"A-nceput de ieri sa cada cate-un fulg..." si s-a transformat in viscol.
De doua zile e viscol in Bucuresti si in tara, iar televiziunile parca au luat-o razna. Ne tin numai in breaking news si ne tot spun ei cum e cu iarna. Suna in disperare la autoritati, care prezinta situatia, dar nici aia nu prea au ce spune pentru ca pe viscol lucrurile sunt in continua miscare.
Nascuta in Baragan, toate iernile copilariei si adolescentei mele au fost in mijlocul viscolelor si nu era an sa nu avem cel putin 2-3 pe iarna. Desi eram mici, cand se anunta la meteo viscol, stiam clar ca trebuie sa ne pregatim: se aduceau lemne in casa, se cumpara paine mai multa si cele necesare pentru mai multe zile si nu mai ieseam din casa. Stiam cand a inceput, insa nu stiam cand se termina. Sa nu credeti ca noi copiii nu ne pregateam, evident, de mai multa joaca, pentru ca cel putin pentru cateva zile drumurile erau blocate si nu se circula. Prin urmare, ne astepta o minivacanta, pe care o savuram din plin. De altfel, nu priveam cu tristete sfarsitul vacantei de iarna, pentru ca stiam sigur ca mai urma cel putin una, mai scurta, ce-i drept.
La fiecare viscol casa noastra (este la marginea satului) era astupata de troiene, mari, cat ea de mari. Stiu ca intr-un an m-am trezit pentru ca ma saturasem de somn si nu se mai facea ziua. Am iesit din camera si mami mi-a spus ca e demult zi, doar ca toata casa e prinsa intr-un troian mare. In acel an, singurul, de altfel, au venit vecinii sa ne scoata din casa. Pe langa joaca la gura sobei, ne placea sa stam la geam si sa vedem cum dau ai nostri zapada. Aveau niste lopeti de lemn (pal) cu care taiau niste cuburi imense, cel putin asa ni se pareau noua. Dupa ce se potolea viscolul ieseam din casa. Ai mei se grabeau sa ajunga la animale, care erau prinse in grajdurile astupate de nameti. Iar noi, eram la derdelus, varful lui era in varful casei. Astea erau iernile in copilaria mea.
Nu vreau sa prezint o imagine idilica a Baraganului. E greu, e foarte greu sa traiesti acolo, in plin camp, insa ce vreau eu sa spun este ca oamenii de acolo sunt obisnuiti si nu sunt deloc surprinsi si panicati de ceea ce se intampla. E o regula nescrisa sa nu circuli cu masina in acele zone, mai ales cand pe toate canalele media se anunta cod portocaliu. Daca nu ai incotro, asta e, pleci, dar daca ai de ales, poti sa mai astepti un pic.
Sincer, as vrea sa ii vad pe acesti domni/doamne, care comenteaza panicati la televizor de doua zile si nu se mai opresc, macar vreo 2 ore in viscol. Sa vedem ei cum ar actiona. Se pare ca tot ce fac cei de acolo, autoritatile nu fac bine: daca se duc sa dezapezeasca , nu ajung in timp util, daca asteapta sa se opreasca viscolul (exista sanse mari ca masinile de dezapezire sa fie prinse la mijloc si sa nu se mai poata deplasa), iar nu e bine, daca nu intervine armata, de ce nu intervine, daca intervine, " boc scoate tancurile in strada". Sunt in cautare de senzational si nu stiu cum sa il atinga mai repede. Parca nu mai au masura si nu fac decat sa sperie lumea si mai rau.
Foarte frumos ai transpus Steli. Mi-a placut.
RăspundețiȘtergereSunt de parere ca, noi toti am uitat iernile de alta data.Pai ce se intampla in momentul asta in Bucuresti si in tara, asa era incepand cu 15 noiembrie ( viscol , ger , zapada cat casa ).
Acum, la o iarna cu temperaturi de 10-12 grade in decembrie si zapada si viscol care a venit mult prea tarziu ( 23 ian ) ne vaitam si ne comportam ca si cum ar fi sfarsitul lumii.
O sa ajungem la un moment dat sa ne miram, ca de ce ninge! Ce o sa mai plangem dupa zapada asta....
Ma rog, eu unul, fiind nascut iarna ador vremea asta :D
By cioc