, o chema Nadia."

Si am fi continuat si poate as mai fi aflat cate ceva despre aceasta intalnire daca nu ii duceam lapticul si nu trebuia sa doarma. 

Daca nu esti cuminte...

De ceva vreme a aflat ca Mos Craciun vine in decembrie cu cadouri la copiii cuminti. A gasit prin casa si o carte cu melodii si povesti despre Craciun, care ii place foarte mult.  

Prin urmare, cam in fiecare seara imi tine o lectie de buna purtare si imi arata consecintele faptelor mele rele (posibile). Nu stiu cum se nimereste, dar se intampla  de obicei, atunci cand ea face o prostioara. Asteapta sa treaca putin timp si apoi vine foarte serioasa la mine, ia un ton grav, gesticuleaza din maini si imi spune: 

" Mami, daca nu esti cuminte, nu primesti nimic. Nici cadouri, nici tabeta, nici papusi. Primesti o inelusa". 

Eu o intreb foarte serioasa, la randul meu :"de la cine sa primesc?" Si ea incepe din nou :

" Nu esti cuminte, nu primesti nimic, nici cadouri, nici tabeta." Se uita la mine, isi da seama ca nu mi-a raspuns la intrebare si continua : " de la Mosu. Da, da, de la Mosu". 

Si de aici incep discutiile noastre despre ce ar vrea ea sa primeasca de la Mos Craciun. Imi spune vrea sa ii aduca muuulte cadouri, dupa care incepe: o papusa mare, un geamantan (a se citi ghiozdan) cu printi si printese, aparat foto, penar, carti, caiete, carioci, bloc de desen, ca sa mearga la gradinita si apoi la scoala. Cam astea sunt dorintele ei pana acum, cand apar noutati, va mai anunt. Despre tati nu stie ce ar vrea sa ii aduca, insa despre mine stie sigur ca vrea sa imi aduca Mosul o "tabeta sa imi faci mie poze cu ea". 

O tableta...nu e o idee rea deloc! :)

Asociatia ERUDIT

A venit momentul sa povestesc un pic despre ceea ce reprezinta, de vreo cateva luni bune," lumea mea": Asociatia Erudit. A luat fiinta la inceputul anului din dorinta de a incerca sa facem mai multe pentru scoala. Am ales, impreuna cu Inspectoratul Scolar Ialomita, trei trei scoli gimnaziale, cu scolile primare si gradinitele aferente (3 scoli gimnaziale, 4 scoli primare si 5 gradinite) cu care vom colabora. 
Corina, Ramona si cu mine ne-am propus sa sustinem cu rechizite si materiale didactice elevii si profesorii, sa ii sustinem financiar la diferite concursuri la care ei se inscriu si au nevoie sa plateasca o taxa de participare, sa incurajam si sa dezvoltam aptitudini creative, sociale ale copiilor, prin organizarea de workshopuri, in care vor fi prezenti elevi de la toate cele trei scoli, sa ii sustinem cu materiale si cu premii la diferitele concursuri pe care ei le organizeaza in scoala, sa oferim la sfarsitul anului scolar o excursie- premiu elevilor cu rezultate foarte bune la invatatura, sa ii sustinem pe cei care au intrat la licee foarte bune, dar care nu au posibilitatea sa continue studiile. Si nu in ultimul rand, sa gasim metodele prin care sa ii aducem pe parinti la scoala, alaturi de copiii lor.  
Ce am facut pana acum? 
In luna iunie, elevii premianti (FB si cu medii peste 9.50) de la Scoala primara Buesti si Scoala Gimnaziala Albesti au mers intr-o excursie de o zi organizata de Asociatia ERUDIT la Posada, Sinaia si Brasov. Au fost foarte incantati, unii au aflat acolo ca regii si reginele exista si in realitate, nu numai in povesti. In urma chestionarelor puse de noi la dispozitie am aflat ca celor mai multi le-a placut la Biserica Neagra, datorita ghidului care le-a explicat foarte frumos si le-a raspuns la toate intrebarile pe care ei le-au pus. Isi doresc sa mai viziteze Iasul, Timisoara, Clujul, Sibiul.
Pe timpul verii, am sustinut cu materiale didactice scoala de vara organizata la Scoala Gimnaziala Albesti de dna profesor Anda Bordei, iar produsele pe care ei le-au realizat le-au oferit in cadrul "Zilei lui Snoopy" organizata de Metropolitan Life. Cei de acolo le-au oferit trei laptopuri, de care aveau atata nevoie in scoala (unul a mers la Buesti si celelalte doua, la Albesti), jucarii si carti pentru varsta lor. 
In august si septembrie am organizat campania "Mergem la scoala", in urma careia toti elevii (900) din cele 12 unitati de invatamant au primit cate un pachet de rechizite. Am oferit rechizite si celor opt elevi de la Scoala Albesti, care au intrat la doua licee foarte bune din Slobozia, doi dintre ei fiind sustinuti in continuare Robert cu plata abonamentului la autobuz (220 ron/luna) si Georgiana , cu plata internatului (cca 330 ron/luna). 
La 1 octombrie am dat drumul unui concurs de eseuri, la care participa toti elevii din ciclul gimnazial, de la cele trei scoli, in urma caruia pe 7 decembrie vom anunta marii castigatori.  
Colaborarea cu cei de la scolile din Ograda si Gheorghe Lazar a inceput abia din iulie , de aceea nu au participat la primele noastre evenimente. 

Nu e usor, insa ne place ce facem si ne dorim sa aducem cat mai multi oameni alaturi de noi. Lucrurile nu se misca asa usor pe cat ne-am fi dorit si asta pentru ca oamenii nu sunt obisnuiti sa lucreze altfel, nu sunt obisnuiti sa primeasca si sa ceara Sunt destul de mirati ca a aparut de nicaieri o asociatie, care isi doreste sa ii ajute. De ce? Care ii sunt interesele? Ei bine, nu dorim altceva decat sa ii ajutam, sa le facem viata un pic mai frumoasa, sa ii stimulam pe copii sa vina la scoala, sa ii aducem pe parinti alaturi de ei.
Am inceput sa inscriem membrii, suma lunara pe care fiecare membru trebuie sa o achite este de 20 ron. Avem nevoie de o suma lunara, pe care sa ne putem baza, pentru concursuri la care ei se inscriu, pentru materiale didactice necesare diferitelor activitati extrascolare pe care ei le desfasoara, pentru premii la concursurile pe care le organizeaza. Evident, avem nevoie si de sponsori pentru evenimentele mari pe care le organizam noi impreuna cu ei.

Pentru ca am introdus oficial in "lumea mea" Asociatia Erudit, o sa va mai povestesc aici despre planurile noastre, activitatile lor si actiunile pe care le organizam impreuna. 
Va astept alaturi de noi!:)  

La coafor

Nu stiu altele cum sunt, dar eu, de vreo luna am inceput sa inteleg ca trebuie sa fiu mai atenta cu felul in care arat. Prin urmare, in fiecare zi sau seara (depinde cum imi permite agenda destul de incarcata :)) beneficiez de servicii de coafor. Serviciul este livrat direct la mine in apartament. 

Nici nu intru bine in casa, nu apuc sa ma descalt si o domnisoara draguta si destul de insistenta, se arata dispusa sa "te tund mami" sau " hai sa te coafez". Cedez greu, insa nu pot rezista atator rugaminiti de a avea un pic grija de mine. Si daca rezist "tentatiei", nu va faceti griji pentru mine, sunt "coafata" cu forta. "Mami, stai sa te fac o flumusica" , "Te coafez sa te vada tati o flumusica". 

Uneori, ma perie , dar de cele mai multe ori, ma "aranjeaza" fara niciun fel de "instrument" ajutator. Imi da tot parul pe fata, mi-l ciufuleste, il admira "ce par lung ai mami!" si, cand se intampla sa fie si tati acasa (cam rar pentru ora aceea), ii spune : "tatiiii, mami e o flumusica, nu?" El aproba  din cuvinte si dezaproba din priviri :)). 

Nu scap niciodata dupa prima tura de tuns sau coafat, actiunea continua o perioada, de fiecare data admirandu-si fericita rezultatul, de fiecare data acelasi. 

Ma salveaza cate o melodie la televizor, moment in care ma abandoneaza pentru a canta si a dansa un pic. 

Dialoguri matinale :)

In fiecare dimineata, daca a apucat sa se trezeasca pitica, primesc acelasi raspuns inainte sa plec la munca atunci cand vreau sa o sarut si sa ii urez o zi frumoasa: "NU vreau". Ma gandesc ca poate e felul ei de a spune, mami nu te pup poate asa mai stai un pic cu mine si nu te duci la munca. Eu fur totusi un pupic si plec multumita cu ce am "primit" sau furat ;). 

Zilele trecute am avut, insa un dialog foarte dragut , pe care il redau pentru ca nu am vrut sa il pierd in uitare. In turele ei cu tricicleta prin casa, se opreste in fata mea serioasa si ma intreaba: " Mami, pot sa te iubesc?" Raspunsul meu a venit fara sa gandesc prea mult, nestiind cum sa rostesc mai repede "daaaa" sa nu apuce sa se razgandeasca :). A venit, m-a luat in brate, m-a pupat, ne-am iubit, nu mult, ce-i mult strica!. 

S-a departat de mine si foarte serioasa imi spune: "Mami, sa ai o zi sanatoasa...sa fii si sa ai o zi minunata! Sa mai vii sa te joci cu mine, daca vrei". Mi-a zambit strengareste, m-a mai pupat o data si si-a continuat drumul spre "calfoulul mare" cu tricicleta. 

Si m-am intors spre seara sa ma joc, sa dansez si sa cant cu ea :)

O dupa amiaza cu cantec :)

Dupa o dimineata plina de treburi administrative in care, nu trebuie sa va mai spun, a fost pionul principal, a venit ora somnului. Moment bun pentru a ma linisti si eu pentru vreo 2h. 

Am strans repede masa unde mancase si fug sa ma asez in pat. Tocmai cand ma vizita Mos Ene pe la gene, aud un zgomot ciudat, ca si cum motorul din dotarea copilului s-ar fi miscat. Ciudat! Nu a coborat pana acum niciodata singura din pat si parca dormea. Ma uit pe gaura cheii, nu se misca nimic in pat. Deschid usa si vad ca paturica agatase, in lupta pe care o dusese cu Alice, o parte din motocicleta. Si cum se misca pitica, misca si paturica si aceasta, motorul. Pasesc usor catre pat, aveam inca ganduri de odihna si nu doream sa deranjez copilul, iau motorul si, in fata, imi pare un adevarat camp de lupta. 

Alice era in mijloc, parca infranta, parca invingatoare. Situatia arata astfel: cartea cu Scufita Rosie era sub ea, am dedus ca nu supravietuise luptelor, patura era intr-un colt uitata, "magica" (sacul ei de dormit) era o parte sub ea, o parte peste ea (remiza!) si peste toate tronau zambind prietenosi Minnie, Mickey si Pooh. Am incercat sa scot din patut tot ce puteam scoate sa aiba si ea un pic de loc, mai ales ca transpira foarte tare in timpul somnului . 

Am fugit repede in patul meu, in paturica mea. Am adormit cred ca vreo 20 minute, dupa care o aud cum ma striga usor: " mami!", mai tare : "mamiiii" si mai tare " MAMIIII!". Moment in care am sarit din pat buimaca, am intrat in camera ei, o intreb daca vrea la olita. Imi raspunde "nu, vreau sa dormi in patul tau mare". Rasuflu usurata, ea imi zambeste, ma bucur pare inca adormita. Se ridica in picioare in patut, ma intreaba daca poate lua o jucarie. Ii raspund ca da, poate are nevoie de ceva sa o linisteasca si sa adoarma. Ia un ursulet, se uita la el vesela, eu ma uit cu frica sa nu apese pe manutza lui. Si, pentru ca il cerceta si nu dadea niciun semn, inchid ochii, parca incercand sa mai fur cinci minute de somn. Si deodata..."Singing in the rain, just singing in the rain..." Deschid ochii speriata, ea se ridica in picioare, e foarte vesela, pupa ursuletul, rade la mine...

"E de la Gogo si Mandalina!" Il mai pupa o data si spune foarte vesela "Multumesc Mada" :)

Sinaia, oras de "poveste"

 

Dupa un an de zile, weekendul trecut am ajuns in sfarsit la Brasov. Am avut parte de soare din belsug si nu din acela cu dinti, culorile calde ale toamnei ne-au rasfatat de cum am inceput sa "urcam" un pic. Ne-am trezit repede la realitatea romaneasca atunci cand am ajuns in Sinaia si de la un moment dat drumul s-a infundat, la propriu. Auzisem din vara (iunie) ca exista niste lucrari in oras, insa nu ne inchipuiam ca ele se mai desfasoara inca. Unii veti spune de ce nu am luat-o pe centura? Noi de obicei mergem prin oras, sa ne bucuram un pic de el, chiar daca e mai aglomerat. De data aceasta, bucuria era sa se transforme intr-un cosmar. Daca pe directia dinspre Brasov spre Bucuresti nu te lasa sa urci prin oras, pe directia inversa, nu e nici o semnalizare. 

Intri linistit pe drumul stiut, constati niste lucrari prin centru, te bucuri ca nu sunt chiar de amploare si cum dai coltul la trenuletul de langa parc, incepe cosmarul. Drumul este decopertat, foarte adanc si daca la incepi sa bombani pentru ce vezi, nu te grabi foarte tare cu artileria grea, cu cat inaintezi situatia e din ce in ce mai trista. Atunci cand nervii tai au cedat de tot si nu stie exact pe unde sa o iei, apare si un fel de bariera care pare ca nu ar vrea sa te lase sa treci. Era si un drumar langa bariera improvizata, nu stiu care era misiunea lui, pentru ca noi ne-am gasit drumul singuri spre lumina (centura orasului). 

Ma tot intreb de atunci ce a fost in capul primarului de s-a apucat sa faca astfel de lucrari? Si daca as putea intelege cateva raspunsuri, nu pot intelege de ce nu se grabesc cu ele? Sa nu va ganditi ca se lucra sustinut, nuuuu. Era o liniste acolo, si o relaxare, ceva de speriat. 

De un an si ceva sunt martora construirii unui mall, in zona in care merg la lucru. In fiecare dimineata si dupa amiaza trec pe langa santier, in doua zile Promenada Mall, insa ritmul in care s-a lucrat acolo, pe mine m-a uimit. Muncitorii erau pe schele si la 40 grade C si la -20, era soare ei erau sus, era ploaie sau ninsoare ei erau tot acolo. Deci se poate si in Romania, numai sa se vrea! 

Dar de ce ai vrea sa "se poata" cu statul roman? Cand oricum contractul curge, banii multi vin in conturi...Ce daca suntem in luna octombrie si vine iarna cu ninsori, cu ploi, cu inghet, abia asfaltul turnat are un motiv intemeiat sa crape si sa necesite noi lucrari de intretinere. 

Ce daca intr-o luna si jumatate vin turistii de sarbatori? Ei vor fi intelegatori la nevoile de "modernizare" ale statiunii si vor continua sa rezerve, chiar daca acolo vor gasi un santier, plin de noroi, daca vor avea ghinionul sa nu ninga. Ce daca cei care vor merge in statiunile de pe Valea Prahovei de Sarbatori vor face 9 ore pana in Brasov cu masina in loc de 6? Au platit cazare, vor distractie? Sa indure vicisitudinile drumului, oricum nu se pot intoarce in drum. 

In rest, ne-am bucurat mult de soare, de rude si pitici haiosi, ne-am plimbat, ne-am jucat, pe scurt, ne-am simtit foarte bine. 

Drumul de intoarce a fost pe centura...

La shopping, ca fetele

Am redeschis astazi blogul si m-am apucat sa revad cateva postari si mi-a venit un dor de scris si m-a cuprins o tristete ca nu am putut sa fiu constanta si sa scriu despre "lumea mea". Insa, ea s-a marit cu multe preocupari, pe langa Alice, care vrea langa ea de cand vin acasa pana cand adoarme, e si jobul, care e din ce in ce mai solicitant, si mai e si Asociatia ERUDIT, despre care nu am apucat sa scriu nimic. Prin urmare, m-am hotarat sa vin acasa si , oricat de tarziu ar fi , sa ma apuc sa scriu o postare, cat de mica. 

M-am decis sa scriu despre prima noastra iesire la mall, "ca fetele". A avut loc duminica trecuta si atunci cand am plecat cu ea spre "Mickey" ma gandeam cat de repede a trecut timpul si cum a crescut cat sa iesim impreuna la mall!

Am pregatit-o de dimineata, i-am spus ca o sa mergem la Mickey, daca vrea. E imposibil sa il refuze vreodata pe Mickey, pe cel mic (masinuta din Sun Plaza), pe cel mare (o mascota), l-a intalnit o singura data, tot acolo. A vorbit cu el, l-a pupat si de atunci vorbeste intr-una despre el. Din pacate, constata ca Mickey "mare" e mereu plecat la munca, sa aduca banuti celui mic, asa cum fac si mami si tati al ei, de aceea nu il gasim niciodata sa mai vorbeasca un pic cu noi. 

Ce m-a mirat pe mine este ca, desi e micutza (2,4 ani) mi-a respectat toate "comenzile"(nu stiu cum sa le spun). Am rugat-o sa stea pe trotineta, desi de multe ori vrea sa mearga pe jos si nu sta in ea. Pentru ca era prea grea si nu puteam sa o ridic, am rugat-o sa coboare din ea si sa urce in autobuz, eu urmand sa urc si masinaria din dotare. A fost foarte ascultatoare, am urcat-o, fara sa planga ca eu m-am intors dupa ce mai aveam de luat, a stat cuminte pe scaun, intrebandu-ma daca "arteziana" este pornita (avem una pe traseu). Au mai urcat vreo doi copii in autobuz, au incercat sa lege o discutie cu ea, insa, desi in rest e un copil foarte sociabil si vorbaret, bag de seama ca acum avea o misiune mult mai importanta (drumul cu autobuzul pana la Mickey) decat sa discute lucruri minore. 

Ajunse acolo, am mers in vreo doua magazine din care ne-am luat manusi cu degetele, ne-am dat in Mickey, in omiduta, in "elo kiti", am fost la "magazinul cu jucarii" (Imaginarium), de unde si-a luat o caprioara, pe care a botezat-o Alice, am stat inclusiv pe scaunul de masaj :)). Ne-am simtit foarte bine impreuna, am ras, am cantat, am si dansat un pic, am facut si un pic de shopping "pe repede inainte", cum altfel?

Si dupa o astfel de dimineata incarcata, urmarea a fost....un somn bun cu manusile in maini si caprioara pe burtica :)

Cum am scapat de degetel?

Ma chinui sa scriu aceasta postare de cel putin o luna, insa mereu intervine ceva: ori nu imi gasesc cuvintele potrivite, ori ma lungesc prea mult si ramane nefinalizata si cand o reiau nu imi mai place, ori nu am timp cand bate la usa inspiratia :).

Alice isi sugea degetul de pe la 3,5 luni, dupa repetate episoade de iritatii ale limbii. La inceput mi-am facut ceva probleme, mai ales din cauza altora, insa cu timpul nu mi-a mai  pasat si chiar mi se parea draguta cand o vedeam cum se linisteste atunci cand isi duce degetelul in gurita. Pana intr- o zi, pe la 1.9 luni cand ne-am intalnit cu dentista noastra si , fara sa stie ca ea isi suge degetul, i-a spus lui Alice: "ce-ti mai place sa mai sugi degetelul!" Moment in care m-am cam alarmat si m-am gandit ca nu daca ea a observat inseamna ca sunt deja ceva mici deformari. Prin urmare, am luat hotararea, de care ma temeam un pic, venise timpul sa scapam de degetel! Usor de spus, mai greu de facut.

Am tot citit pe internet "metode" si de la inceput am luat decizia de a nu folosi "clasicele": ardei iute, piper si alte mirodenii picante. Am hotarat sa incerc cu leucoplast, sa ii bandajez degetul "jucaus" cu speranta ca materialul textil o va deranja si va renunta. Pentru ca ii placeau inelele, m-am gandit sa ii prezint bucata de leucoplast pusa pe deget ca pe un inel. A fost tare incantata la inceput, mai ales ca mi-am pus si eu si seara, cand a venit tati acasa, a primit si el un "eunel". Totul minunat pana cand a venit ora la care noi ne pregateam in fiecare seara de somn si ea isi baga degetelul in gurita. Atunci a inceput scandalul, vrea eunelul jos, a inceput sa planga, s-a suparat. Dupa 20 de minunte de plans, am cedat si am spus ca o sa mai incerc cand ma voi simti pregatita. Nu a durat foarte mult pana cand mi-am luat inima in dinti, peste vreo trei zile am incercat din nou. Insa, atunci cand a inceput sa planga, am incercat sa ii distrag atentia cu altceva: i-am citit o poveste, i-am cantat, a cantat si ea, am mangaiat-o, pana cand a adormit fara deget in gura. Prima seara a fost un pic mai greu, a doua seara mai usor, pana cand dupa 2 saptamani Alice a renuntat de tot la suptul degetelului. Intre timp, eunelul a devenit din ce in ce mai frumos si mai indragit. L-am personalizat si am desenat pe el floricele,  fluturasi, zambete.

Au trecut cinci luni, insa sunt nopti in care adoarme cu degetul aproape de buze, ca o amintire a unei mari iubiri :)

Doi ani, o clipa...

E 23.30, sunt intr-un sala de spital, mi se masoara intensitatea contractiilor, vorbesc la telefon. Nimic nu s-a schimbat de la ultimul telefon primit dintr-o parcare din fata spitalului. Telefoanele au continuat pana la 4-5 dimineata cand am luat o pauza toti 3. S-a jucat o zi intreaga de-a v-ati ascunselea si vroia sa ia o pauza. Am  adormit toti 3, aveam nevoie de putina odihna...A doua zi, la ora 12.38 s-a nascut un ghemotoc de om pentru care nu stiam ce simt, ce ar trebui sa simt.
Au trecut fix 2 ani de atunci, suntem toti 3 acasa. Ea doarme in camera alaturata in "patuica magica", eu sunt in fata calculatorului incercand sa scriu cateva randuri despre ce simt, gandesc acum. Nu imi gasesc usor cuvintele, dar continui...
Ghemotocul a crescut si e acum o fetita vesela si vorbareata, careia ii place sa se joace, sa asculte muzica, sa danseze. Bebelusul pe care il tineam cu teama in brate atunci, vrea acum "uta, uta cu cautza", in "parc a pipii mami",  "calul tati". Gateste, da cu matura pentru ca "e mizeie mami" (cum altfel?), da cu mopul atunci cand prinde usa deschisa la balcon, "pec cu motorul mami a munte, a Rares", asculta "imimioara" cu stetoscopul primit cadou si printre toate aceste treburi danseaza mult pentru ca ii place. "Canta" a pian (o carte cu clape de pian), "titeste Ali tata lui" (Pinochio) si "gro-gro" (Cei trei purcelusi). Te "oaga momos" si la final, dupa ce ai ajutat-o iti "mumumeste" asta daca nu cumva iti raspunde direct " tu pacele" (se mai incurca uneori si ea :).

Doi ani, o clipa in care am invatat multe si in care am aflat ce simt...

In fiecare seara, inainte de culcare, ii soptesc "a ueche" : "Te iubesc, Ali!", iar ea imi raspunde " ubec mami", daca nu e foarte obosita . Atunci imi spune doar "e bineee" si zambeste dulce.

E serbare, petrecem!

Pentru ca se apropie sfarsitul anului scolar si pentru ca langa blocul nostru se afla o gradinita, in fiecare seara avem cate o serbare, urmata de o petrecere in aer liber. Nu ne lipseste nimic: muzica de ultima ora avem, copii dansareti avem, DJ avem ai voie buna aveeeeem! Prin urmare, in fiecare seara, timp de aproximativ o ora, suntem in dans. 

Iesim pentru plimbarea de seara, insa daca petrecerea din curtea gradinitei a inceput, nu poate pierde nici o secunda din ea. Daca muzica nu mai e pe gustul nostru sau nu se mai intampla nimic interesant, mergem in spatele blocului, ne dam in leagan, vorbim cu "toboganul murdar" si cu "toboganul curat", ne dam in calut. In final, tot la petrecere ne intoarcem, acolo unde "pipiii danzeaza mami".

Fara sa vrem petrecem ca in povesti, o saptamana intreaga inainte de 15 iunie ;)!

Bucurie sincera

In fiecare dupa amiaza, cand vin acasa, am parte de o primire extrem de speciala. Atat de speciala incat m-am gandit ca merita un articol pe blog. Imi e foarte greu sa o descriu in cuvinte deoarece simt ca nu as putea exprima intocmai ce se intampla. Pentru ca de fiecare data cand ajung acasa, sun la interfon, pitica stie exact ca vine mami. Asa ca, fie ca e la masa, fie ca se joaca, vine repede, repede la usa (uneori, o aud inca de la lift cum striga MA-MA), incepe sa se agite, alearga plina de veselie, canta, danseaza, ma striga non stop intr-o multime de feluri. Iar alearga, iar danseaza, ne imbratisam, iar ma striga...Eu o intreb daca a fost cuminte si daca a ascultat-o pe Elena (dna care are grija de ea), ea imi raspunde cum crede de cuviinta: da sau nu, o intreb ce a mancat, aici imi raspunde mereu ouuuuuuuaaaa :)).De fiecare data terminam prin a merge la masuta ei, fiecare pe scaunelul nostru, ea aratandu-mi imagini pe carti, povestindu-mi in limba ei ce crede ea ca e mai important :). Nu cred ca trebuie sa va mai spun ca reactia atunci cand il vede pe tati e de cateva ori mai intensa. 

Pentru cei care nu au copii, aceasta poate fi o poveste draguta, asa cum mi se parea si mie cand imi povestea Oana de Rares. Insa, pentru aceia care au copii, aceasta e o realitate care ne lumineaza ziua la ceas de seara, ne face sa uitam de toate supararile si ne umple inima de bucurie. Cea mai pura!

Nu mai vreau sau poate...

Saptamana trecuta am avut parte de o surpriza din partea piticei: incet, dar sigur a inceput sa manance din ce in ce mai putin lapte. Pana cand, acum 3 zile nu a mai vrut deloc. Nu vroia nici sa vada biberonul. M-am gandit ca poate o pacalesc cumva, sa ii dau in canita cu care bea singura apa. Dar nu a fost chip sa o convingem sa mai guste. Cum vedea biberonul incepea sa planga. Partea interesanta e ca nici nu s-a mai trezit de o saptamana in nici o noapte sa mai manance . 

Am vorbit cu dr ei si mi-a spus ca se poate intampla sa nu mai vrea lapte, insa, daca ii suplimentam cu iaurt si branzica e ok. Mi-a sugerat sa mai incercam sa ii dam lapte de vaca, poate pe acesta il accepta. Cu cat cresc,spunea ea copiii vor alimente care sunt ori dulci , ori sarate, care au un gust. Nu mai vor alimente fara gust, ca atunci cand erau bebelusi.

Sa nu ma intelegeti gresit, nu m-am suparat ca nu a mai vrut sa mai pape laptic, pur si simplu nu ma asteptam. Pe toata lumea am auzit cum a fost o problema sa isi dezvete copiii de biberon si dupa ce au renuntat la el, ei nu au mai baut lapte. Nu am auzit pe nimeni ca pitica/-ul a renuntat de buna voie la lapte si biberon.

Am vrut sa scriu postul acesta de sambata, nu stiu de ce, dar am mai asteptat. Poate pentru ca aseara a baut iar laptic si in seara aceasta am intrebat-o daca vrea si mi-a raspuns DA. I-am oferit mai putin ca intr-o seara obisnuita, l-a baut pe tot, si cand am intrebat-o daca mai vrea mi-a raspuns NU. 

Ramaneti aproape si va povestesc cum evolueaza "ostilitatile" :)

Intalnirea cu autoritatile (II)

Dupa cum povesteam aici, in ultimul timp am intrat in contact cu autoritatile si cu o zona pe care nu o cunosteam pana acum. Saptamanile trecute m- am tot "plimbat" pe la Judecatorie si am vazut o lume pestrita, cum poate numai la piata mai poti gasi. Sunt avocati multi, multi, unii bine imbracati,altii mai putin, sunt doamne cu fuste lungi si colorate, care nu stiau sa citeasca si te rugau sa le citesti de la avizier in ce sala se judeca dosarul, dar cand pleaca de acolo urca intr-o masina luxoasa...Sunt avocati care nu au cazuri si te intreaba daca nu cumva ai nevoie de ajutorul lor, tu le raspunzi amabil ca nu, iar ei trec la o alta persoana care studiaza atent listele afisate pe hol. Sunt personaje cu fete dubioase, aranjati, gelati, cu burti mari, care isi asteapta randul in sala de judecata. Sunt si prietenii lor, la fel de gelati, burtosi si care vin sa le sustina nevinovatia in fata instantei. Sunt dubele de politie, care parcheaza in spate, cu inculpatii (eu nu am vazut nici unul cu catusele, nici nu stiu care e procedura si cum sunt adusi in sala). 

E multa galagie, agitatie, toata lumea e grabita, toata lumea e incordata, dar in acelasi timp un pic mai politicoasa. Nu isi permite nimeni sa aiba un comportament neadecvat tocmai la Judecatorie. 

Intr-o postare urmatoare o sa va povestesc despre motivele vizitelor mele repetate la Instanta ;)

O etapa nouă- căţărarea

 

Zilele trecute, dupa ce ne-a anuntat ca "a papat ouuuuua", Alice a decis ca e momentul pentru o noua etapa: cea a catararilor. Zona din biblioteca unde tineam televizorul pana sa devina ea stapana sufrageriei, e acum plina de jucarii de plus: un urs mare (zis si Mor Mor), un elefant (zis si Cici) si alte animalute mai mici. Cum a apucat-o dragostea pentru Mor Mor si Cici, i-a luat intr-o seara, i-a pupat, i-a mangaiat, i-am cercetat impreuna si am observat ca au ochi, nas, gura, maini si picioare. 

S-a mai jucat prin camera, pana cand si-a dat seama ce oportunitate s-a ivit in viata ei. Si cum nu poti lasa o sansa sa treaca pe langa tine fara sa profiti de ea, a incercat sa se urce in zona ramasa libera. I-a reusit din prima, si din a doua, si din a treia. 

Acum s-a invatat sa isi duca acolo si un scaunel mic, de care se ajuta pentru a se urca mai usor. Ii place mult acolo "sus" danseaza, canta, vorbeste cu Rares, cu mami si cu tati (avem niste poze un pic mai sus).

Partea plina a paharului :)

Am citit la inceputul anului, in Formula AS, un interviu cu Medeea Marinescu, care, intrebata ce isi propune pentru anul 2013, raspundea ca si-ar dori sa nu mai alerge atat de mult pentru a umple partea goala a paharului si sa invete sa se bucure mai mult de partea lui plina. Mi-a placut asa mult aceasta dorinta si pentru ca exprimase perfect ceea ce gandeam si eu pentru noul an, incat mi-am trecut-o pe lista cu dorinte ;).

Observ la mine, dar si la oameni din jurul meu , tendinta de a cauta probleme acolo unde nu sunt, de a fi mereu nemultumit de ceva. Pe scurt, de foarte putine ori vedem partea plina a paharului. Ce e ciudat e ca de cele mai multe ori, "problemele" nu sunt nici pe departe asa importante si asa de greu de rezolvat.

Prin urmare, am inceput un curs intensiv cu mine de a constientiza si de a ma bucura de toate lucrurile/intamplarile, dar mai ales oamenii frumosi din viata mea. Nu e chiar usor, insa ma straduiesc, si parca, de fiecare data cand imi "gasesc" o "problema", apare un semn care imi arata partea plina a paharului meu.

Faptul ca am un copil sanatos si voios, un sot minunat, o familie frumoasa, prieteni dragi reprezinta suficiente motive sa nu caut probleme din lucruri marunte. Nu stiu cum se face, dar atunci cand sunt mai abatuta, mai obosita, se intampla ca Alice sa faca ceva care sa ma binedispuna si sa ma scoata din starea aceea. Atunci cand ajung seara acasa, alearga spre mine, incepe sa danseze de bucurie si imi spune vesela ca "a papat ouuuua", atunci cand ne jucam si povestim fiecare pe limba ei, iar ea vine si imi da repede un pupic, lasandu-ma fara cuvinte si plina de emotie, atunci constientizez "partea plina a paharului".

Mai iese cineva la zapada?

Sâmbăta trecută a nins ca în poveşti în Bucureşti şi mă aşteptam să văd parcul din spatele blocului plin de copii veseli, gata de o trântă în zăpadă şi o bătaie cu bulgări. Am avut însă o surpriză tristă. Deşi era sâmbătă şi copiii erau în vacanţă, parcul a fost pustiu toată ziua.

Noi, însă nu am ratat ocazia, am ieşit cu Ali afară, ne-am plimbat( am făcut primele urme în zăpada proaspătă din parc), am cântat eu şi ea a dansat, a luat prima trântă în zăpadă şi nu i-a plăcut deloc( nu a înţeles că e zăpadă, ea credea că s-a murdărit). A vrut să se dea în leagăn, dar era prea multă gheaţă sub zăpadă pe el şi nu am reuşit, l-a strigat pe Rareş si pe tataie pentru că împreună cu ei ieşea afară în vacanţă.

Era o vreme ideală de joacă şi nu imi venea să cred că noi eram singurele persoane ieşite afară să se bucure de fulgii de nea. Să fie aşa de prinşi copiii cu calculatoare/ smartphone-uri/ tablete să nu se mai bucure de jocurile care nouă ne umpleau copilăria? Si dacă ei sunt asa, de ce nu ii îndeamnă părinţii să iasă la aer, să se joace/ să facă mişcare? Nu vreau să judec pe nimeni, fiecare cu alegerile lui, dar parcă mi-e dor să aud râsete de copii ieşiţi la sănius, sa văd obraji imbujorati si cizme care abia mai ies din picioare de câtă zăpadă au înăuntru. 

Aşa că, abia aşteptăm prima zăpadă să ieşim în parc şi până atunci facem rost şi de-o săniuţă ;).