luni, 12 noiembrie 2012

Vesti din "lumea mea"


Revin cu vesti din "lumea mea" dupa o absenta lunga cu speranta ca ma voi disciplina si voi reusi sa postez cat mai des pe aici. Sa o luam cu inceputul si sa va povestesc un pic despre Alice. Peste cateva zile face 1 an si 5 luni si ne uimeste pe zi ce trece cu tot ceea ce face, cum intelege tot ce ii spui si cum, incet, dar sigur, incepe sa exprime clar ceea ce vrea. De vreo doua-trei zile am observat cum au aparut in vocabularul ei doua cuvinte: DA si NU (nea). Ambele sunt pronuntate scurt si foarte serios. 
Cel mai simplu e sa enumar ce a mai invatat in lunile care au trecut de cand nu am mai scris:
  • merge foarte bine. A inceput sa mearga singura de pe 4 iulie, deci la 1 an si aproape o luna. Evolutia la acest capitol mi s-a parut cea mai rapida de pana acum. De la o zi la zi s-au vazut progresele facute.
  • a inceput sa manance mai bine. Nu are trei mese pe zi , cum scrie la carte, insa ei ii merge bine. A luat in greutate mai bine decat atunci cand ne chinuiam cu 3 mese, la care manca putin.
  • are 8 dinti iesiti in intregime si 2 canini (cei de sus), care au strapuns gingia. Se pregatesc si cei de jos si de aici lipsa poftei de mancare, uneori. Mai are iesite si 4 masele: 2 sus si 2 jos. 
  • nu a renuntat la masa de noaptea. Intre 4 si 5 dimineata bea cam 250 ml de lapte. Alti 250 ml ii bea seara, inainte de culcare
  • are inca 2-3 somnuri pe zi, de cca 1.5 h. 
  • dupa varsta de 1 an a inceput sa bea apa. Imi faceam la un moment dat griji ca nu bea apa, aproape deloc. Ei bine, acum are o placere nebuna sa bea apa. Si dupa scoate un sunet si e asa vesela de parca niciodata in viata ei nu a baut apa. Ce ma bucura acum e ca a invatat sa ceara. Vrea apa, vine si spune: " mama, apa". 
  • are o multime de jucarii pe care le intinde prin toata casa in fiecare zi, de fiecare data cand se trezeste. Are nevoie de toate!
  • e un om ocupat! Are "trebsoara", cum imi place mie sa ii spun: aranjeaza hainele ei si ale mele, aranjeaza farfuriile, castroanele, polonicele, lingurile din bucatarie, ZILNIC. 
  • in acest moment spune: mama, tata, apa, caca, "chi e?", chechei, pa-pa, mamaie, tataie, Ania, nana. Reproduce, pe limba ei, inteleasa doar de noi, cum fac: pisica, catelul, masina, calul, purcelul, puiul, mielul. 
  • iubeste purceii. Dupa vacanta de asta vara nu merge niciodata la tara sa nu isi viziteze prietenii, purceii. Stie exact unde sunt "cazati" , te ia de mana si tu trebuie sa o duci acolo.  De cat mai multe ori cu putinta
  • ii plac mult cartile, se uita pe ele, le mai roade atunci cand o deranjeaza gingiile si intreaba non stop "chi e?" Trebuie sa ii spui ce e fiecare personaj, ce face.
  • doarme in fiecare noapte de pe la 9.30. 
Daca tot am ajuns la somn,...Ali doarme de aproape doua ore si e timpul sa ma retrag si eu. Noapte buna!

Un comentariu:

  1. wow.. multa informatie. tre'sa revin la postarea asta cand ajug acasa si voi avea timp sa o parcurg in amanunt. ;)

    RăspundețiȘtergere