Ei bine, dupa un an si o luna a venit vacanta. Alice a plecat in prima ei vacanta la "ma-ma-ieee" si "ta-ta-ieee", la Slobozia. Doua saptamani e libera sa se plimbe printr-o casa mai mare, prin curte, in picioarele goale prin iarba, sa faca baie in piscinuta- ciupercuta, sa observe catelul, puii, gainile, purcelul si evident, sa le vorbeasca pe limba lor. Si nu e singura in aventura ei, e cu Rares, verisorul care tocmai a primit in dar o surioara :).Are o "gasca" intreaga formata din verisori (Rares, Edi, Alex si de lunea viitoare si Ania ) si o multime de vecini. Ea e acolo vesela, linistita, dar ce facem cu parintii?
Noi am ajuns aseara de la tara si ne faceam planuri cum o sa ne apucam de-ale noastre abia la ora 22, uitand ca pitica nu mai e cu noi si nu mai avem cui sa ii facem laptele, baie, etc. Am ajuns azi de la munca, am deschis usa si am aruncat privirea, din reflex, spre scaunul de masa (de obicei o gasesc mancand) si iar nu era. In casa, nici o jucarie pe jos, nici un castronel scos din dulapul din bucatarie, toate hainele in dulap frumos aranjate. Patutul gol...liniste...doar Dumbo si Mica Sirena de pe perete pareau sa mai spuna ceva...Am mancat, am deschis calculatorul, am citit pe fuga mesajele (cum fac in fiecare zi), nu am raspuns la nici unul (de obicei nu am timp) si gata! Nu mai stiam ce sa fac, de ce sa ma apuc...eram singura dupa un an si o luna.
Prima zi de vacanta a lui Alice a trecut usor pentru ea si ciudat pentru noi...
ce va invidiez pentru ca aveti tara! :)
RăspundețiȘtergere