1 an... si o saptamana

Ne vine sau nu sa credem, a trecut 1 an. Ca sa fiu mai exacta, 1 an si o saptamana de cand Alice Maria a aparut in viata noastra. 

Tin minte perfect ziua in care a venit pe lume, era o zi superba de iunie si mirosea foarte puternic a tei (lucru care nu ma avantaja deloc, dar cred ca ei i-a placut). 

Tin minte momentul in care s-a sfarsit operatia si dna dr Uzum mi-a spus ca ii pare rau ca nu am putut sa o vad pe pitica in primul moment din viata ei. Eu nu puteam spune la fel, nu imi doream sa o vad plina de sange si toate cele, mi-e destul de frica. Poate pare aiurea pentru unele mamici, dar mie chiar mi-a fost frica sa o vad atunci imediat, sa vad sange si toate cele, asa ca solutia de a ma adormi pe toata durata operatiei pentru mine a fost cea potrivita. 

Tin minte cand au venit Cristi si mami la mine, la terapie intensiva si mi-au spus ca e sanatoasa si frumoasa pitica (cat putea fi de frumos un soricel abia nascut!). 

Tin minte primele intalniri cu ea, cand mi se parea o straina, cand nu simteam nimic din ce credeam ca am sa simt pentru un bebelus pe care il purtasem in burtica timp de 9 luni de zile. 

Si mai tin minte ziua in care am iesit din spital, sambata 18 iunie 2011. Pentru mine perioada sarcinii, petrecuta toata la pat, nu pot sa spun ca a fost o bucurie, a fost o perioada cu griji si unele probleme. Pe mine bucuria m-a luat in brate din 15 iunie, ziua in care am nascut-o pe Alice si ma tot tine strans de atunci, ceea ce ma face sa ma simt minunat.

Ce simt dupa 1 an de Alice? Muuuuultaaaaa dragoste pentru ea, multa bucurie si fericire cand o vad in fiecare zi cum creste, cum progreseaza , dar mai ales cum rade. Mi-am dorit mereu un copil sanatos si vesel. Pana acum, Dzeu ne-a ajutat si nu a avut probleme de sanatate (speram ca si de acum inainte sa fie la fel). Cat despre veselie, e o pitica ce rade non stop, iti zambeste cand te vede, e foarte sociabila si de ceva timp vorbeste intr-una pe limba ei. Pot sa spun ca am exact ceea ce mi-am dorit, o familie vesela si frumoasa. 

Nu stiu cum a trecut acest an, tot ce pot sa spun e ca nu a fost deloc greu. Mie nu mi s-a parut o corvoada nici una din etapele prin care a trecut Alice. Poate singura perioada mai grea a fost cea cu colicii. Vine destul de repede dupa ce ai nascut, cand inca esti obosita si nu esti refacuta complet dupa operatie, cum a fost in cazul meu. Copilul plange destul de mult, nu prea stiti ce sa-i faceti. La noi a tinut doar 2 luni, ceea ce a fost super. In rest, toate feed-back-urile primite de la mamici, de genul: "au trecut colicii, dar stai sa vezi cu dintii, o sa fie groaznic.", "stai sa inceapa sa se intoarca, nimic nu poti face", "stai sa inceapa de-a busilea, o sa fie numai in picioarele tale", "stai sa mearga in picioare, nu te mai poti misca, nu o poti lasa o secunda nesupravegheata", la mine nu s-au adeverit. Sau poate nu am luat eu totul in tragic. Le-am luat pe toate cum au venit, fara sa ma stresez prea tare. Cand a inceput sa se intoarca, am pus o patura pe jos si a avut acolo loc de intors, de s-a saturat, cand a mers de-a busilea, am deschis toate usile (in afara de cea de la baie), sa poata misuna in voie si sa descopere casa, iar cand s-a ridicat in picioare si a inceput sa traga de una-alta, am ridicat tot ce aveam pe rafturile de jos ale bibliotecii, am lasat patul jos, sa nu sara peste el si am lasat-o libera, fara sa ii interzic accesul in vreun loc.

Cred ca cel mai greu proces mi s-a parut diversificarea. Asta pentru ca Alice nu e un copil deloc mancacios si e singurul capitol unde ma declar invinsa dupa 1 an, dar o sa va tin la curent cum evoluam. 

Si poate nu era asa de usor si de placut daca nu aveam langa mine o persoana care timp de 12 luni, s-a trezit in fiecare noapte cu mine atunci cand trebuia sa o hranim pe Alice, care m-a ascultat cu calm si intelegere, chiar si atunci cand hormonii si sensibilitatea excesiva post nastere o cam luau razna. Multumesc :)

1 an cu Alice a fost pentru noi o perioada placuta, plina de bucurii, surprize placute, satisfactii, descoperiri, mirari si iar bucurii.