Casca de cosmonaut...

Seara de octombrie dupa un weekend la munte...discutii in masina despre printese, Pinochio. Peter Pan, masa de seara, fusta de balerina a lui Blanche (pisica doamnei care ne ajuta cu Alice)...plictiseala, oboseala sporita doar la gandul unei noi saptamani de munca ...

- Mama, atunci cand vom merge noi la Doamne Doamne, vor sta alti oameni in apartamentul nostru?

- Poftim? Un fior rece mi-a trecut prin suflet si am pus intrebarea pentru a -mi oferi un timp de ragaz sa ma gandesc la un raspuns, sa imi pregatesc vocea "indiferenta", desi inima imi sarea din piept si un nod in gat ma facea sa inghit greu.

- Da mami, cand o sa mergem noi la Doamne Doamne, vor sta alti oameni in apartamentul nostru.

- Adica, nu vom mai sta noi. Alti copii se vor juca cu jucariile mele, nu?

- Da, vor sta alti oameni in apartamentul nostru, dar peste multi ani.

- Ce tare e asta! Alti oameni la noi in casa...Vor lua jucariile mele, se vor juca si ei cu ele...

- Mama, tu nu o sa te mai joci cu ele, vei creste si le vei da tu altor copii sa se joace.

- Nu, eu nu o sa le dau, o sa ma mai joc, sunt sigura.

- Daca nu vrei, nu le dai.

Respir usurata cu gandul ca am facut fata cu brio discutiei. Cand ma felicitam pentru calm, tonul normal al vocii, o noua intrebare imi atinge timpanul:

- Mami, Doamne Doamne e in spatiul cosmic, nu?

- Da, e in spatiul cosmic

- Cand ne ia la el, ne pune o casca de cosmonaut pe cap, nu?

- Daaa, sigur.

- Dar nu cred ca o sa avem mancare. Ce tare! O sa mor de foame in spatiul cosmic.

- O sa fie si mancare Alice, cum sa mori de foame in spatiul cosmic. Cosmonautii nu mananca?

- Mananca? Ce bine! Dar filme nu or sa mai fie, nu ne mai putem uita la filme.

- Vor fi si filme, o sa avem de toate.

...

- Mama, imi citesti Cenusarica atunci cand ajungem acasa?

- Da, Alice. Dar, doar 10 pagini, stii ca e tarziu. Trebuie sa facem baie, sa mancam, sa ne pregatim de gradi, o noua saptamana.

- Bine, 10 pagini, dar ascult cd-ul cu povestea, da?

- Da, avem o intelegere.