O cunosc de vreo 16 ani, din prima zi de liceu. Ne-am intalnit in curtea scolii , eram la fel de nedumerite de ceea ce avea sa se intample in ziua respectiva si mai ales in urmatorii 4 ani. Am ramas colege de banca pana la finalul clasei a XIIa. Si ea ca si mine, venea de la o scoala de la tara. Eu am avut norocul sa fiu mai aproape de oras si sa pot face naveta zilnic. Ea a avut nenorocul, asa credeam eu atunci, nu am intrebat-o niciodata daca asa i s-a parut si ei, sa stea in camin. Evident, ca nu le stiam pe toate, poate stiam chiar prea putin, ne-am lovit de multe impreuna de-a lungul celor 4 ani.
Nu cred ca i-am spus-o pana acum dar
am admirat-o si o admir foarte mult. Nu am vazut o persoana asa ambitioasa, determinata, curajoasa ca ea. Atitudinea ei demna de fiecare data m-a facut sa o apreciez mereu. Nu pot sa uit cum facea ea meditatii la romana, cu un prof foarte exigent si cum, in pauzele de la scoala isi scotea caietul si mai facea niste exercitii la gramatica, cum parcurgea/invata din DEX-ul fara sa clipeasca, doar din dorinta de a reusi. Poate foarte multi au crezut ca e prea mult pentru ea, eu nu am crezut asta, am simtit mereu ca va reusi.
am admirat-o si o admir foarte mult. Nu am vazut o persoana asa ambitioasa, determinata, curajoasa ca ea. Atitudinea ei demna de fiecare data m-a facut sa o apreciez mereu. Nu pot sa uit cum facea ea meditatii la romana, cu un prof foarte exigent si cum, in pauzele de la scoala isi scotea caietul si mai facea niste exercitii la gramatica, cum parcurgea/invata din DEX-ul fara sa clipeasca, doar din dorinta de a reusi. Poate foarte multi au crezut ca e prea mult pentru ea, eu nu am crezut asta, am simtit mereu ca va reusi.
Ei bine, da, a reusit. A intrat la facultate, a terminat-o cu succes, are impreuna cu sotul ei o firma de birotica si papetarie, s-a plimbat prin toata lumea. Are un sot minunat si un baietel de 2 anisori , care in aceasta perioada trece prin cea mai mare incercare a vietii lui: primii pasi la gradinita.Succes David!
O singura data m-am suparat cu adevarat pe ea si cred ca am si tipat: eram intr-o iarna la Moeciu, mergeam acolo mai multi , iar ea, nu mai stiu prin ce imprejurari, s-a pierdut in Bran. Am cautat-o atat de mult, era asa frig, mi-era asa frica sa nu se fi pierdut de nici nu va puteti imagina. Eram vreo 8 oameni care o cautam. Acum sunt fiecare imprastiati prin diferite colturi ale lumii, dar cred ca isi vor aduce aminte zambind de acest episod cand il vor citi. Am gasit-o acasa, in Moeciu. A intrebat si s-a descurcat, desi nu mai fusese niciodata acolo.
Dupa liceu, am pierdut cumva legatura, ne-am mai intalnit prin Bucuresti si iar ne-am pierdut. Pana intr-o zi cand ma suna un numar necunoscut si ii recunosc vocea. Sunase la bunica mea sa afle numarul de telefon, vroia sa vada ce fac si a reusit sa ia legatura cu mine. Am vorbit si apoi ne-am vazut la nunta mea. Mi-a spus ca vrea sa vina. Nu am apucat sa ii spun ce bucurie mi-a facut ca a fost alaturi de mine atunci. Imi pare rau ca eu nu am fost nici la nunta ei, nici la botez, dar poate la urmatorul botez (cand o fi el) o sa ajungem si noi. Mi-a fost alaturi pe perioada sarcinii, m-a incurajat, m-a sfatuit , iar acum, dupa ce am nascut-o pe Alice, o mai intreb din cand in cand cate ceva despre tainele cresterii copilului.
Am scris aici despre ea pentru ca merita sa i se stie povestea si merita sa fie apreciata. Ar mai fi multe de spus despre ea, dar...
Cu admiratie v-o prezint pe ...Corina
cum sa nu ne aducem aminte de episodul de la Moeciu - toate cele traite in multele deplasari la Moeciu (drame, tragedii sau bucurii) sunt amintiri de neuitat. Salutari Corinei si familiei ei!
RăspundețiȘtergereuite unul dintre noi. Alinule, poate mai scrii si tu ceva, ca ne e dor de postarile tale. multumim anticipat, pupici :)
RăspundețiȘtergereFetelor, apreciez prietenia voastra si faptul ca a rezistat peste timp. Bravo voua!
RăspundețiȘtergereMultumesc mult Steli pentru aprecieri. Ti le intorc cu mare drag. Da, prima zi de liceu mi-o aduc foarte bine aminte, parca ne vad pe amandoua in curtea scolii cu mamele si o aglomeratie mare. Pentru mine, care veneam de la Grivita, era o lume noua. M-am lovit de multe chestii in primul trimestru (erau inca trimestre pe atunci): liceu nou, colegi noi, franceza (la care dadeam teza si eu nici nu stiam sa citesc),caminul (care ocupa un loc special in inima mea acum). Acum imi aduc aminte de toate. Imi aduc aminte de vizitele la tine la Slobozia Noua unde ma primeau toti ca acasa si unde am mancat cel mai bun piure de cartofi si cremsnit. Sincer, daca stau acum si ma gandesc, imi aduc aminte mai cu placere de camin decat de liceu. Un liceu bun, dar unde exista inca discriminarea "de la oras sau de la tara". Am suferit mult din cauza asta, si m-a marcat mult o perioada. In legatura cu patania de la Bran, de fiecare data cand trecem pe acolo imi aduc aminte de asta. Stiu exact drumul pe care am mers. Pacat ca nu aveam telefoane mobile atunci. Si uite ca timpul a trecut si avem doi copii minunati si o viata frumoasa. Experientele astea ne-au ajutat sa evoluam.
RăspundețiȘtergereAm uitat sa precizez. Am facut doar cununia civila, deci la nunta nu scapi. O sa te anunt cand o sa fie. La asta inca nu ne-am gandit.
RăspundețiȘtergereCorect.....super amintiri la Moeciu....erau vremuri frumoase.Ar fi frumos daca am putea VREODATA sa mergem acolo cu totii dar si cu familiie .Apropo Corina, ai dreptate cu cremsnitul ala.PUPICI LA TOATA GASCA-TRUPA DE LA SLOBOZIA -GEORGI
RăspundețiȘtergerein sfarsit, inca cineva din aventura noastra de la Moeciu. Mai sunt inca vreo 5 sa raspunda prezent. Acum, ar fi chiar de nota 10 sa ne vedem toti acolo cu familiile. Casa in care stateam, nu ne-ar mai incapea pe toti, dar asta ar fi un amanunt prea mic :)) Pupam si noi pe toti
RăspundețiȘtergere